Lucretia ANDRONIC

 

TREN ORI HALTĂ?

 

M-am trezit cu două cuvinte într-o ureche

si cu două în cealaltă.

Primele erau trenuri, ultimele haltă

Să plec ori să astept?

S-astept în fiecare zi

necunoscutul

închipuindu-mi-1 frumos !

S-astept ori să plec.

de-o fi să pilng,

să plîng că nu l-am asteptat

si nu c-a fost hidos.

Două păsări mi se luptă-n piept

Să plec ori să astept ?

Ori una, ori alta,

tot nu voi sti niciodată

ce, si cit am pierdut

alegîndu-mi halta.

 

 

LENTILA

 

La etajele superioare ale unor scări fără picioare,

lentila vede tot ce miscă, doar că nu stie

ori nu vrea a le spune.

Nu poate coborî în lume.

Acolo sus, totul e stiut. Totul e spus.

Cu o rară, foarte rară formă de consideratie

pentru aerul admis în decor, studiază

o artă a semnelor căzute în gol.

Un fel de mîrîit învelit în staniol!

Supra-doza de sictir ajuns la saturatie.

Stăpînă pe globul ocular din saramura de ifose la purtător

străbate excese la ora cînd seara se zbate, între decese,

cînd prizonieră a dioptriilor oficiale

pupila nu stie dacă plouă sau ninge cu fulgi ori interese.

Nu-i căutati concavul. E dat la re-manierat!

îi obosise tămîia de atîta afumat!

Nu căutati călcîie la zei, argumentul fotonilor,

nu căutati nectar în oglindă, în scrum ori buzunar!

E ceasul ei de adoratie.

Narcis scăpat din mînă, ori bună educatie.

Ironie servită la pachet.

Moment în care nefolosind lumina, lentila cade-n desuet.

Efectul între zîmbet si rînjet.

Nu poti sili festila cu ce resurse are

să scrie pamflete deocheate eclipselor de soare.

Ar rugini chiuveta de gîlgîieli verbale

cu toti compusii lor de fier si de fecale!

Conflict între o lentilă si alta!

Si totusi privesti prin ele. N-ai de ales.

Focalizezi enigme în om si-n univers.

Născocesti specia umană în cadenta fugarilor

doriti în tabăra dusmană. Privesti, nu poti nega.

Vezi ce ti s-arată! Hulpav, învelit în staniol

rahat pe post de ciocolată! Privesti.

Crucis, piezis, painjenit, privesti cum poti.

Cum e permis. De vezi ori nu, e traba ta.

Lentila te-a servit! Dar nu uita! De sus, de la balcoane

nu-i greu să ametesti. Să cazi. E greu, chiar foarte greu

să te aduni, să rabzi.

E greu să mai visezi, să arzi.

Oricînd casantă, lentila

nu vrea, ori nu poate spune. Nu poate coborî în lume!?