Titlul unei reviste care se numeste „Poezia" nu poate fi decît
vîrful aisbergului unui gest extrem de orgolios; corpul acelui
aisberg este continutul celor douãzeci si cinci de numere, douãzeci
si cinci de cãrti care dau seamã despre (cam) tot ce miscã
în „teritoriul" poeziei lumii. Rostul unui aisberg este sã pluteascã
si sã se ciocneascã, din cînd în cînd, cu
cîte un vas „Titanic", cu cîte un continent, cu cîte o
insulã. Rostul unui „aisberg de poezie" este sã se ciocneascã,
mãcar din cînd în cînd, cu Cititorul. În aceste
conditii cititorul (de poezie) nu trebuie sã se considere, neapãrat,
victimã, ci sã constate cã aisbergul topit dã
apã dulce, bunã de bãut, bunã de trãit.
Cam asta a vrut sã fie, timp de douãzeci si cinci de numere
(anotimpuri), revista pusã la cale de Cassian Maria Spiridon, în
complicitate cu mai toti poetii români în viatã, în
eternitate, cu mai toti poetii lumii pusi sã se mai nascã o
datã în limba românã.
Am sã reiau, „la aniversarã", un fragment dintr-o
poezie a unui francez, Charles André, cetitã de domnia sa la
Congresul Asociatiei Internationale a Criticilor Literari, de la Lyon, în
1993, si care se numeste Drepturile poetului: „El are dreptul/ sã
citeascã/ El are dreptul/ sã scrie/ El are dreptul/ sã
se culce tîrziu/ si sã se trezeascã devreme/ El are dreptul
sã viseze/ la bogãtia cãlcatã în picioare/
de altii/ el are dreptul sã astepte/ în dosul usii la antecamera
biroului/ editorului// El are dreptul/ sã fie considerat cam sui/
de cãtre editor/ deloc sensibil/ de cãtre femeia sa/ are dreptul
sã se amestece/ printre sãrmanii confrati/ si sã fie
considerat dezolant/ de cãtre critici// (…) El are dreptul/ la «cinci
dintr-o sutã»/ adicã în loc de bani/ primeste cinci
exemplare/ dintr-o sutã/ sã le vîndã/ sã
se descurce// El are dreptul/ sã asiste la onorurile acordate/ editorului/
cînd acesta este lãudat cã a mai/ descoperit un geniu/
El are dreptul/ la o hainã întoarsã/ poate sã
poarte pãrul lung/ i se permite sã umble cu pantofii/ scîlciati/
un lucru la modã/ printre autori// El are dreptul/ la tãcerea
dispretuitoare/ a confratilor de scris/ El are dreptul/ sã stea prin
librãrii/ cu lingusitorii mãrunti/ El are dreptul/ sã
fie aruncat pe scãri/ de editorul îmbogãtit…// El are
dreptul/ sã urle:/ Trãiascã libertatea!/ … si sã
o ia de la capãt". Dacã s-ar pune cap la cap zilele si noptile
de scris ale tuturor celor care au semnat în cele douãzeci si
cinci de numere ale revistei „Poezia"? Dacã s-ar pune la un loc toatã
„energia visului" din cele douãzeci si cinci de tomuri? Atunci am
avea adevãrata dimensiune si valoare a Poeziei, care ar putea sã
se comporte, da, ca o Cenusãreasã, dar care are constiinta
posesiei secrete a straielor fermecate!
Din fericire nu toatã lumea stie acest secret.
Din fericire nechematii îsi încurcã privirile
în mãrãcini.
Ei, si acesta este un drept al Poetului!
