POETI ROMÂNI DIN SUA
Mihaela Albu
SUA, România
Scriitor, profesor universitar (1999 – 2004: visiting profesor la Universitatea Columbia din New York), doctor in filologie din 1983, este membră a Uniunii Scriitorilor, a Uniunii Ziaristilor Profesionisti, a Academiei Romano-Americane si a altor societăti din tară si din SUA.
A publicat studii critice, eseuri, critică literară, poezie si proză în România si în Statele Unite, Canada, Israel, Rep. Moldova, Germania, Italia. Este autoarea cărtilor: Memoria exilului românesc. Ziarul Lumea liberă din New York (Edit. Speteanu, Bucuresti, 2008); Cultură si identitate (Edit. Universitaria, Craiova, 2008); Literatura pentru copii. Discursul epic, Edit. Universitătii din Craiova, 2007; Catharsis. Poems, Libra & Humanitas, 2006; Ca o dragoste târzie. Poezii, Scrisul Românesc, 2005; Ion Biberi – Suferintă si cunoastere. Studiu monografic, editia a II-a, 2005 (carte apărută cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor; premiul “International Society LitterArt”, USA); Iscusită zăbavă, H&H Promotion Publishing House, New York, 2004; Citind la New York scriitori români, 2002, (carte apărută cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor; premiul “International Society LitterArt”, USA); Între două porti. Poeme, H&H Promotion Publishing House, New York, 2002; Relatare/ Reprezentare, (Edit. Scrisul Românesc,1997); Ion Biberi (prima editie, Edit. Novus, Craiova, 1994).
Cursa
Cu picioarele legate de frânghia trecutului
Viata îsi duce mai departe alergarea
atât cât îi permite latul.
Ochii îi sunt acoperiti cu bandajul opac al viitorului.
Cu încăpătânarea învingătorului încearcă alergarea;
îsi pierde răsuflarea uneori;
respiră adânc
si îndârjită merge apoi mai departe
către necunoscutul adânc ca o nălucă.
Din când în când îsi descoperă vederea;
clipeste cu durere la lumina ce arde,
la lumina ce mângâie îsi abandonează privirea.
Fulgerul o scapă de reverie.
Si ca Sisif îsi duce mai departe alergarea ....
Lacomi, rupem din viată
De pe pod privesc ochiul
de apă
cum privesc golul timpului
pe care nu-l astept.
lupta pestilor-copii si a pestilor-părinti
Pentru bucata de pâine;
ei rup din ea
cum rupem noi o fărâmă de viată –
cu lăcomia înecatului.
Tot mai multi se adună;
ochiul de apă se întunecă;
privirea mea trece indiferentă
către potecă.
Mut ochiul de apă si pestii
în amintirea mea;
Stiu deja
Ce va urma.
Bucurie pură
Mirosea a bucurie pură
pe atunci, căci mai credeam în vară
si-adunam încetul, cu măsură,
amintiri si vise vii de-odinioară.
Mirosea a bucurie pură
în pădurea ce dădea în vară
si-atât de-ndrăgostita mea natură
nu lăsa nici un minut să piară.
Îmi plăcea să calc cu pasii goi
si pe iarbă si pe gânduri necosite
si-ntindeam spre binecuvântate ploi
timp si suflet încă nenuntite.
Am plecat apoi pe-un drum răzlet
înspre toamna fără iz de vară
sufletul mi-e tot mai păduret
într-un trup nebucuros să moară.
Amintire
Inima-ti deschide spre atunci
lasă-l pe acum să plece-n mâine
si întinde-ti gândurile calm spre lunci
si-aminteste-ti că erai cu mine;
Împleteam în pasi egali destin
când egale inimi se-ntâlneau,
viata o credeam un ne-ntrerupt festin
beam cu sete clipe ce mureau.
Trage-ncet de firul din atunci
poate se întinde până-n mâine,
poate-l iei în brate si-l aduci
să-ti lege iar visele de mine.
Rugăciune
Lasă-mă să-mbrac cămasa verii
să-mi împodobesc cu flori fiece gând
să astept să mai rodească merii
si să culeg roade alegând.
Lasă-mă spre tine să mă-ndrept
bucurie a credintei pure
si mă lasă-ncet s-aduc la piept
taina veche-a unei rugăciune:
Să mă rog lumina s-o primesc
cum o floare soarbe răsăritul;
Să mă rog la Necuprins Ceresc
să-mi aducă-n sufletul înfloritul.
Sufletu-ncălzit de taină mi-este
Cred în învierea de-orice soi
Si credinta-mi trece chiar si peste
lacrima si ura dintre noi.
Lasă-mă spre tine să mă-ndrept
Bucurie a credintei pure
Si mă-naltă când mi-aduc la piept
Taina veche-a unei rugăciune!
Risipitorii
Ce risipă, ce mare risipă
a ecoului pasilor neumblati
în dimineata ce încă n-a tăiat
perdeaua necunoscutului întuneric.
Ce risipă de asteptări!
Cu ce sete băute!
Tăcerea cade grea
ca nestiutul
învinuit de ne-păcat.
Se varsă cerul peste mare
si-o umple de albastru pur
eu nu-mi iau ochii de la zare
si-as strânge-o în brate toată ca un fur.
