Ion ANTON

SUPUS DORULUI

Mă surprind din ce în ce mai supus dorului,
pentru că el vine
din mereu altă dimensiune,
atingînd cerul ochilor mei
cu nori proaspeti de ploaie.

 

Nu te lăsa furată de teamă
că acus-acus eu voi plînge....
am uitat demult plînsul ochilor
Acum stiu cum se plînge cu inima
dincolo de cortină unui zîmbet de catifea,
dincolo de iscoada privirii tale sirete.

As vrea săa fii ceea ce pari,
însă nu semeni nici pe departe
cu dorul cel blond,
căruia tot mai mult mă supun cu resemnare.

 

VIS COLOR

Si azi somnul meu este singur,
si azi visele se cearta între ele
pentru dreptul de a te captura
la unda de receptie-a iubirii...
Dar totusi te-am visat color spre zori:
părea că este-albastru părul tău,
gura părea că-i galbenă-verzuie,
iar ochii rozi ca trandafirul
si fata ta părea liliachie....

O, Doamne, m-am trezit înspăimîntat:
ideea ce-o pierdusem astă-vară
azi-noapte-n vis mi s-a arătat...

Abia acum pricep de ce-ai plecat
cu-acel parfum sentimental de jale,
însă nu pot să-ntorc cocorii
cînd văd că iarna, definitiv, te-a sărutat.

 

INSOMNIA AMINTIRII

Chem somnul ca pe o sansă de a te visa,
dar insomnia nu vrea să cedeze,
strigîndu-mi la joacă de-a v-ati ascunselea
amintirile în care mai esti lîngă mine.

Încă un efort,
încă o chemare...
Somnul e precum copilul neascultător
care nu prea vrea să plece la culcare
si astfel visul meu nu poate fi visat,
oricînd de dansul astăzi mi-ar fi dor.

Chem somnul,
Dar iată ziua vine,
lumina îmi alungă dorul ca pe-o ceată
si nu-mi rămîne decît să rostesc:
o, amintire, bună dimineata!