POEZIE FRANCEZĂ

Jean AICARD
(1848-l921)

Isprava lui Petrică

 

Iată ce-a făcut Petrică pe cînd copilas era:
Tatăl meu îmi spune dînsul, fiind marinar pleca,
În decurs de-un an de zile, de mai multe ori pe mare...
(Amintirii lui Petrică eu îi dau aici crezare)
Si-n serile de iarnă cu vînt, nu doar o dată
Pe mama o văzusem cu fata-nlăcrimată
– De ce-nchizi ochii, mamă? o întrebam mereu
– Mă rog să ne păzească prea, bunul Dumnezeu
Astfel privesc mai bine în suflet,
– Si ce vezi?
– O navă înclinată de valuri mari. Mă crezi?
Si-această navă-l poartă pe tata prin furtună
Mama-si pleca spre mine frumoasa-i fată brună
Să mă sărute tandru. Mă auzea zicînd:
– As vrea să-l văd la rîndu-mi. Promit că n-o să plîng!

Ce bucurie, Doamne! Tata întors acasă!
Casa uita cu totul absenta-i dureroasă,
Dar eu vedeam cu mintea acele seri în care
Ne-nchipuiam cu spaimă corabia pe mare!
Cînd tata da să iasă, fie si pret de-un ceas,
Zicea:Petrică. are iar lacrimi pe obraz!
Atunci, miloasă, mama în brate mă lua,
Iar tata să mai plece la treburi renunta,

Într-o seară păream adormit
Cînd mamei tata i-a soptit;
– Mîine-n zori nava mea va pleca,
Dar, de îndată ce va ancora,
Undeva, îti voi scrie un gînd drăgăstos:
Cît despre Petrică, îl stiu prea duios
Si găsesc c-ar fi bine să fie mai tare;
Nu-mi place deloc plînsul lui la-mbarcare,
Încît mi-e si greu să-l sărut de plecare,
Lăsîndu-l cu fata scăldată în lacrimi amare.
As vrea, la întoarcere, să-l aflu bărbat,
Asa c-atunci cînd se va fi crăpat
De ziuă, far’ să-l văd voi fi plecat…
Astfel vorbea. Atent l-am ascultat
Si bine nu-mi cădea, v-o spun cinstit,
Ci-n capul meu pe loc a încoltit
Un gînd teribil: ce-ar fi să fiu tare?
Si-n zori, cînd el deschise usa care
Fusese unsă, a rămas surprins;
De-a curmezisul eu stăteam întins,
Cu cîinele, pe presul sifonat.
Trezindu-mă, i-am spus-o răspicat:
– Nu mai plîng, tată, sînt bărbat deja!
De data asta dînsul, alături, lăcrima.
În româneste de Ion ROSIORU