ÎTI SCRIU
Îti scriu dintr-o tarã mai depãrtatã,
Îti scriu de pe malurile a douã fluvii
Voi pleca sã vînd ce-a mai rãmas din cãrtile
mele
Rîndunelele sînt aceleasi -
Iatã-mã. Eu am vãzut de departe decizii si vinovati,
Existã ruine ce cîntã,
Eu stiu bine cã m-am dus în pãdure fãrã
topor.
Iatã-mã, aud urletele unei fiare sãlbatice -
ALAIUL GLASULUI UNEI CHITARE
Cîntãretii-au uitat de chitarele vîntului
CUVÎNTUL
Pãmîntul
UN ÎNGER
În ochii tãi un înger si un surîs
“T”, de la timp
Pe litera T, de la timp,
Poet, eseist, traducãtor.
Kamel-A-El Amiri s-a nãscut în anul 1935. A absolvit limba
si literatura francezã la Universitatea din Bagdad.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Irak si al Uniunii generale
a Scriitorilor Arabi.
Desi a publicat constant în periodicele literare din tarã
si din strãinãtate, nu si-a adunat niciodatã versurile
proprii într-un volum. A tradus foarte mult, îndeosebi din
literaturile francezã, italianã si românã: Primul
consul francez la Bassrah; Gabriel Garcia Marquez, Dragostea în vremea
holerei; Gabriel Garcia Marquez, Cronica unei morti anuntate; Umberto Eco,
Numele trandafirului; André Breton, Nadja; Marin Sorescu, Matca
(în colaborare cu George Grigore); Eminescu, Poeme lirice; Antologia
poeziei românesti (în colaborare cu George Grigore); Margaret
Duras, Ochi albastri, pãr negru; Jacque Prévert, Cîntecele
lunii mai etc., etc.
La miezul noptii aripile pãsãrilor albe
S-au strîns peste întuneric.
Ele au ascuns perlele sub tronurile lor.
Ce curg prin vinele mele ca un alai nuptial,
De-acolo de unde orbecãiesc printre griji
Cu visul meu sfîsiat de-o azurie desfãtare,
Cu vîntul cersetor ce aleargã pe uliti.
Pentru a putea sã înalt pe pãmînt o noapte
de liniste.
Pe pãmîntul ce se roteste
Iar noi ne rotim o datã cu el,
Pe pãmîntul pe care-am rãmas ca un soare de lacrimi.
Iubirea, moartea, rãzboiul
Sînt niste coline ce fug în nebunie si în uitare.
Ele nu fac altceva decît sã tulbure mizeria.
O lume strãlucitoare peste frunzele de pe pãmînt,
Peste frunzele vestede.
Am vãzut goale hîrtii si sperante zadarnic smerite
Si orase ale cãror strãzi nu mai au somn,
Am vãzut pãmîntul cum se sfarmã în
propriu-i surîs,
Si o stea umbrind sub pragul vestigiilor unei
tabere de campanie,
Am vãzut ultimii dansatori exultînd de plãcere,
Pe paturi ale cãror asternuturi de sticlã
Ascund comori în oglinzile goale.
Dar eu le-am vãzut doar reflectarea
Ca niste obosite vapoare,
ca niste insule nelocuite,
Ca o femeie beatã care nu-si mai aduce aminte de numele ei.
Var care si-a pierdut culoarea;
Timpul trece la fel cum si vine.
Îti scriu dintr-o tarã mai depãrtatã,
Dintr-o ultimã ramurã,
Dintr-un ultim copac.
Pe o colinã plimbîndu-te singurã
ascunzînd un soare adevãrat,
Tu ai fãcut sã licãreascã iubirea
precum o floare.
Eu îti scriu despre ceea ce nu stiam
Si despre ceea ce nu as putea sã vãd.
Îti scriu despre un plînset mut, bogat ca o ploaie,
Despre o mãretie în tipãt,
Despre o trestie ce hoinãrea în propriul ei suierat.
