POEZIE ALBANEZĂ

 

In memoriam

Ali PODRIMIJA

(1942 – 21 iulie 2012)

Cel mai cunoscut poet albanez din Kosovo,  Ali Podrimja, considerat de Marin Sorescu un  „poet excelent”, s-a născut la Gjakova (1942).  A terminat Facultatea de Filosofie (Limba si literatura albaneză) la Universitatea din Prishtina.

Poezia sa vizează mesaje anume legate de libertate, mersul înainte al propriului popor dar si al omenirii, autorul agreând folosirea simbolurilor, metaforei, alegoriei.

A publicat peste 20 de cărti de poezie si eseuri. A obtinut câteva premii, printre care si Premiul international  Nikolaus Lenau  din Stuttgart, 1999. Este prezent cu volume si antologii ale poeziei albaneze în limbile română, germană, engleză, franceză, italiană, maghiară, polonă, slovenă, turcă, sârbocroată, macedoneană, suedeză, rusă, arabă etc.

 

Insula Albania

(Ishulli Albania)

 

De aici si până la sfârsitul visului

Apă si apă si apă

Un pământ ars

Părăsit de Domnul si Robul său

Malul caută Umbra păsării

În mijlocul valurilor oarbe

Dezvăluie extremitătile învinetite

Se pierde se vede

Înghititori nebuni împrejur

Oh îngerul meu

Tinteste-mă   în miezul pleoapelor

Ca să mă acopere umbra Pământului ars

De aici până la capătul visului

 

  Poporul

(Populli)

 

În umbra plopilor colibelor blocurilor

Intră Poporul

Când se întoarce din câmp fabrici universităti

 

Răsfoieste cărti vechi cărti noi

Discută cu glas tare fără glas

Prin labirinturile veacului

                                                       

Femeia Necunoscută dansează oriental

Scoate sânul ei mare

Îsi revarsă pe masă laptele până la ultima picătură                                                                                                                                                                                                

Poporul îsi linge buzele bea bere

 uită pentru un timp de trecut

De oboseală de copii

Bând bere vânează muste – metafizica unei plăceri

 

Cu dintii negri muscă din pâine

Cu dinti de aur

Ochii îi licăresc, urechile îi tiuie           

 

Femeia Necunoscută îsi dă jos rochia-i antică

Combinezonul apoi

Ciorapii chilotii

 

Ea nu este Eva dacă noi suntem Adam

Urlă spatiul-timpul

Fulgi-fulgi devine ziua-noapte

În alergare

 

Poporul transpiră lasă Coranul Biblia Manifestul

Întoarce spatele îngerilor si zeilor

Sprijinit de perete îsi muscă limba

 

Femeia Necunoscută stinge lampa

Ridică piciorul drept

Apoi stîngul

 

Poporul se zăvorăste-n colibe în blocuri în simbol

Dar copii nu se nasc copii mor de marijuana

Poporul devine nervos îi e frică de murdărie de sine

A obosit căutând Poetica Existentei

Doar bea bere se uită la TV zi si noapte:

reclame sex omoruri

 

 

În presă nimic nou

până unde cu absurdul acesta

Văpaia iernii intră în suflet în vis

 

Poporul mănâncă pâine făureste scări colivie piatră

Femeia Necunoscută coboară piciorul drept

Apoi stângul

Îsi pune ciorapii chilotii combinezonul rochia

Aprinde lumina

 

Filmul se   rupe undeva pe neasteptate...

                                       Belgrad, 12-22 iulie 1980

 

Bătălia nimănui

(Beteja e askujt)

                              lui I. Kadare

 

După ce si-a alungat pasărea neagră din colivie

Vasco Popa a scris o poezie mai profundă 

Decât toti poetii sârbi

 

Ceea ce respirase în cuvinte în versuri în cărti

Ceea ce umbrise în legende în magia neagră

Era o sfidare fiindcă urla lupul

 

De aceea   cititorul mitul despre Kosova l-a înteles

Cum îl simtea într-adevăr

Si cum îl privea în oglinda zilei de mâine

 

A trecut un timp lung să se zguduie muntele

Să se dezvelească cuvântul cel rupt

Despre bătălia nimănui

 

Si ocazional tot ocazional a apărut Kadare

Îmbrăcat în roz când se întorcea dintr-o călătorie

Prin timpuri întunecate de popoare triste

 

  Albanezii

(Shqiptarët)

Dumnezeu nu le-a dăruit nici fân

Doar serpi

Si pietre

 Dar ei aveau ceva

Ce niciodată nu poate fi descoperit de Dumnezeu:

Trăiau multi ani

 

Si când mureau

Mureau

Cântând  oi oi oi

 

La cap

Le răsărea

Câte un stejar spart în două

  Feldafing, 1992

 

Eu sunt fiară

(Unë jam egërsia)

  Spinare puternică am Domnule

Picioare mai puternice decât crezi tu

Si repezite

Cât deschizi si închizi ochii

Trec dealul unde stă domnia ta

În pământ până la genunchi

Picioarele mele Domnule

O sută de ani o mie de ani

Pot să te port

Pot să te port până acolo unde

Apune soarele tău si începe ziua mea

Până la Mormântul tău

Spinare puternică am Domnule

Puternice picioare repezite fulger

Poate să se-ntâmple să cad în coate în genunchi          

Dar pe tine o să te port Domnule până la

templele tale mucegăite

Casa urlă

De cuvinte noi cu forme vechi

Si mi-e frică de sănătatea ta Domnule

Pentru cuvintele tale pentru refrenele monotone

ale cântecului tău

Pentru morile sălbatice ce macină gunoi

Frică-mie e că vei aluneca rău Domnule

Pe spinarea mea cocosată se alunecă minunat

Si te voi bate nearuncând mingea în câmp

Cu capul tău copiii or să joace fotbal

Vezi eu am spinare puternică

Picioare puternice înfipte adânc în pământ

Până la gât sunt în pământ Domnule

Iar pe tine te voi purta până acolo

Pâna la Mormântul cucilor

Eu sunt fiară

  (1979)

 

Mărul mamei

(Molla e nënës)

 Nu eram trezit încă

Pe platoul de pământ când căzu

Mărul mamei

 

Iată stă acolo la capul meu mirat

Si lumina îi descoperea forma cea miraculoasă

Mă priveste parcă îmi spune

O să mă-mbrătisezi sau musti

 

Îndelung îl prind în mâini

Îl sterg cu batista de ginere

Cu grijă si dor

 

El străluceste încă mai mult si surâde

Eu încet încep să mă transform

În sământa lui

 

Când acum o prindeam si din interior

Strălucirea rosie

M-a acoperit

 

O Doamne

O curătam si rupeam

Fără pic de milă

 

Mama o să-si amintească încă?

Versiunea în română: Baki Ymeri

Selectie si prezentare: Marius Chelaru