Adrian ALUI GHEORGHE
* * *
Cred cã POEZIA este mai mult decât o revistã, este un
fenomen, un loc în care cei care viseazã cã pot trãi
într-o lume a versului o pot face alãturi de altii aidoma lor
si care ne face sã simtim cã, uneori, astfel, universul poate
fi si repetabil. 25 de numere (primul a apãrut în primãvara
lui 1995) înseamnã deja foarte mult într-un timp care
transformã, adesea, vietile în cenusã fãrã
amintiri mai repede decît putem simti cu sufletul. Poate vom putea
visa cã trãim în lumea versului dintre paginile POEZIEI
si prin degetele sufletelor copiilor nostri care vor mîngîia
alte si alte pagini cu poeme, dincolo de timpul pe care-l avem noi drãmuit
Marius CHELARU
APUD VEXILIA
Revista Poezia a apãrut si s-a afirmat în timpuri cutremurate
si sfîsiate de toate cele ale sufletului omenesc si suflului tenebrelor,
cînd nu cã verbul, ci chiar simpla virgulã, minusculul
punct, aplicate pe pustiul alb al vreunei pagini, obtin ca si cum un diabolic
sens politic. Sens acaparator/devorator, care strîmtoreazã sau
„anuleazã” teritoriile si spatiile de creare si rãspîndire
a artei. Ea veni si ca un rãspuns-faptã la nelinistita, dramatica
interogatie dacã însãsi literatura ar putea supravietui
în aceste timpuri cînd ne copleseste pericolul subculturii aproape
oficializate, cînd se ajunge chiar mai jos decît se putea crede:
de la omnidevoratorul kitsch se merge spre ceea ce, astãzi, se numeste
trash, adicã – gunoi, rãmãsitã ca material de
împelitare a ceea ce pentru unii substituie arta, cultura propriu-zise.
Astfel cã revista ieseanã de cuprindere panromâneascã,
inclusiv basarabeanã, confirmã cã si într-un complex
monoton-emotiv si gri-emotiv al cotidianului în derutã pauperizantã
mai sînt posibile impulsri vitaliste care sã confirme cã
poezia rãmîne în continuare un mod de existentã
spiritualã contributiv întru diversificarea si aprofundarea
cunoasterii si trãirii emotiv-intuitive a ceea ce se aflã dincolo
de suprafata lumii/realitãtii. Cele mai selecte pagini românesti
sau traduse în româneste si inserate de revistã confirmã
cã, pentru anumiti oameni, poezia mai rãmîne un mod de
civilizare a sufletului prin înminunare si multiplicarea stãrilor
noastre de gratie. De aici si statornicia plãsmuitorilor revistei
si a colaboratorilor ei de a fi, precum spuneau anticii, apud vexilia – sub
(aceleasi) steaguri: ale Poeziei.
Leo BUTNARU
Chisinãu
* * *
„Poezia” – iatã un spatiu al interferentelor, al rigorii inefabilului
si generozitãtii. Dupã 25 de numere, o întreagã
bibliotecã. Îi dorim sã supravietuiascã realului...
Mircea A. DIACONU
De la 1 la 25
Prin 1991, cãutînd cãi mai propice de exprimare si manifestare
poeticã, urmînd un vis mai vechi, de pe vremea dictaturii care
nu dãdea voie sã se editeze reviste noi (cele cîteva
inventii editoriale, cum ar fi Pagini bucovinene, la Suceava, si Caiete botosenene,
la Botosani, apãreau strategic în marsupiile revistelor „Convorbiri
literare” si respectiv „Ateneu”, am proiectat, dupã modelul revistei
omonime americane, o revistã de poezie care sã aparã
la Botosani, motivat si sentimental de prezenta spiritului eminescian, prezentã
care nu a fost niciodatã de-ajuns, fiind nevoie si de o putere economicã,
aspect ce-a lipsit mai tot timpul în aceste locuri sãrace. La
ce bun poezia în vremuri sãrace, sã-l parafrazãm
pe poetul german, la ce bun o revistã de poezie în vremuri de
grea subzistentã – pãreau a se întreba mai toti cãrora
le povesteam despre proiectul meu. Pînã în 1993 am tot
adunat materiale pentru un prim numãr. Apãruse si un patron,
