Abatele de CUMANIA   

Asa cum am procedat si în numãrul 23 al revistei, continuãm vorbirile despre poezie, nu înainte, însã, de a cita un fragment din Caracterul de limbã al poeziei de Martin Heidegger: „Fiind lucrul cel mai primejdios, limba este în cel mai înalt grad un lucru cu douã tãisuri si ceea ce este în chip suprem ambiguu. Ea îl asazã pe om în zona celei mai mari izbînzi si îl mentine totodatã în hãul decãderii”. Cu alte cuvinte, sã strigãm catalogul manuscriselor.

*Liana Maria BALASZ, Resita. Textele primite ne-au fãcut, cu unele exceptii, o impresie bunã. Faptul cã sunteti elevã si cã faceti parte dintr-un cenaclu este de bun augur. Am retinut, pentru publicare, Retrospectivã si Plutesc.

Retrospectivã
Mi-am desfãcut mîinile deasupra voastrã
printr-o: „binecuvîntatã sã fie casa care...”
cu o ochire fulgerãtoare
v-am privit drept în inimã
si v-am ghicit
cel din urmã murmur de sperantã
v-am întrebat
dacã gîndurile vã mai bat
în acelasi ritm alegoric
dacã mîinile se mai ridicã automat
cînd asteptati la cîte o rãscruce
ploaia cea spre fiintã
vãd cã nu aveti alte griji
decît sã numãrati pãsãrile
care se îndreaptã în fiecare toamnã
spre undeva
atunci cînd desfaceti asfintitul
în douã felii de pîine
coaptã pe jãratec
sã nu ziceti cã-mi sunteti strãini
mã doare pentru voi
fiecare strop de ploaie
ce mi se strecoarã fugitiv din ochi
cînd pãmîntul cu gura desfãcutã de febrã
nu mai poate cere nimic
mã doare pentru voi
fiecare iarnã din pãru-mi
oxigenat de ani
atunci sufletul meu fluturã
aidoma unei batiste
soptindu-vã
cã voi reveni într-un tîrziu sã vã vãd
dacã voi fi
iar dacã nu voi fi
cu mîinile împreunate vã binecuvîntez
de masã, de casã, de pîine, de rouã
de lunã nouã...

Plutesc
Plutesc spre tinta
în care lumea nu mai are culori!
Cucuveaua începe sã strige
în surîsul unei fecioare:
„Durerea pãrului e mai grea decît durerea firelor!”
Glasul copiilor adunã
rãsinã din stîlpul casei...
Poate tãierea crengilor
e mai usoarã
decît cea a palmelor...
Dezolant: linistea
grupeazã atomii de sticlã
în cosuri de atã...
Asteptãm cele mai frumoase poezii de la dvs., pentru a vã face o prezentare pe mãsura talentului pe care îl aveti.

*Cecilia Gabriela FEIER, Petrosani. De data aceasta, poeziile primite nu se mai ridicã valoric la nivelul celor publicate în numãrul trecut. Retineti si meditati: „Poezia este metamorfozã, schimbare, operatie alchimicã, si de aceea se învecineazã cu magia, cu religia si cu alte încercãri de a-l transforma pe om si de a face din «acesta» si din «acela» pe «celãlalt», care este el însusi” (Ocavio Paz). Curaj, aveti încredere în dvs. si munciti mai mult pe texte. Nu risipiti ce v-a dat Cerul: talentul!

*Alexandru G. SERBAN, Iasi. Ne pare rãu cã nu puteti egala, ca poet, pe traducãtorul cu acelasi nume. Ne înselãm? Ce revistã serioasã vã poate publica asemenea texte? Citez: „Dacã tu ai fi o salcie pe mal/ eu m-as face rîu în umbra ta (Dacã)”. Celebra cîntãreatã Mihaela Mihai, v-ar acuza de pastisã. Sau: „Mult mai astept/ cîndva/ vin la tine sã te strîng la piept (sic!)/ sã-ti soptesc/ esti a mea/ pentru toatã viata/ sufletul meu” (Cine). Sufletul, poezie – zicem noi. Sau: „Depãrtarea/ mi te-ncuibã în cuvinte/ si-ti clipeste ochii verzi/ Veghetorul îmi sopteste: ia aminte!/ Niciodatã sã nu-i crezi” (Depãrtarea).
Noi luãm aminte si nu credem cã scrieti poezie cu adevãrat. Despre alte lucruri, nu mai spunem nimic. Gramatica s-a supãrat, iar poezia e la o depãrtare... cã nu se vede.

