RECENZII

Gheorghe ANDRASCIUC

ANNA AHMATOVA – MARTOR AL METAMORFOZELOR SOCIETĂTII SI LITERATURII RUSE
DIN SECOLUL AL XX-LEA

Anna Ahmatova (1889-1966), supranumită „regina poeziei ruse din secolul al XX-lea”, a fost laureată a Premiului international de poezie Etna – Taormina (1964) si Doctor Honoris Causa a Universitătii Oxford (1965). Opera ahmatoviană este complexă si include poezie, proză, memorialistică, critică literară, si traduceri, în total treisprezece volume de versuri publicate în timpul vietii, mai multe editii postume cuprinzând poezii, eseuri, note si însemnări de jurnal, precum si volume de traduceri. Pin creatia sa, Anna Ahmatova a marcat întreaga literatură rusă a secolului al XX-lea si nu numai, fiind catalogată de exegetii literari drept „fenomen poetic”. Si astăzi, o bună parte a criticii literare din Rusia îi dedică exegeze importante, ea rămânând o provocare pentru cei care doresc să descopere enigma discursului  său feminin, unic în poezia secolului al XX-lea. În această ordine de idei, remarcăm studiul exhaustiv al Marinelei Doina Dorobantu - Anna Ahmatova – destinul poetic, apărut anul trecut la editura Cermaprint din Bucuresti (la bază, exegeza fiind teză de doctorat sustinută în cadrul Universitătii din Bucuresti). Analiza privind destinul poetic al poetei Annei Ahmatova este singulară în contextul criticii românesti. Ea vine după o documentare minutioasă a autoarei, iar acest aspect se poate remarca din precizia si complexitatea interpretărilor pe care autoarea le face cu referire la personalitatea universală a scriitoarei ruse.
Marinela Doina Dorobantu este lector doctor la Departamentul de Limbi străine si comunicare din cadrul Universitătii Tehnice de Constructii din Bucuresti. A publicat peste treizeci de lucrări – stiintifice, didactice, studii si articole pe teme de literatură, lexicologie, interferente ale lingvisticii cu didactica limbilor străine si a coordonat (în colaborare) mai multe volume colective cuprinzând studii de literatură, lingvistică, comunicare, istoria culturii etc. Este membră a Asociatiei Slavistilor din România si a Asociatiei Profesorilor de Limba si Literatura Rusă din România (A.I.P.L.L.R.), asociatie afiliată la Asociatia Internatională a Profesorilor de Limba si Literatura Rusă (МАПРЯЛ) si, prin aceasta, la UNESCO. În lucrarea de fată, cercetătoarea propune o abordare panoramică a fenomenului ahmatovian în contextul literaturii feminine în general si al literaturii ruse în particular. Demersul său are ca finalitate, asa cum subliniam, exceptionala teză de doctorat, singura pe această temă din spatiul stiintific românesc. Universitara bucuresteană porneste de la constatarea că numele Annei Ahmatova este prea putin cunoscut în România, acest aspect motivând-o să se aplece cu multă dăruire asupra creatiei poetei. Ce se poate remarca este o conexiune permanentă între biografia acesteia si literatura sa, ideea unui destin dus de multe ori până la limita tragismului fiind comună autoarei si eroinelor sale si reflectând metamorfozele la care au fost supuse femeile din societatea rusă pe parcursul secolului al XX-lea. Drama scriitoarei oglindeste în drama eroinelor poemelor sale, dar si drama femeii din societatea contemporană poetei.
Marinela Doina Dorobantu vorbeste despre faptul că Anna Ahmatova a reusit să-i determine pe creatorii rusi să se polarizeze în jurul ei, frumusetea si inteligenta sa reusind să smulgă multe poezii din partea colegilor de breaslă, dar si foarte multe portrete din partea pictorilor, care s-au grăbit să i le dedice. Gestul acestora demonstrează popularitatea extraordinară de care poeta s-a bucurat în epocă. Exegeta se opreste asupra spiritului modernist ce a cuprins literatura rusă în primele decenii ale secolului al XX-lea, subliniind că în această perioadă locul simbolismului începe să fie luat de alte orientări moderniste: futurismul, imagismul, expresionismul etc. În acest context, face o radiografie a akmeismului – directie poetică novatoare, creată de către poetul Nikolai Gumiliov (sotul Annei Ahmatova), în anul1912 si dintre membrii acestei orientări noi: S. Gorodetki, Vl. Narbut, M. Kuzmir, M. Lozinski, O. Mandelstam etc. o remarcă, bineînteles, pe Anna Ahmatova (după Revolutia din 1917, akmeismul a intrat într-un con de umbră datorită noii ideologii politice).
Anna Ahmatova reprezintă, asadar, o altă fată a literaturii ruse din secolul al XX-lea. Prin activitatea sa creatoare, prin profunzimea discursului său, ea reuseste să contrazică opinia curentului antifeminist, demonstrând prin puterea mesajului operei că femeia nu poate ocupa un plan secundar, în raport cu bărbatul (din acest punct de vedere, poeta reuseste să-si atragă respectul confratilor, unii încă reticenti la capacitătile femeii de a se impune în spatiul public).
