Abatele de CUMANIA   

Trecînd în al doilea pătrar al existentei revistei „Poezia”, continuăm să strigăm catalogul corespondentilor nostri, care, atunci cînd creează, îsi descoperă si îsi realizează propriul eu din conflictul ce le răscoleste sufletul, fiinta interioară. Cucerirea eului înseamnă disperare, revoltă sau o criză violentă. Pe drept cuvînt, Paul Valéry spune: „Există o calitate specială, un fel de energie individuală proprie poetului. Ea apare în el si îl revelează lui însusi, în anumite clipe infinit de pretioase”. Să ne dorim să avem, cît mai des, astfel de clipe.

Andrei Ionut SAVA – e-mail. E multă vorbărie, e multă risipă de cuvinte care nu spun nimic. Pe alocuri, fortati barierele poeziei adevărate si se văd unele rezultate. Fantazati pe marginea cotidianului, dar nu aveti forta unui Bacovia de a înnobila banalul, efemerul. Un exemplu, luat la întîmplare, este edificator în sensul celor arătate mai sus: „de obicei…/ ascult noptile si zilele nesfîrsit de singure/ cum se aruncă în spatele pleoapelor mele/ uitînd cu fiecare clipă drumurile/ lăsînd muzica să vorbească pentru mine.// de obicei…/ caut sensul vietii pe trotuare pustiu de singure/ alergînd iar si iar spre bratele celorlalti/ încercînd să-i ajut, să mă ajute să-i înteleg/ lăsînd muzica să vorbească lîngă mine// da mai încet!!! tipăt, zgomot!!!/ da mai încet… doamne cît zgomot!!!/ de obicei las muzica să vorbească pentru mine/ dar cît de agitată este viata…// tineretile mele le las buzelor tale!” (Sunete). Si un alt exemplu, care ne arată că nu sînteti lipsit de talent: „Am văzut odată, mai demult timpul/ Era un bătrîn surd/ Căci nu mai putea să audă/ Era un tînăr orb/ care nu mai putea să vadă/ Era o pagină arsă, mută/ De pe care erau sterse cîteva rînduri” (Istorie). Munciti mai mult cu textele, autocenzurati-vă fără milă, fiindcă limpezimea comunicării se cîstigă cu mari eforturi. Încercati, zău, merită. Si mai trimiteti texte, apoi.

Cecilia Gabriela FEIER, Petrosani. Multumiri pentru cuvintele frumoase exprimate la tipărirea nr. 25 al revistei. Vă publicăm Fesul de negură si Printesa rosie.

Iulian DĂMĂCUS, Gherla. Ne scrieti: „am hotărît să vă trimit cîteva din poeziile mele, gîndindu-mă că ar fi posibil ca unele să fie alese pentru a fi publicate în revista «Poezia»”. Vă publicăm Seară de vară si Tablou. Pentru a ne face o părere cît mai exactă despre dvs., trimiteti-ne ceva vesti si alte poeme. Prima impresie e bună.
Gheorghe BUTA, Grajduri, Iasi. Ne miră foarte faptul că ati trecut pe la atîtea cenacluri literare (Junimea, Dacia literară, Moldavia), fiindcă rezultatele nu se prea văd. Realitatea nu trebuie ghicită, atunci cînd o descrieti. Spargeti-i ecranul cu o metaforă, două, iar dacă vă ocupati de adulter în compunerile dvs., vă sfătuiesc să împerecheati cuvintele cu un mai mare mestesug si, vă asigur, o să iasă niste poeme de mai mare dragul. Curaj, că de nu, vă tai la… cuvinte de nu mai rămîne nimic. Totusi, tăind si lăsînd ce trebuie, vă publicăm, spre exemplu si încurajare, două poeme. Mai trimiteti.

Spiritul
Pe povîrnisul dealului îngerii îsi răsucesc vesminte de aur
de otel si smarald
Iarba în tăcere se alungă: flăcări sar din spicele
galbene
Fluturii plimbă lumina dintr-un crestet în altul al
zării
Oamenii îmbrătisează zorii zilei.

Ochiul din umbră
Ochiul din umbră
pupilă miscătoare
care vede si tace.
E tărîmul galben
unde se odihnesc amintirile
Cimitirul de lacrimi,
mlastină de cuvinte
si teamă de nu stiu ce
Să petreci o noapte a ochiului:
din umbră femeia
care naste imagini
care vede si tace

Oglinda unde se spală
divinitatea din mine
apune odată cu soarele
care vede si tace.