el însusi poet, la Botosani, Lucian Alecsa, un perdant în fond,
care se apropiase de idee, înfiintînd si o editurã – Dionis
–, sub patronajul cãreia ar fi putut fi editatã revista. N-a
mers. Materialele adunate, aflînd de intentia lui Cassian Maria Spiridon
de-a edita o revistã „Poezia” (eu îi dãduse titlul de
„Poesia”!), i le-am cedat celui ce pînã atunci avusese cîteva
initiative bune, reusite pînã la un punct, dar înghitite
de lãcomia unora din juru-i, initiative ce se concretizeazã
în revista „Timpul”, asimilatã de alte interese, cu hapca mai
exact, editura Timpul, pe care Cassian n-a cedat-o, dar era încoltit
mai din toate pãrtile, de inamici, de mostenitori de tipul nepotului
lui P. Tutea sau alte invidii care nu-l ocolesc nici în ziua de azi,
cînd conduce revista „Convorbiri literare”, Editurile Timpul si Convorbiri
literare, revista „Poezia” care, iatã, cu toate contraponderele „amicale”
a ajuns la numãrul 25. De la numãrul 1 pînã la
numãrul 25, redactorul sef nu a schimbat nimic din structura revistei,
care s-a subintitulat, si la sugestia regretatului Laurentiu Ulici, revistã
de culturã poeticã, publicînd în paginile ei pe
mai toti poetii români contemporani, în texte originale sau traduse
în limbi strãine, interviuri cu poeti, studii despre poezie,
cronici literare, recenzii despre cãrtile poetilor, breviare, vitrine
de carte de poezie si, de fiecare datã, încheind revista cu
cîte un poem de Eminescu. Proiect reusit, cu evidente perspective de
îmbunãtãtire a fondului, Cassian Maria Spiridon fiind
un generos, dînd sansã tuturor numelor de poeti sã se
manifeste în paginile revistei „Poezia”. Deci (fãrã a
plãti amenda de zece mii de lei!), mã bucur cã, timp
de peste sase ani, Cassian a reusit sã scoatã o a doua revistã
de poezie din România, prima fiind revista „Poesis” de la Satu Mare
care, iatã, si ea face 150 de numere tot toamna aceasta. Se vede cã
toamna se pun în evidentã numerele revistelor de poezie. Cassian
Maria Spiridon meritã toate laudele pentru acest fapt si îndemnurile
de-a pune ochii mai atent pe texte pentru a face cu adevãrat din revista
„Poezia” revista care sã atingã modelul revistei americane
omonime, un reper de exceptie în istoria poeziei universale. N-ar fi
rãu ca si Cassian sã-si atragã colaboratorii asa cum
fãcea poeta americanã, initiatoarea revistei, Henriete Moore,
care le oferea masã, cazare celor ce veneau sã-i aducã
textele spre publicare. Dar, pînã atunci, la mai multe numere
de revistã bunã!
Gellu DORIAN
* * *
Revista „Poezia” e în al IX-lea an de aparitie; are, deja, „cei
sapte ani de acasã”; si, ajunsã la numãrul 25, e ca
o domnisoarã de 25 de ani, învãtatã, sensibilã,
serioasã, manieratã, poliglotã, îmbrãcatã
frumos (în tinutã de carte, onorînd orice bibliotecã).
Ea se prezintã de fiecare datã altfel, pe cîte o temã
anume, cu arte poetice, cu autori tineri, cu interviuri si recenzii, cu poeti
strãini prezentati în româneste si cu poeti români
transpusi în alte limbi.
Ea este nepoata celor patru anotimpuri si fiica liricã a singurului
sãu pãrinte, Cassian Maria Spiridon. Îi doresc tot mai
multe numere, maturizîndu-se fãrã a îmbãtrîni
vreodatã.
Carolina ILICA
Poezie vs. globalizare
Putinã lume mai credea, în avalansa de procese care de care
mai post-iste, cã libertatea spiritului va cîstiga un teren
pierdut, cel putin în unele tãri europene. Poezia este aceea
care, în vremurile nivelatoare de azi, contribuie decisiv la afirmarea
individului si la sustinerea încrederii în forta lui – multã,
putinã, cît o mai fi avînd.