Autoarea lucrării întreprinde un demers deosebit de laborios în ceea ce priveste valentele operei ahmatoviene, fiind de remarcat demersul său în ceea ce priveste cercetarea receptării statutului femeii într-o societate dominată de bărbati, nu doar în spatiul rusesc, ci si în spatiul cultural românesc. Ceea ce este comun, în opinia exegetei, este „neîncrederea” bărbatilor în capacitatea femeii de a-si depăsi conditia, pe acest fond reusita Annei Ahmatova fiind cu atât mai importantă. Ahmatova a reusit să surprindă imaginea feminină universală dincolo de reperele spatial - temporale. Criticul rus Nikolai Skatov aprecia: „Ahmatova a exprimat complicata istorie a caracterului feminin, a epocii de frântură, a izvoarelor ei, a înfrângerii si a noii temelii”, dăruind „o carte întreagă a sufletului feminin”. Autoarea lucrării surprinde într-un mod pertinent, valentele creatiei ahmatoviene: „într-un anumit sens, dincolo de numele Annei Ahmatova stă întregul popor, ea este doar vocea unică, inconfundabilă, care privind lumea prin prisma istoriei vii, dar si a propriei sale inimi, vorbeste în numele său si al tuturor. Echilibrul si idealul de armonie spre care Ahmatova aspiră în creatia sa, onestitatea si faptul că, în încercarea sa de a apropia poezia de preocupările omenesti cele mai comune îsi „topeste” în versuri, de cele mai multe ori, experientele personale, rezistenta sa ca fiintă umană, tăria de caracter, optimismul si puterea de a o lua mereu de la capăt si, nu în ultimul rând, bucuria molipsitoare în fata vietii sunt alte atribute care caracterizează universul ahmatovian”.
Marinela Doina Dorobantu subliniază că Ahmatova a valorificat în opera sa toate „registrele sentimentului” iubirii: asteptare, dovezi, cochetărie, suferintă, orgoliu, de putine ori fiind si „sursă de bucurie” si reliefează viziunea asupra iubirii, într-o formă deosebit de sintetizatoare: „poezia sa de dragoste e străbătută de la un capăt la altul, ca de un fir rosu, de stigmatul neîmplinirii, al unui preaplin sufletesc care nu poate fi înteles de partener, dar faptul că această iubire nu se poate împlini din varii motive nu stirbeste cu nimic din frumusetea si din melodicitatea versului, ba chiar îl potentează, nefericirea eului poetic transfigurându-si trăirile prin intermediul acestuia”. Valentele sentimentului creat de Eros au apărut ilustrate „plenar” în operele scriitorilor: Puskin, Lermontov, Goncearov, Turgeniev, Tiutcev, Fet, Tolstoi, Dostoievski, Lestov, Kuprin etc., Ahmatova fiind o continuatoare strălucită a predecesorilor. Universitara bucuresteană accentuează specificitatea trăirilor rusesti, fără a nega universalitatea iubirii si afirmă: „…erosul rusesc nu se abate de la traditia culturii europene sau universale, în ciuda acestui fapt însă multe puncte de vedere întâlnite în operele scriitorilor sau filosofilor rusi negăsindu-si analog în gândirea vesteuropeană”. Poezia Annei Ahmatova trece iubirea prin filtrul religiozitătii, chiar dacă apare si dimensiunea „carnală”. Ea nu o îndepărtează de „statutul de enigmă”.
Anna Ahmatova este recunoscută ca fiind continuatoare a „epitetului” lui Puskin, lucru confirmat si de criticul rus V. V. Vinogradov (poeta însăsi mărturiseste că reperul poetic după care s-a ghidat a fost cel al simbolului romantismului rus – A. S. Puskin, alături de un alt mare poet simbolist - A. Blok). În opera sa epitetul si metafora sunt puternic spiritualizate, autoarea lucrării precizând că versurile Annei Ahmatova au fost „asociate fie cu proza psihologică a secolului anterior (O. Mandelstam), fie cu un „roman liric complex” (B. Eihembaum), ori cu o nuvelă (K. Ciukovski), fie s-a remarcat „forma lor epigramatică” (V. M. Jirmunski) si forta epitetului ( V. Vinogradov). În continuarea acestor idei, autoarea studiului întreprinde o analiză deosebit de pertinentă a structurii discursului poematic, optând pentru două poeme reprezentative ale liricii ahmatoviene: „Recviem” si „Poemul fără erou”. În primul poem, scriitoarea ilustrează dincolo de drama personală si drama milioanelor de femei care au căzut drept victime ale societătii staliniste, aceasta fiind redată printr-o tehnică introspectivă exceptională. Cel de-al doilea poem analizat, „Poemul fără erou” reprezintă o sinteză a operei ahmatoviene. În el, apar motivele omniprezente ale operei ahmatoviene: sfârsitul, moartea, extinctia etc., „eul poetic părând a lua totul asupra sa, parcă din dorinta de a ispăsi păcatele întregii omeniri”. Poemul sintetizează spiritul societătii rusesti dominate de noua provocare politică si poate tocmai de aceea „exegetii operei ahmatoviene nu au găsit nici până astăzi calea pentru descifrarea tuturor sensurilor poemului (poeta însăsi se ferea să dea explicatii), trecutul părând a avea aici un efect mai profund decât distrugerea unor vieti, căci versurile „vorbesc” despre distrugerea unui mod de gândire, despre distrugerea unor conceptii ce nu mai puteau fi transmise si generatiilor următoare si, în cele din urmă, despre ruperea unei continuităti în scurgerea timpului”.
Studiul Anna Ahmatova – destinul poetic reuseste să lămurească profilul literar al marii poete ruse si să deschidă apetitul cititorului pentru lectură. Marile teme –  dragostea, nostalgia, trecutul, scurgerea timpului, religiozitatea, dragostea de tară sunt raportate cu o finete exceptională la specificul mentalului rus si nu numai. Apreciem că demersul Marinelei Doina Dorobantu vine în sprijinul iubitorilor marii literaturi ruse, deschizând, într-un mod profesionist, drumul spre receptarea poeziei Annei Ahmatova în spatiul cultural românesc.