CATALOGUL MANUSCRISELOR
(vorbiri despre poezie)

                      

                                                   Abatele de CUMANIA   

       Zodia Marinarului (I)

Astfel au trecut ceasurile: mătăhăind prin mocirla românească a prezentului. Trăim sub normalul realitătii. În afară de durere, boală, lipsuri, lehamite, penibil, disperare, în noi nu se mai află nimic.
Viată jucată la două capete. La un capăt sex si droguri, la celălalt nervi. Nervi si sărăcie.
Otrăvurile se beau din oglinzi, cînd te uiti în ele, cu mintea făcută vraiste.
Sîntem suflete moarte într-o viată elegantă, sîntem pete rătăcite în marea globalizare.
Si ce mai sîntem cîtă vreme omul rămîne animal rational?
Sub un blestem existential, se încearcă limitele istoriei. Unii sînt naivi, altii sînt sireti.
Toti, însă, vorbesc de o ordine morală a lumii acesteia. Toti sînt actorii unor evenimente mici sau mari. Toti îsi povestesc drumul vietii trăindu-l. Simplitatea povestirii si măretia cititorului cuprins de o gîndire existentială absurdă.
Paroxisme. Viata interioară este mistuită de semnele vietii exterioare. Mai există meditatie, rugăciune? Si dacă există împăcare cu tine si cu lumea, cum transformi tensiunea rugăciunilor în doctrină a poeziei?
Si poezia este supusă legii timpului. Căci timpul este regele dramelor. Cine numără pauzele în poezie? Faceti o… pauză, apoi răspundeti: asteptarea. Fiind întrebat ce a vrut să înteleagă prin Godot, Beckett a răspuns: „dacă as fi stiut, as fi spus-o în piesă”.
Poezia ca reprezentare a sufletului este un drog.
După parcurgerea a mii si mii de versuri, după întîlnirea cu zeci de autori, rămîi un exilat în Catalogul manuscriselor, spunînd că Godot este un substantiv comun si înseamnă asteptare.

Florin RUSU, Viisoara, Neamt. Catalogul manuscriselor vă propune cu cîteva poeme. Mai trimiteti.

Mihaela ANTON. Stăpîniti un anumit limbaj caracteristic poeziei, dar lipseste acea gravitate care să surprindă plăcut, să scandalizeze pînă la a fi acceptată. Să vă citez, pentru a nu rămîne doar la afirmatii:
„În dunga apelor străvezii
Apare sirul nesfîrsit al verii
Iar sub flacăra din cer
Se scoboară-n firicel
Către mantia bătrînă,
A naturii mame blîndă” (sic!).
„Albastru e cerul în zare,
Si razele ce mă cuprind,
Te-nvăluie în roua diminetii
Si a sufletului stins” (sic!).
La dezacordurile dvs., hai să le spunem lirice, alăturăm si dezacordul nostru: „cuvintele fără silabe/ s-au rostit descumpănit”. Asa spuneti si vă credem.

Gabriela PETRACHE, Iasi. Desi a apăut în antologiile cenaclului Virtualia, poeta ne roagă să ne exprimăm anumite păreri despre poezia sa. Vom face-o, dar fără pretentii deosebite. Grupajul trimis ne-a convins că ne aflăm în fata unei poete adevărate, care ne propune un comentariu liric sustinut într-o modalitate originală.
O suită de evenimente, din adîncurile fiintei, se desfăsoară „într-un fel de sinteză a sentimentelor contradictorii” în care se rosteste o „realitate filtrată” subtil:
„îmi scutur primăverile la fiecare descălecat al zorilor
mă dezbrac de tăceri de linisti nelinisti fricile toate
năluci ale nedormitelor nopti
îmi lipesc fruntea de coamele nărăvasilor
musc zăbala născutei dimineti
nu mai stiu cine ce sînt
si strig strig”.
Asistăm, aproape tot timpul, la un dialog al tăcerilor interioare, care zămislesc „o altfel de lumină”, îmblînzesc tunetul si unde „doar călcîiul acela verde ca o liniste încă lipsea”.
Lumea fiintei este „fîsia subtire a clipei în care tatuajele săruturilor/ îmi pătrundeau în piele, adînc,/ aproape initiatic” – spune poeta.
În alte poeme, Gabriela Petrache ne propune un contrast armonizat al ordinii regăsite. Ea spune: „ca tu să mă regăsesti acolo/ crescută altfel/ tie interior/ lujer verde/ un altfel de tu ciudat/ să te pot contura vibratie cu vibratie de la primul gest simplu/ în care se întorc în matcă apele/ descoperind linistii noastre de nisip/ harta compasul si busola/ călătorului”. Si noi, bucurosi că am mai descoperit un nume, propunem prin catalogul manuscriselor un grupaj al talentatei poete. Să auzim de bine.