Revista ieseanã „Poezia”, aflatã la cel de al douãzeci
si cincilea numãr (scriu cifra dinadins pe îndelete, pentru
a sublinia performanta), se aratã o coloanã de sustinere a
încrederii în lirism, teritoriu pe care nu putini încearcã
sã-l dinamiteze. O face cu un profesionalism cu atît mai demn
de apreciat, cu cît stie sã se fereascã de capcanele
amatorismului, prin numere tematice de tinutã elevatã, prin
traduceri de un bun nivel si prin care cititorul ia cunostintã cu
tendintele manifestate în mai toate tãrile.
Dar, în primul rînd, revista promoveazã lirica româneascã
actualã, asa cum este aceasta scrisã peste tot unde se vorbeste
si se gîndeste româneste. Tabloul oferit astfel numãr
de numãr este incitant prin bogãtie si diversitate, cultivînd
si întretinînd gustul pentru lirism.
Dan MĂNUCĂ
Gînduri de sãrbãtoare
„Poezia“ nu rîvneste la luarea în stãpînire spiritualã
a lumii.
Dar, chiar si în aceste (ano)timpuri abia întredeschise fiintei
liricului, revista „noastrã“ se defineste ca spatiu protector al senzorilor
si agregatelor sale fragil-plutitoare.
Desi poeme, eseuri si exegeze din si despre toate pãrtile lumii vin
sã-i populeze cuprinsul, aceastã heterogenie topograficã
si babilonie de limbi nu-i tulburã în nici un chip convergenta.
Impresionînd prin dense spatii contrapunctice si fascinatii de caleidoscop,
unitatea revistei este asiguratã îndeosebi prin optiunea tematicã.
Poezie si Vis, Poezie si Teatru , Poezie si Adevãr/ Poezie si
Minciunã, Poezie si Luminã/Poezie si Întuneric etc. nu
reprezintã doar simple sintagme polare, dedublãri de esente
ori jocuri de-a tainele, ci promisiuni de introspectie, demascare si
autosentintã, de detasare si implicare.
Revista „Poezia“ rãmîne tînãrã, pe cît
cei care o scriu sau citesc, desi cãlãtori, vor rãmîne
în poezie, adicã vor trãi într-o comuniune
a eului cu exteriorul existential. Fiindcã omul, asa cum aprecia si
Friedrich Hölderlin, e hãrãzit sã „locuiascã
poetic pe acest pãmînt“.
Francisca RICINSKI-MARIENFELD
Într-o lume de dezordini triumfãtoare
Între revistele de poezie care apar în România, cea de
la Iasi, „Poezia”, pare a fi una dintre cele mai percutante/analitice si
functionale în privinta interesului celor ce publicã în
ea si sînt interesati de, sã-i zicem, cultura poeticã
ce-o oferã numãr de numãr! Nu numai românilor,
ci tuturor celor ce trãiesc în mirifica ei luminã, în
„suferinta dureros de dulce”, oriunde în Europa si oriunde în
lume.
Stãruinta si continuitatea în aceastã impresionantã
initiativã, ce apartine acum tuturor celor ce-o stim si vrem s-o perpetuãm,
prin colaborarea noastrã, este datã, fireste, de fondatorul,
nimeni altul decît Cassian Maria Spiridon, poetul iesean strãluminat
de farmecul divin al propriei decantãri în arealul poetic. La
numãrul 25, credem cã meritã din plin semnul si însemnul
bucuriei care-i leagã cu fire nevãzute, dar trainice, pe poetii
din toatã lumea, pe toti cei ce au fost pomeniti într-un fel
sau altul în paginile „Poeziei”.
Timp mai nemãsurat ca oricînd, un timp al destelenirii spirituale
si conexiunilor de exiguitate scurs de la primul numãr al „Poeziei”,
25 de numere (întelegînd cãrti sau volume), acesta fiind
si un prim bilant al faptelor de culturã poeticã asumate de
Fundatia Culturalã Poezia, sub egida onorantã a Uniunii Scriitorilor
din România.
