Ivan Miroslav AMBRUŠ


Cît de rar

Cît de rar reusea el să se nască
să-si adune sufletul de prin lucruri
să imite mercurul acel metal fălos
infestat cu boala îngerului hazliu
se trezea tîrziu
ascultînd porunci vesele
si pe furis admira
femeia cu trupul preaplin de ovatii
femeia cu iubirea tatuată pe conturul inimii
Refuzat de vrednicia unei vieti normale
printre profitorii
ce se-nghesuiau să guste din pomana învinsului
el abia găsea loc să se mai nască
să-si adune sufletul de prin lucruri
ca să poată recunoaste poezia
cu vîrful degetelor
pe trupul ei demult făgăduit


Într-un tren înzăpezit

Încăltat în bocancii mei de infanterist
aveam un chef nebun de a spune
si mai răbdam o zi miloasă
mai gustam o noapte rară
Dar tu ai emigrat în alt poem
din care se auzeau ovatii
ca un ropot de ploaie văratică
ca o cutezantă ce mi-a fost interzisă
Era stupid stăteam la pîndă
visam la un adevăr măcar partial
priveam pe furis în decolteul
unei călătoare
si zăboveam cu privire
pe crestele perfect simetrice
ale celor două luni albe
Aveam un chef nebun de-a spune
cu jenă suportam o nouă umilire
încăltat în bocancii mei de infanterist
într-un tren înzăpezit de fluturi


An rodnic

Cîtă nerusinare spuneau vecinele
ocupate doar cu nerusinări
uite ce usor i-a cucerit Constantinopolul
De fapt ea a lăsat
toate portile cetătii deschise
invitîndu-i pe toti doritorii la ospăt
Ce nerusinare ce de dărnicie
cleveteau vecinele
tînjind si ele după dulceata clipei
Va fi un an rodnic
uite vacile-Domnului se-nghesuie la soare
e un semn bun
spuneau bărbatii vecinelor


Cum cîntă

Cum cîntă cum mai cîntă
din claviatura pianului carnal
si cum hrăneste poemele
în această lume de unică folosintă
Cum cîntă la sărbătoarea luminii
alungînd virgule inutile
cum cîntă o nouă variantă
a pietrei din Sonata Lunii
cum cîntă cum îsi completează ea destinul


Atentie copii

Atentie copii afară ninge
o bucurie lichidă
iar un cîine turbat
îsi muscă limba
îsi muscă lătratul
Atentie copii aici se revarsă
fierul din minereu
iar această floare
nu se vrea privită
Atentie copii lumea se repetă
desi altfel
ea totusi se repetă
doar decorul poate fi schimbat
Atentie copii favoritul reginei
a fost un trădător

Home