POEZIE ALBANEZĂ

ARIF MOLLIQI

Poet, prozator si dramaturg, Arif Moliiqi s-a născut în satul Llukë, comuna Deçan în anul 1953. Este absolvent al Universitătii din Prishtina – Facultatea de Drept, sectia ziaristică. Între anii 1994-2008 i-au apărut 14 cărti. Este prezent si în cîteva antologii de poezie. Actualmente locuieste la Hamburq. Să numim din titlurile cărtilor publicate pe: Simfonie pentru cina cîini­lor (1994), La intersectie fără zgomot (1996), Suspinul focurilor (1999), Premiera unei primăveri (2000), Pelerinaj friguros în orasul D (2004), restul volumelor sînt romane, schite, drame, monogra­fii. Conventională prin atitudine ca si prin expresie, poezia lui Arif Molliqi se crispează la contactul cu temele, cu ideile, cu stă­rile. Domeniul caracteristic fiindu-i înscenarea sentimentală. Peisajul creat este lipsit aproape total de orice exces ornamental: ale cărui linii, autorul le desenează într-un stil gotic. Starea poetică reprezintă la Arif Molliqi o potentare de har – coborîtă – asupra unui caracter specific marilor creatori. Tendinta spre ele­vatie si purificare se traduce în obsesia-imagine – a sufletului...

 

Sărbătoarea tristă
Caii au fugit prin sărbători
Cu călăretii furiosi

Sfîntul Valentin cel rebel
A sărutat pe Eva

Trei nopti de iubire
În cea de-a patra tristete

Dumnezeu nu ne uită
Nu stiu ce mai era altceva
În capul omului
Cînd tot ce era negru
S-a dus în fundul iadului

Dumnezeu totusi nu ne uită

Cînd cad frunzele
În coliba exilului
Visurile aleargă după mine

N-am ce să le dau
Versuri plictisite
Sau amintiri – scrum si cenusă

De zece ori
Cad frunzele teiului
în timp ce le pictez

Nu stiu de ce mă doare cuvîntul

L-am mostenit din piatră
Ca să nu mă rostogolesc
Nici duminicile

Este această zi
Cînd se rostogolesc
Timpurile îndărătnice

Nu stiu de ce mă doare
Mai mult cuvîntul decît trupul
Si amîndouă aleargă după mine

Mă asurzeste un cuvînt
Care-mi stă tot timpul pe cap
Nici numele nu i l-am învătat

Aproape am înnebunit învătînd limba
Lupului în noaptea nuntii.

Home