De altfel, de la colectivul (colegiul) redactional, la cei ce asigurã
schema de conduitã redactionalã, cu totii ilustreazã
cum nu se poate mai bine ideea cã poezia a fost si este „vehicolul”
nostru cel mai sigur, singurul cu adevãrat liber în universul
acestei lumi de un socant si imprevizibil destin.
Apãrînd nevoia de poezie, scriind sau cultivînd poezia,
ne însufletim propriile demersuri într-o lume mai mult decît
agasantã, descumpãnitã de bolile ce-o macinã,
dar si de dezordinea triumfãtoare ce-o invadeazã. Si totul,
uitînd cã segmentul de vietuire umanã este doar cît-ul
ce se adunã cu 99,999% al evolutiei în general.
Drept pentru care, îl invocãm pe Albert Camus, cu „Existã
un timp în care trebuie sã trãiesti si un timp cînd
trebuie sã depui mãrturie despre ceea ce trãiesti”.
Mãrturia noastrã, a poetilor, se va regãsi mereu în
paginile „Poeziei”, pentru cã noi existãm apãrînd
fiinta cuvîntului, adicã chiar fiinta noastrã de cînd
ne stim si de cînd gîndim despre noi si despre rostul nostru.
La multi ani, POEZIA!
Ioan TEPELEA
De la E.A.POE la POE-ZIA
Însumati de seri culturale indescriptibile, în Casa lui Vasile
Pogor-fiul, junimistii din vremea lui Titu Maiorescu visau la realizarea
unei prime antologii a poeziei românesti (proiect, din pãcate,
neîmplinit)...
În Iasii de astãzi, infatigabilul scriitor si manager Cassian
Maria Spiridon a reusit sã cultive poezia printr-o publicatie de elitã,
în paginile cãreia se întîlnesc/ reîntîlnesc
Sofocle si Cezar Ivãnescu, Goethe si Mihai Ursachi, Shakespeare si
Cristian Simionescu, Gellu Naum cu Gellu Dorian, Emil Botta cu George Vulturescu
etc. etc., în numere tematice bine articulate, cu o ofertã spiritualã
de calitate (de la interviu la traduceri, de la eseu la posta redactiei).
Efort, temeritate, insomnii administrative. Felicitãri cordiale echipei
bravului Cassian, zbor lin în cerurile binecuvîntate de Dumnezeu,
în bibliotecile (personale sau publice) reanimate de noile generatii
de cititori si creatori.
Lucian VASILIU
Casa POGOR August, 2003
* * *
O revistã de poezie e o himerã: pentru cã nu existã
poet care sã nu-si viseze propria revistã si poezie. Dar dincolo
de lespezile de aur ale visului urmeazã terenul gloduros, prozaic,
al societãtii, mereu în tranzitie, peste care sfichiuie vîntul
întrebãrii lui Hölderlin: „La ce bun poetii în vremuri
sãrace?”…
Iasi, oras eminamente liric, merita o revistã de poezie. În
1995, cînd Cassian Maria Spiridon scotea pe piatã „Poezia”,
la Satu Mare, „Poesis”, era în al saselea an de aparitie, dar fiecare
numãr îmi pãrea a fi ultimul. Starea de „betie a începuturilor”
se risipise, cum si „redactia” exista doar pe hîrtie. Ce sã-i
spun unui încãpãtînat precum Cassian? Am tras de
coadã aceastã metaforã: o revistã are o combustie
de stea, cu cît strãluceste mai tare cu atît se consumã
mai repede…
Dar Cassian se dovedi nu numai un lucrãtor în „metafore” ci
si un manager „cu program”: revistã – editurã – zile culturale
pentru „Convorbiri literare”. Personalitatea revistei s-a conturat în
scurt timp: aparitiile trimestriale (primãvarã – varã
– toamnã – iarnã) lãsau loc pentru tratarea unei „teme”
de culturã poeticã: Poezie si vis, Poezie si închisoare,
Poezie si transcendentã, Poezie si libertate, Poezie si religie etc.