*Georgeta DÂRJAN, Bistrita. Faptul cã insistati în a ne afla pãrerea si cã doriti sã vã publicãm mi se pare firesc. În orasul unde locuiti existã reviste literare foarte bune si poeti remarcabili. Un exemplu: „Miscarea literarã”, unde redactor sef este prietenul nostru, poetul si preotul Ioan Pintea. De retinut. Ce faceti în viata de toate zilele, desigur, are importantã. Dar mai important, pentru noi, este sã ne atrageti atentia cu o scriiturã aparte, fie si socantã, unde rostirea singularã sã vã fie cartea de vizitã... Unii poeti, plictisiti de-atîta consacrare, atrag si ei, în felul lor, atentia: clameazã pe toate drumurile cã li s-a furat geanta cu manuscrise si, din acest motiv, nu-si pot scoate cartea, sau publicã acelasi poem în opt reviste literare, ori si-au programat sã împlineascã 50 de ani de trei ori în ani diferiti (7.IV.2003, 7.IV.2004 si 7.IV.2006) etc. Nu-i cazul dvs. Dar o anume vanitate vã încearcã. Chiar, de ce vreti sã fiti poetã la 40 de ani? Cã se poartã moda asta, sau cã aveti chemare? Revenind la texte, constatãm lejeritatea cu care scrieti, jocul versului legat de cel al rostirii. Lucruri bune. Numai cã, foarte des, rostirea este de circumstantã si automatismul ei dilueazã substanta versurilor. Si nu pot fi considerate versuri prepozitiile (pe, prin, de) si conjunctiile (sau, dar, ca) la care apelati cu obstinatie. Iatã cum aratã turnarea în cuvinte a unui poem, luat la întîmplare, si pe care îl considerãm cel mai izbutit: „Mai simt/ si acum/ mîinile/ tale/ pe/ trupul/ îmbrãcat/ în/ armura/ imaginatiei// mai simt/ si acum/ în sufletul/ meu/ fierbinteala/ cuvîntului/ explodînd// mai simt/ si acum/ mîngîierile/ si/ sãrutãrile/ soarelui/ ca/ ale/ unui/ bãrbat// dar/ ce/ simt/ de fapt?”. Dacã în Supravietuire vã dati singurã rãspuns la întrebãrile poeziei dvs.: „Masca/ discursului/ sifonatã/ de tãcere/ cu aceeasi/ indiferentã/ mã apasã/ ca o scarã/ mã tîrãsc/ prin acest/ echivoc”, noi asteptãm sã ne trimiteti cuvinte explodînd. Cu sperantã, cu lecturi intense, suntem siguri cã veti reusi. Talent este din belsug. S-auzim de bine.

*Nicolae CORNESCIAN, Varias-Timis. Impresia pe care ne-ati fãcut-o este una deosebitã. De aceea, grabnic, am, predat textul redactorului nostru pentru a vã povesti tuturor cititorilor. Meritati. Mai dorim, cît de multe, asemenea texte.
* * *
Este ora 25 a revistei „Poezia”. Atentie, strigãm catalogul manuscriselor.

*Studentã, Facultatea de Litere Bucuresti – În speranta unei colaborãri viitoare, vã rog sã mai trimiteti si alte texte, pe care sã le semnati cu un nume, precum si cîteva date despre dvs. Nu rãspundem scrisorilor anonime. Salutãri poetului Gheorghe Sârbu si sã auzim de bine.

*Constantin MAZILU, Bucuresti. Rima si ritmul vã sînt la îndemînã, le folositi cu usurintã, dar pe teme usoare… Rezultatul: o poezie naivã, depãsitã. Sã exemplificãm cu versuri din poezia Floare: „Floare, tu, regina noptii/ cu mireasmã si mister,/ dacã vrei sã faci adoptii:/ sînt un greier auster.// Floare-albastrã, floare micã/ cînd îmi zici: «Nu mã uita!»/ mi-amintesc de-acea amicã/ care-n pat mã invita”. Prin urmare, vã invitãm sã treceti, repede, la lecturi intense din poezia modernã si, dupã aceea, sã mai scrieti. Sîntem în 2003!

*Emil PERSA, Cluj-Napoca. Vã publicãm cîteva poeme din volumul Candela învierii, în curs de aparitie. Succes si inspiratie.

