Mihaela ALBU Călătoria
Între două porti
Motto: „Cel care vede nasterea vede si moartea”
(Proverb românesc)
Între început si sfârsit
eu (Eu?)
Mă uit la mine cea de lângă poarta
ce se deschidea generoasă
si as vrea să mă văd
pe mine
cea din fata unei usi (încă) închise.
Uneori credem că e lung drumul.
Îl măsurăm în ore, ... în zile
sau în si mai mari puncte de vedere.
Ne-am pregătit temeinic:
ne-am cumpărat hărti, pliante,
am studiat traseul,
am văzut cu ochii mintii
si ai sufletului
tot ceea ce era de văzut
(sau ceea ce ni s-a spus că trebuie văzut).
Si atunci:
De ce om mai porni la drum?
Plutire
Corăbii pe mare...
Întunericul furiei oarbe –
otelul valului ce izbeste...
Ca într-o piele
corabia intră în nemărginitul lichidului negru.
Plutire în derivă.
Spre ce?
Întuneric si lumină
Primul strigăt al începutului de drum
să fi fost oare bucurie
sau întristare?
Lumina, cu puterea ei, ne doare!
Totusi … deschidem ochii
cu nerăbdare
si asteptăm…
Cu palmele-i calde (sau reci…)
viata ne arată
luminoase (si întunecate) poteci.
Le cunosc acum pe amândouă …
Desi nu-mi amintesc primul strigăt:
bucurie … …durere?
văd în urma mea si lumină si abis,
iar înainte-mi … un imens (si temut) vis.
Initiere
Când ai văzut
lumina dintâi
erai singur.
De aceea ai închis repede (la loc)
ochii.
Îti plăcea mai mult
întunericul din lăuntrul tău:
nu-ti provoca nelinisti;
nu încercasesi încă
bucuria luminii
ce arde.
M-ai chemat în ajutor;
asteptam chemarea ta
si
te-am învătat apoi încet-încet
să deslusesti
zbuciumul fericirii de a trăi
de
linistea tristă.
Eu
Sufletul meu –
fărâmă de stea luminoasă
ce a răsărit, curioasă,
ca în orice început.
Sufletul meu –
scoică străvezie
asteptând lumina târzie
a oricărui sfârsit.
Între cerul cu miliarde de stele
si oceanul nepăsător
– sufletul meu –
oglindă a lumii eterne
în care, pe rând, sperante
se nasc
si mor.
Din zori
Focul soarelui atinge
întunericul;
îl învăluie.
Zarea-i aprinsă.
Bulgăre de foc încet se ridică;
sânge pe cer;
în aer – sperantă.
Primele raze sărută pământul:
trezire. Ispită.
Început.
Flori. Culori. Parfum de sărbătoare.
Boabe de rouă – cioburi nesfârsite
dintr-o imensă oglindă
pentru raza de soare.
Un cerc de durere si visare
până când
focul coboară în mare.
O zi – cât o viată!
Călăuza
Ti-a fost călăuză
prima stea
în amurgul violet
când soarele, pe cer,
se stingea
încet.
I-ai iesit în întâmpinare
cu o floare
– de crin
si-un suspin
din lacrimă furat.
Ascultă!
Începe prin a tăcea!
Învată să asculti!
Auzi?
Un zgomot te asurzeste aproape:
A pocnit prima sământă
si se naste (sub ochii tăi) primul fir de iarbă.
Lângă el,
lângă firul acela îndrăznet,
după ce a asteptat
cu răbdare
îsi întinde cu dor bratele spre lumină
prima floare:
sufletul meu ce Te-a asteptat
