TINERI AUTORI

Marius Stefan ALDEA
Mail de la prietenul Nichita

Bătrâne, de la o vreme tristetea mă tine în bas
Si-s adus de spate vrăjitoreste,
Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine,
derbedeule,
Îti zisăi, mă, că mă îndrept către Spre,
Îti zisăi că mi-au căzut dintosii dinti
si că nu mă mai salută copacul gică,
Cel cu care eram odată frati de nervură..
Mi s-a făcut târziu, bătrâne,
si mă latră orbul găinii, nu al stelelor,
Plus că nu mai am success la femei,
la zeitele cu sânii filosofi,
Nici măcar Dora nu mai vrea să mă asculte,
De la o vreme si-a astupat urechile
cu dopuri de Cotnari să nu-mi mai audă gura poietă,
De aceea mă îndrept către Spre
O fi mai bine acolo, o fi mai de bun simt..
Si-s adus de spate vrăjitoreste, dar de-o votcă,
de-o votcă mă mai pot apleca
Până la tine mă, derbedeule si mucosule
(…)
Dar nu de asta îti scriu, lasă-mă pe mine,
Eii, ia spune-mi, cum e cu fata aia, păi ce,
eu n-am văzut cum o privesti?
Îti zic eu mă, derbedeule, trage-o de sfârcuri
cât încă se mai gandeste la tine..
Că apoi.. apoi e prea târziu.

Bătrâne, de la o vreme tristetea mă tine în bas
Dar de toate astea mă doare în cenusă, ca să zicem asa.

Mail de la mamaie de pe patul de spital
Mă, vă las umbra amanet
stiu că nu mă mai întorc, am perfuziile la mine,
de la o vreme inima nu-mi mai înghite sângele,
vrea ser fiziologic;

mă usuc în stilul nervură
si n-am toamnă decât pân’ la iarnă
si iarna o tin doar în oase
care mi se rup ca lemnele
înfometate de sobă;

mă, vă las umbra amanet
nu vă mângâi, nu,
căci am în palme numai transee
si-s slabă ca închipuirea
când pleoapele-ti sunt stresini
la alti ochi
si curg rădăcinile pe mine ca năduseala
iar dumnezeu s-a pensionat pe caz de boală
si curătă zăpada din fata casei;

mă, vă las umbra, vă las..
Moartea este o vesnicie de calitate
Nimic nou sub soare,
nimic nou sub lună.
Caii sunt împuscati la discretie,
iar mie îmi nechează sângele pe nas...
Cerul e balonat de la atâtea stele
si-si face harakiri cu un rasărit.

Vine tristetea la mine ca o curvă de lux
îmi excită gândul mortii, se freacă de el, de mine
îmi pune pistolul la tâmplă si mă obligă să râd,
tristetea, curva asta,
mă obligă să râd, îi râd în nas,
îmi promite o moarte de calitate,
îi râd în nas,
se face că-mi zboară creierii,
mă fac că mor...
Si brusc încep să cred că moartea
este o vesnicie de calitate.

Apoi tristetea pleacă
si mă lasă
cu creierii zburati meditând
nimic nou sub soare,
nimic nou sub luna.

 

 

Home