M.P. – e-mail. „Numele cu care semnez este un pseudonim si dacă îmi veti publica poeziile, vă voi comunica numele meu”. Dragă Maria James (cum mai semnati), nu puneti conditii, că nu ne pierdem cu firea. Noi publicăm ce considerăm că merită. Ce vă publică Editura Vinea, asta e treaba lui Nicolae Magnificul. În Ultimul dans al baiaderei, versul trei, găsim si două simpatice cacofonii. Hai, pa, si spune cum te cheamă!
Intrare bruscă
„Am intrat atît de brusc si de neasteptat tulburînd somnul vamesilor si stîrnind furia Restauratorului care traversa un nou cîmp semantic în căutarea propriei genealogii,
Ati clipit speriati din ochi ca si cum s-ar fi aprins lumina, desi niciodată n-ati sesizat întunericul lăuntric, cum nu sesizezi moartea decît trăind viata,
Poate vă era foame si sete, plîns si rîs nu mai aveati, doar voluptatea lingerii în public a propriilor răni, terapii în grup de purificare, de decontaminare sentimentală, rămîneati atît de curati încît sîmbure să fi fost, pasăre să fi fost, n-as fi îndrăznit să mă asez în interiorul vostru rămas atît de fragil ca un vas de saxa abia restaurat din cioburi si amintirile restauratorului care l-a cunoscut cîndva pe artistul ce v-a creat, dar eu am intrat atît de brusc, încît de teamă florile desenate pe rotunjimile voastre si-au strîns petalele. Fluturii care le vegheau au părăsit decorul înapoindu-se pe paleta pictorului, am auzit chiar si susurul apei tîsnind din peretii vasului înapoi către izvor, dar eu nu voiam decît pace sub măslini si să înceteze odată pelerinajul acela de nepoftiti la usa voastră, chiar dacă se prefăceau că aduc smirnă si tămîie scăpate de vigilenta vamesilor, ca niste droguri interzise, adevărul e o marfă tot mai rară care se ascunde în statuete de saxa sau în geamantane cu fund dublu nedepistat de cîinii programati genetic să descopere acest adevăr de care nu stiu cine mai are nevoie, eu nu, tu, el, sau cine tulbură linistea astrilor în miez de noapte”.

Daniel SUR – e-mail. Ici colo, cîteva versuri mai spun ceva. Ne-am străduit să găsim un poem publicabil în întregime, dar nu a mers. Acceptabil pare a fi Cîntecul III. Răbdare avem în continuare si vă asteptăm cu versuri noi, după decantările care se impun.
Cîntecul III
Nu e nimic neobisnuit pentru un dans.
Am să te iubesc, femeie,
Scurt, precis si matematic,
După logica golului din mine,
Fără tine, fără mortii mei, fără zbucium.
Voi sta cocotat pe cifre.
Îmi voi scoate hainele asa cum scoti un radical,
Îti voi scoate hainele asa cum rezolvi o fractie,
Sărutări ne vom da într-un număr par.
Si mîngîieri după un retetar.

Elena URSACHI, Suceava. Cităm din scrisoarea trimisă: „Nu stiu în ce măsură creatiile lirice proprii, în versuri, sînt de competenta dvs. M-ar bucura peste măsură să-mi văd cîteva versuri publicate”. Revista „Poezia”, la care vreti să vă abonati, nu se ocupă cu divorturile, fotbalul sau cîte manele a înregistrat Adrian Minune. Se ocupă chiar de poezie. Si mai spuneti: „închei scrisoarea, asigurîndu-vă de întreaga mea consideratie, pentru că faceti posibilă existenta unei reviste de acest gen”. Vedeti ce frumos vă contraziceti? Si acum o strofă din POEZIA dvs.:
„Ce-am fi noi, ce ar fi viata fără nici o poezie?
Ce-ar fi timpul, ce-ar fi soarta, dacă nu zădărnicie?
Căci poetul este umbra Creatorului etern.
Poezia este vocea ce ne scoate din infern”.
Sfatul nostru e să ardeti, cît mai repede, etapele, să ajungeti cu cititul la poezia modernă, să vă încercati iar puterile si să mai trimiteti. Credem că aveti vointă pentru a ne urma sfatul. Să auzim de bine.