Gabriela SAVITSKY (Gabriela-Doina POPESCU). Am întîrziat, mai mult, printre rîndurile primite, fiindcă am descifrat o constiintă poetică exemplară. Este o atitudine care surprinde plăcut si, în acelasi timp, produce acea emotie pe care o asteptai de mult timp.
Vom reproduce aproape întreaga scrisoare, propunînd cititorului si un grupaj din poemele trimise. „Carne fierbinte” si „sînge lucid” esti Gabriela Savitsky
Sena SULEYMAN, e-mail. Fără a fi acuzati că rupem din context anumite expresii, o facem pentru că ele (expresiile) contin o rostire joasă. Astfel:
„para lui îsi sfericea cu troznet boltile
capilarele se sfîsiau între ele
si dendritele vagi se prelungeau pînă-n creieri
spasmodic”,
sau:
„nu-mi răspundea nimeni în dilatarea hipnotică a irisilor
vietuitoare punti sinaptice se-nlăntuiau
în arcă
totul gemea pînă cînd tăriile algocalminice
suiau la lobul parietal
pornea potopul”
Am citat, aproape în întregime, „poemul” Arca lui Noe si nu mai putem spune nimic.
Mergem mai departe cu cititul:
„si obuzele emotii (sic!)
mă-mpiedicau să văd
simteam totul bombastic
îmi plîngeam soarta public” (Rememorare),
sau în acest Autoportret:
„nu e destulă imaginea
nu e întreagă metafora
nu e plină ideea
scheletul rahitic al poeziei
are carnea pe el deformată de complexe”.
Dar, trebuie să recunosc, aveti si versuri (chiar poeme întregi) care vă reusesc si sfatul nostru e să alegeti această variantă de lucru:
„Cînd libertatea-i risipă în jur
si atîta verde ce plouă pe ramuri
eu rătăcesc încă pe cărări fără contur
ce nu mai duc înspre casă
Atotputernic Fiind
ajută-mă să înteleg
ajută-mă din nestiind
să mă desprind
si apoi dă-mi
sau
te rog, îndură-te,
nu mă desface!” (Rugă)
Vera AREV, Călugăreni, Arad. Două date, de la sfîrsitul celor două poezii, îmi atrag atentia, 5.05.1999 si 9.03.2004. Totul pare o glumă: prenumele transformat în nume, distanta de 5 ani între scrierea celor două texte, aceeasi semnătură. De, hachite de poet! Fără tine e lacrimogenă, iar E atît de întuneric… pare mai reusită. Scrieti mai mult, cu mai mult curaj, cititi poezie bună. În Arad trăiesc poeti extraordinari: Vasile Dan, Romulus Bucur, Vasile Leac si, la Curtici, Gheorghe Mocuta.

Fabiana FARCAS, Arad. Ne spuneti că sînteti elevă în clasa a IX-a si că vă place Bacovia. Pe lîngă faptul că scrieti de mînă si nu tocmai lizibil, cele două poezii nu au nici un Dumnezeu.
Acelasi îndemn ca la Vera Arev.

Diana NICULAE, Arad. Parcă sînteti sfătuite. Tot două poezii si tot lacrimogene. Cu vîrsta, trec si astea, vorba dvs.:
„Trece, trece, trece
Trece si totu-i la trecut;
Trece si începe să nu îmi mai pese,
Trece si tu esti la trecut”.

Daniel MESAROSIU, Turda. Ne scrieti: „sînt student în anul I la Filozofie la Cluj, poetul meu preferat e Stănescu”. Da, asa cum spuneti, trebuie să mai trimiteti. Chiar dacă mergeti pe drumul unde pasii lui Nichita au devenit inscriptii în asfalt, sînt semne bune.
Reproducem poemele Pescuiesc si Primul destin:

Pescuiesc
pescuiesc plutind pe bibliotecă,
idei din soare…
cu undita mea din foi rupte dintr-o carte
si-un fir fragil de i-uri, d-uri, e-uri si a-uri legate,
se zbat versurile ca stiucile
dar le-am prins
de-un cuvînt, de-o idee sau de-o carte…

pescuiesc, vîslind o carte,
inimi din mare…
cu undita mea din suflet ruptă
si-un fir subtire de i-uri, n-uri,  iar i-uri, m-uri si a-uri legate,
se zbat iubirile ca rechinii
dar le-agăt
de-o clipă, de-o viată sau o eternitate…

pescuiesc în furtuna din sufletul meu,
oameni din lume…
cu versurile si iubirea mea
acel subtire fir,
fac inimile ce bat!
iar eu le iubesc asa cum sînt –
mici, mari si gigante…
de-un cuvînt, de-o idee sau carte…
de-o clipă, de-un an sau o viată
le văd, le simt si le mor…


Poemul destin

    Dedicată Stancăi Top

Ieri… am bătut la usa ta,
tinînd în mîna dreaptă soarele –
ca pe-o floare…
si te-am întrebat:
–    nu vrei un zîmbet?

Azi… bat la usa ta,
tinînd în mîna stîngă ploaia –
ca pe un spin…
si te-ntreb:
–    nu vrei o lacrimă?

Mîine, la usa ta bătînd mă voi afla,
tinînd în brate inima mea –
ca pe un vis…
si tot asa te voi întreba:
nu vrei un suflet?

Adrian Andrei BEC, Turda. Ne pare rău, trimiteti textele dactilografiate.

Cezara POPESCU, Iasi. Bine ati venit în paginile revistei „Poezia”. Sînteti o poetă adevărată. Alte comentarii în numărul următor. Vă publicăm poemele: Cea mai nebună fată de pe strada mea, Între mine si tine s-a deschis tăcere, Noapte orientală, Poveste cu trenuri.




Home