Abatele de CUMANIA
CATALOGUL MANUSCRISELOR
(vorbiri despre poezie)
Silvia VAN ¸ Bucuresti. E de remarcat, în grupajul trimis, calitatea poetica a asocierilor, unde toate cuvintele contribuie la prezentarea precisa a temei si la formarea cîmpurilor de tensiune lirica. Nu voi face o expertiza tehnica a poemelor, ci voi aprecia emotia, misterul pe care le produc. Este si motivul pentru care sînteti publicata cu patru poeme la rubrica debut . Astept si alte interpretari lirice ca mesaje biografice.
Laurentiu BROSCARU , e-mail. Daca e sa ma iau dupa datele cînd au fost scrise poemele, pot trage concluzia ca preocuparea cu scrisul e de data recenta. La fel, subiectele alese sînt derizorii. Banalul cotidian poate deveni poezie adevarata, daca exista talent si cultura poetica. Nici chiar ironia nu va salveaza. Sa citam poemul Friptura de doamne-ajuta :
„Puiul e cea mai sfînta pasare
îl iei din cotet, doamne ajuta
îi tai gîtul, doamne iarta
dar ai grija la cutit,
sa fie nou sau vechi,
folosit-nefolosit.
Apoi îl lasi sa-si faca tumbele
de ramas bun, doamne pazeste
cu voia celui de sus
apa sa aiba 100 de grade celsius
sa-l jumulesti cumsecade,
da doamne sanatate
sa-i scoti maruntaiele pagîne
nu da ploaie doamne, culegem grîne
fierbe-l în suc propriu
fereste doamne de deochiu.
arunca-i carcasa infama si usor
pune-i sufletul la cuptor”
În afara de îndemnul de a citi autori importanti, nimic altceva.
Cosmin SOAMES , Timisoara. În textele trimise sînt semne de poezie. Efortul depus pentru producerea poemului presupune multa munca, autocenzura. Poemele pe care le vom publica mai jos si care tin de un absurd senin, dar si de un umor aproape negru, va arata posibilitatile actuale. Mai reveniti dupa multe lecturi.
Cele 10 porunci Nimeni nu avea alt Dumnezeu în afara de cel oficial, nimeni nu îsi facea chip cioplit, nimeni nu se închina si nici rugaciuni nu spunea ca sa nu ia numele Domnului în desert, în toate zilele se odihneau ca sa nu rateze ziua odihnei, îsi cinsteau cu totii tatii, îsi cinsteau cu totii mamele, sotii îsi cinsteau sotiile, fratii surorile, bunicii nepotii si asa mai departe, nu se mai gîndea nimeni la crime, nimeni nu era desfrînat, nimeni nu fura, nimeni nu mintea si nu rîvnea nimeni nimic ca nu cumva sa rîvneasca ceva din ceea ce nu era al sau. Din cînd în cînd Diavolul trecea pe aici si pleca multumit. Strainul Era vorba de individul acela care visa sa îsi razbune stramosii, individul acela îmbracat întotdeauna în pelerina neagra, cu o carte în mîna în loc de sabie si care agresa trecatorii cu întrebarea: esti, sau nu esti? Era vorba de tînarul acela cu parul lung si negru, cu un nume strain si cu obsesia razbunarii înfipta în priviri. Era vorba de nebunul acela care trecea zilnic prin parcul orasului, spre vechea berarie, monologînd în barba si strigînd la rastimpuri: România e putreda! L-am vazut la televizor, îl omorîsera în bataie niste tigani pe motivul ca era strain.
Dorin-Sergiu PATARAU , Sibiu .. Aveti pretentii prea mari. Cu doar doua poezii si astea fara valoare, vreti sa fiti si publicat. Nu, nu va ridicati la standardele revistei. Pentru edificare, vom reproduce cîteva versuri:
„Clipa trece, fumul urca, copacul creste.
Ca si omul, are multe ramurele.
Fiecare, diferite între ele.
Asa e fumul, urca sus si ne priveste.
Acum s-a oprit, fumul nu mai iese.
Omul e ca vremea, dar are interese.
Cînd e soare, omul se-ncalzeste.
Iar cînd e frig, el se raceste”.
(din Precum fumul )
sau:
„E un dar nepretuit,
Ce doar creatorul îl poate tese,
Iar din crîsma tu vii ametit.
Ar trebui sa-ti pese!
În jungla de pe strada,
Ca-n pustiul dintre stele
Tu stai si întreaba:
sînt bune faptele mele?”
Cred ca e clar pentru toata lumea: nu aveti treaba cu poezia adevarata.
Folositi-va timpul liberpentru lucruri mai serioase.
Cosmin STEFANESCU , Medgidia. Nu stiu ce poezii ati publicat în „Luceafarul”, „Tomis” si alte reviste, dar ce ne-ati trimis ne-a dezamagit. Totul seamana a reportaj liric. E mult spus si asa. Parca ati scris în timp ce vizionati stirile la TV. În unele poezii politizati discursul. Gasiti si alte teme. Nu tot ce nu ne place sau ne indigneaza peste masura trebuie sa devina poezie. Cutezantele de limbaj, daca exista si e bine sa existe la orice creator, prin combinatiile inedite de cuvinte, trebuie sa faca diferenta dintre vorbirea metaforica si cea obisnuita, de fiecare zi. Sa exemplificam cu Zvasticato :
„împinsi de vremuri criminale,
de valuri ce în focuri dantuie,
s-a gîndit si «Alianta»
sa-si probeze armele,
si-n fine sa se dezlantuie
la un sfîrsit de secol;
înfioratoarele muze
si-au pus pecetea
terifianta si tenebra
cu noxele si fumul cangerigen;
se plimba si linistea funebra,
caci mortii din morminte au iesit
la judecata de apoi;
în jocul acesta mizerabil
avem, bine-înteles, un rol si noi,
de curve si de tradatori,
de masochisti, violatori de tratate –
sîntem cei ce-l înjunghie pe la spate
pe frate”
Ne pare rau, dar nu putem publica asemenea texte lipsite de valoare.
Stefan-Mihai MARTINESCU . Raspunsul e aproape la fel ca la corespondentul de mai sus. Cuvinte luate la întîmplare, asezate unele sub altele, fara fior liric, nu sînt rezolvari fericite. Vorba dvs.: „Iar la final ramîne doar gustul cel mai amar”.
De pilda:
„Iar la final
Refuzul ne loveste
Totul e macinat în falsul maxilar
Iar ea sta turceste
Rîzînd de chinul mic
Stiind ca-i scurt
Nu poate face nimic
Sa-l prelungeasca.
Inutile spasme
Printre vedenii
Zarim viitorul poleit cu aur
Printre fantasme
Capul de aur
Rîde un rîs porcesc cu mirodenii
Iar la final
Ramîne doar
Gustul cel mai amar…”
( Epilog )
Cautînd prin textele trimise, cred ca mai aproape de poezie, sînt versurile:
„În crucea amiezii
Pe cerul de lîna
Zaresc marsul obscur
Al norilor
Al iluziilor
Al îngerilor
Si ating o clipa necuprinsul
Traind iubirea între zidurile mate
Ale unui univers bizar
Apoi înfricosat eu sar
În abisurile sparte”.
(din Paradox )
Atît si nimic mai mult. Sanse sînt, dar dupa lecturi sistematice si munca multa cu textul.