*Florin DeRoxas, Bacãu. „Tin sã vã spun cã mã multumeste pe deplin tot ce am citit în revista «Poezia» si sper sã continuati tot asa”. Avînd în vedere cã sîntem niste perfectionisti, vã asigurãm cã vom fi la înãltimea asteptãrilor dvs.
Acum, sã vã citãm, din nou, cu o strofã din poezia O palmã în grãdinã: „am dat uitãrii totul: cã nu esti frumoasã/ cã nu esti desteaptã, cã n-ai fost virginã,/ dar n-am uitat niciodatã, desi am iertat,/ cã mi-ai dat o palmã în grãdinã”. Pãrerea noastrã, de Abate cu… pãcate, e cã trebuia sã primiti si mai multe palme pentru a vã pune serios pe treabã. Poezia nu-i o joacã în grãdina Domnului, care-i, nu-i asa, mare… Si-apoi, dragule, virginele nu se mai poartã. Uitati-vã în oglindã si spuneti-i poeziei: „sînt bolnav de prezenta ta:/ dacã îmi lipsesti/ mi-e dor/ dacã esti/ îmi lipsesti”. Pentru încurajare si tinere de minte, vã publicãm, periatã bine,

Poezie de toamnã:
putrezit abajurul din camerã
miracolul naturii îngãlbenind
alene;
un întuneric usor de tãiat
cu cutitul verbelor,
o nostalgie usor de reprodus
si toate gîndurile emigreazã spre copacii
înfloriti în miez de iarnã – o iarnã
care se poate picta la fel de bine
în mov

dar este toamnã si toamna
se numãrã poemele
de amor…
se numãrã castanele coapte
se numãrã îndrãgostitii
din doi în doi
din doi în unu
si turlele fostelor biserici putrezite
în uitare.

dar toamna este anotimpul cînd
vor înverzi si alte gînduri
optimiste.

*Teodor PĂDURARU, elev, Iasi. Rostirea dvs. se aflã sub semnul pesimismului si este bîntuitã de angoasele vîrstei. Vã trebuie mai mult optimism, mai multã viatã în textele pe care le scrieti. Cele douã poeme pe care le publicãm, înlãturînd unele asperitãti verbale, sperãm sã constituie îndemnul de a ne trimite un alt grupaj, pentru un profil liric. Sigur, aveti talent.

Linia
Am urmat o linie dreaptã/
care pãrea foarte promitãtoare,
dar prietena ei era…
vanitatea mea.
Parcursesem kilometri buni
dar se pãrea
cã stau pe loc.
A mai apãrut si o scarã –
paradoxul întregii mele închipuiri
despre linia care începea…
sã se curbeze.
Înainte de urmãtorii pasi compromitãtori
apãruse si o hologramã
a nimãnui.
De fapt,
fusese o roscatã apetisantã
care rîdea de conditia umanã
Am ignorat-o si am mers mai departe
pînã cînd m-am întîlnit cu Gînditorul, care,
nu avea nici un rãspuns pregãtit la ivirea formei
pe lume.
Mai tîrziu,
mi-am întîlnit oglinda
si am constatat cu surprindere
cã era spartã,
dar, în cele din urmã,
am îngropat-o în mine.
Cãzusem de mult în gol.

Lacrimile nebuniei
Adeseori mã pierd în mine…
Sau, mai bine zis, în subconstientul meu/ si-mi pun întrebarea:
Ce sens am?
Oare am vreun scop în aceastã mare de pãcat?
Sînt momente cînd refuz sã cred cã exist,
cã pretul plãtit pentru desfrîu este tãrîna.
Cîteodatã as vrea sã mor…
constientizînd
inutila-mi existentã.
Întreb dacã am însemnat vreodatã pentru cineva ceva;
întreb dacã este cineva care sã-mi înteleagã
pasiunile,
complicitatea cu cerul
cu gîndurile pãmîntului
cu logica îngerilor.
Aproape în fiecare zi musc din suferintã
suferinta pe care ti-o provoca absenta unei femei.
Niciodatã nu voi putea constientiza pãcatul genezei
care se aflã în eul meu,
în fiinta mea/ mîngîiatã de gîndurile norilor
de culoarea sentimentelor.
Sînt momente cînd mã întristez
si nu stiu dacã sã-i judec pe ceilalti care au
în farfurie un sarpe.
Dacã cineva mi-ar sparge un singur ochi,
cred cã as înveli lumea cu întuneric.
Cîteodatã mã întreb de ce.
De ce?
De ce eu?
De ce nu se mai terminã lacrimile nebuniei?

N.R. – Dintr-o eroare de tehnoredactare, Catalogul manuscriselor din numãrul 23 s-a repetat în numãrul 24 al revistei. Facem cuvenita rectificare, publicînd, împreunã, Cataloagele de la numerele 24 si 25.

Home