Constantin MAZILU, Bucuresti. Ne avertizati, si luăm act de această situatie: „Poetul Mazilu a încheiat o etapă din creatia sa în momentul cînd a dactilografiat poezii în toate formele, speciile, în 7 domenii, cînd a folosit toate figurile de stil si procedeele de sintaxă poetică…
Poeziile lui au 4 caracteristici: corectitudinea versificatiei, stacheta autoimpusă ca rima să fie penultimă si bogată, abundenta elementelor artistice si a simbolisticii crestine, fluentă… Fie ca în Istoria Literaturii Române a mileniului 3 să se scrie că poetul Mazilu a fost publicat de revista modelată de dvs.” (14 oct. 2003). Mult stimate C.D., fiind în post, nu vrem, Doamne fereste, să facem păcate si vă publicăm poezia Copiii străzii, să vadă tot populul si guvernoiul si făcătorii de istorii literare cum devine chestia cu ce vă chinuie talentul:
Copiii străzii
niste copii care stau în piată si strigă
unii către altii. (Mt.11:16)
„Ei dorm pe stradă si-n canale,
Cu maidanezii împăcati;
în ochii lor lucesc pumnale
cînd văd artistii din jurnale
în milioane îmbrăcati.
    Cu drog si purici sub cămasă,
    Cu ochiul vesel sau opac,
    Ei simt că iarna e-o vrăjmasă
    iar buruiana e pizmasă
    pe frunza verde din copac.
Cu mîini murdare lung întinse
spre trecător, cersesc un ban,
În unii zac talente stinse,
Au oasele de frig atinse
si mor în mediul crud, urban.
    Cînd îti rulezi o zi prin minte
si-i vezi culcati în lemn de soc,
să stii că-n tristele morminte
    se odihnesc doar oseminte
    iar duhul lor se scaldă-n foc.
Tu vezi copii cersind pe stradă,
Dar, oare, viata lor o vezi?
De milă faci mereu paradă;
dar diavolul de duh îi pradă;
Ce ai făcut ca să-i salvezi?”

Mai trimiteti si la alte case. Am zis.

Octavian POPESCU – e-mail. Nu avem a vă da retete pentru a scrie poezie bună, asa cum au gospodinele pentru zacuscă. Totusi… sfatul nostru e să cititi, zilnic, multă poezie bună (clasicii literaturii române si universale). Si punem pariu că n-o să vă mai placă ce ati scris si trimis către noi. E adevărat că tot românul s-a născut poet sau că „ne nastem cum răsare-o floare” si scriem versuri sprintare.
Poezia înseamnă cultură si cultura începe cu prima virgulă pusă.
Asadar, pentru a lămuri cititorii, reproducem un fragment din ce ati trimis:
„Dar, vai, într-o zi, cînd veneam de la scoală,
Nu m-a întîmpinat, el, cătelul meu,
Auzeam prin vecini c-a venit o rafală
De gloante,
Să-l trimită spre ceruri mereu,
Eu nu credeam asta, păi cum să o cred?!
Eram un copil nestiutor de moarte...
Si-l strigam: «Hei, Codin, hei, prietenul meu!
Vino-aici!»
Însă el se părea că-i departe.
 
L-am găsit apoi lîngă bloc.
Si dormea...
Cu gura deschisă si nu m-auzea,
Si îl tot miscam, dar el, adormit,
Din ziua aceea nu s-a mai trezit.
 
Un cîine de stradă era,
Dar al meu, un copil ce-l iubea
Si-i dădea să mănînce, să bea
Apă rece de la cismea”.

Naive cum sînt ele, versurile mai spun ceva, dar ce ne facem cînd citim: „Încă de mici au simtit gustul/ Dezastrului si-al sărăciei/ De-aceea nu vor să ridice/ Spre ceruri steagul României!”? Facem si noi ca galeriile bucurestene, la meciurile de fotbal: „Tavi, Tavi, lasă-ne, lasă-ne, lasă-ne!”. Punct.

Mircea IORDACHE, Dragomirna. Versurile dvs. sînt o radiografie interioară, o notatie fină a sentimentelor, care vă guvernează fiinta. Vă îndemnăm cu un singur cuvînt: continuati. Mai trimiteti.

Marian COSTACHE, Montreal, Canada. Felicitările noastre că ati descoperit, fie si în 2003, continentul literar POEZIA. Cît despre poeziile dvs., cel care scrieti din cînd în cînd, părerea noastră sinceră e să vă dati, serios si urgent, la marea poezie. Sentimentele curate care vă încearcă, faptul că rimati usor, ne face să avem încredere. Comparati-vă cu poetii consacrati, meditati si, dar nu repede, mai trimiteti.
La traduceri, vrem si textele-martor. Numai asa, ne putem face o părere corectă despre rezultatul muncii dvs. Succes!

Home