Îti scriu despre tinere fete
Care au ajuns vãduve
Înainte de a fi cãsãtorite,
Despre femeile mãritate devenite orfane
Într-unul din rãzboaiele banilor.
Îti scriu:
Iatã drumurile rãtãcitoare,
Cheiurile au fost obosite
De îndrãgostiti.
Cãrtile promiteau aidoma
Plînsului hohotind
În grai.
Aceste urlete, cred, erau ale mele.
În capul meu
Se afla un ostrov imens
Plin de miraje.
Îti scriu despre iubirea ta.
Care, pe îndelete, se strecoarã în mine
Simplu ca bunã-ziua.
Agãtate pe albii pereti.
Ei s-au dus la gala unui hazard efemer
la ceea ce a mai rãmas din fãrîmele prieteniilor.
dar un porumbel gulerat a trezit multimi de iluzii -
În mijlocul tîrgului de vineri
El a vestit cã iubita a fost o pasãre verde cu patru
aripi.
Iar ceea ce rãmîne din strigãtul unui vînzãtor
de moristi
E mireasma de mentã;
O aducere aminte a brãtãrilor,
O absentã si un ecou
Se culcã pe spuma-asteptãrii
Aici unde nu-s decît masca si roza odaie,
Aici unde ciocîrliile se duc spre banchetele mantiei,
Aici unde literele cãlãtoresc -
dar o întrebare tîsnea licãrind
Într-un felinar, cu o plãcere metalicã.
Desfãcea bratele -
Cine era el?
Cine era el?
Se spune cã el venea sã ascundã un rîs nebun
si pietros
Pe o cîmpie de piatrã.
Se spune cã el venea sã aducã poemele
Pe malul de rîu.
Valuri de tandrete se rãsfirau
În iarba de glasuri
Si el a zis: Bunã ziua!
Se spune cã el venea sã aducã promisiunile -
Alaiul sãu pe o stradã plinã
De cîntecele unei chitare pierdute în ceatã
Dupã ce dãltuise în inima mea
Ecoul unei absente iubiri
De la capãtul dragostei.
Asudã de sîngele ce vãlureste
Si curge pe drumuri
Prin praful anilor.
Fata lui
Ne recitã tot
Ceea ce s-a întîmplat
Prin neguri de veacuri
Care au lãsat numai urme
Urmele ce ne vorbesc
Despre întelepciunea
Unei iubiri,
Despre ideile în privinta tristetii
Si a sperantei.
Dar cãrtile sînt pline de visuri,
Inimile sînt pline de necazuri,
Si buzele pline sînt de cuvinte.
Draga mea, te rog, sã calci mai usor
Pentru cã fata acestui pãmînt
Chiar din aceste trupuri e întrupatã.
Îmi dau o sperantã.
El îmi învie o amintire din copilãrie -
Umbra ta avea culoarea sîngelui tãu.
Cînd eu în noapte plîngeam,
El venea de departe.
Dragostea ta se-nfãsura într-un vãl.
De la fereastrã o vãd
Ca pe un foc care se-aprinde
În adîncul inimii mele.
Eu plec si mã-ntorc zi si noapte
Ploaia
mã îmbãiazã-ntr-o iubire amarã,
Dar te simt aproape de mine.
În trupuri
stã bucuria.
eu mã sprijin
Sub lumina de lunã
care scapã semnelor zodiacale.
Apoi te poftesc
la masa strãmosilor
sã refacem o anume imagine.
Acum cînd îmi pare cã semeni cu semiluna,
Acum cînd semeni cu mãrgãritarul stelar,
Pe albul hîrtiei
eu te poftesc.
Dansînd, pe umeri te port.
Încerc sã fac spuma mãrii sã vorbeascã,
Iar dragostea ta pe buzele mele
descojeste absenta.
De cîte ori sub fereastra ta ajungeam,
Priveam lumina la lampa iubirii.
Mã sprijineam pe litera “T” de la timp
asteptînd ca mîna sã batã-n tenebre
pentru a descoperi culoarea.
Glasul se-ncumeta sã se apropie
De fluierul privighetorii rãnite
Sub geamul tãu, dragostea mea.