Formatul elegant – tip carte –, neostentativ ilustrat, impune si prin constanta
si dialogul rubricilor: interviu, calupuri de creatie originalã, eseu,
criticã literarã, traduceri (si ce traducãtori: George
Popa, Adam J. Sorkin, Leo Butnaru, Al. Husar, Geo Vasile, Miron Kiropol,
Emil Iordache, Andrei Zanca, Olimpia Iacob etc. etc.). Un adevãrat
dar (în sensul pe care i l-a dat poeziei José Hierro: „cel mai
nobil dar pe care o fiintã umanã poate sã-l ofere celorlalti”)
fiecare numãr, cu aerul lui de laborator miraculos cu o mie de usi,
pentru o mie de „voci” ale poeziei contemporane.
Despre greutãti? Pe Cassian îl vãd din cînd în
cînd: osul fruntii îi strãluceste tot mai mult, cucuiele
îi tin loc de pãr. Prin gazete se vãicãresc copii
teribili clamînd cã „Uniunea” nu le oferã o revistã.
Sînt sigur cã revistele nu trebuie sã se nascã
prin cezariana aprobãrilor, ci au nevoie de o scînteie aprinsã
într-un loc prielnic flãcãrii. Si flacãra este
o „valoare luptãtoare” (G. Bachelard).
Cã trebuie sã sãrbãtorim cele 25 de numere? Da,
cu sigurantã. Pentru cã fiecare numãr este o victorie
împotriva dezinteresului general pentru culturã, fiecare numãr
este o victorie împotriva spiritului gregar care si-ar dori sã
vestejeascã rolul poetului si al poeziei în societate. Felicitãri
Cassian, felicitãri colegilor de redactie, „Poezia” de la Iasi este
un act de curaj literar!
George VULTURESCU
* * *
„Si aici e doar poezie, doar literatura?“ – este întrebarea care mi
s-a pus deseori de cãtre pritenii literati germani, în momentul
în care le-am arãtat revista Poezia din Iasi. Si iatã,
revista îsi aniverseazã zilele acestea al 25-lea numãr
de aparitie, fiind de pe acum în mod curent cunoscutã ca „revista
lui Cassian”…
Ea este însã fireste si revista care îsi datoreste aparitia
ei de exceptie si colegiului ei redactional, din care fac parte nume de pe
acum foarte cunoscute în peisajul literar românesc, însã
– si este deosebit de îmbucãrãtor si de dãtãtor
de sperante acest lucru –, si nume ale unor scriitori români din afara
granitelor spatiale ale Tãrii. Este o revistã care în
ultima vreme si-a organizat aparitia, sub egida unei tematici, a unui titlu
de aparitie, asa cum o fac si revistele de prestigiu din întreaga Europã:
este deci fãrã îndoialã o revistã europeanã,
în care calitatea materialului prezentat este secondatã de diversitatea
autorilor prezentati, continînd si o masivã selectie de poezie
/ poeti români tradusi în diferitele limbi europeene, precum
si o puternicã reprezentare în traducerea liricii europene în
numeroase traduceri, într-un adevãrat potpuriu de poezie universalã.
Ea reprezintã un fenomen de pe acum unic în peisajul literar
românesc, o aparitie ce justificã reiterarea încrederii
si sperantei, si care – departe de orice închidere de clan literar,
de orice canonizare preferentialistã –, este o deschidere înspre
Europa. „Domnule”, îmi spunea acum doi ani cunoscutul scriitor german
Hans Magnus Enzensberger, „este o adevãratã minune cã
în actuala si cunoscuta situatie tranzitorie a României, poate
apãrea o revistã de o asemenea anvergurã…”. Este într-adevãr
o minune, cãreia pe aceastã cale îi dorim o sporire pe
deplin meritatã a „corolei” sale, multã sãnãtate
si succes colaboratorilor, autorilor si sustinãtorilor ei pe acest
drum, care marcheazã benefic o cale absolut deschisã înspre
Europa, înspre un viitor, pe care – nu-i asa -, i-l dorim cu
totii din inimã.
Andrei ZANCA
Home