POEZIE FRANCOFONĂ

Théodore de BANVILLE
       (1823-1891)

            Pantum de toamnă

Atît de blîndă-i toamna, adio, dragi librari:
Pasărea cîntă încă pe imas.
Monselet spune-alor săi, mici si mari:
„Ce sînteti voi? Aur pur? Aliaj?”

Pasărea cîntă încă pe imas.
Se-aprinde cerul mai presus de nori.
„Ce sînteti voi? Aur pur? Aliaj?
Răspundeti, ai penei de scris truditori”.

Se-aprinde cerul mai presus de nori.
Iubito, hai, spre codru să păsim.
„Răspundeti ai penei de scris truditori.
Se impune, pe rînd, să vorbim”.

Iubito, hai, spre codru să păsim.
Ne-asteaptă briza cu suspine moi.
„Se impune, pe rînd, să vorbim.
Cine se crede Shakespeare printre voi”?

Ne-asteaptă briza cu suspine moi.
E bine cînd la suflet ai un  foc.
„Cine se crede Shakespeare printre voi?
Cine-i Balzac? Nu vă sfiiti deloc”.

E bine cînd la suflet ai un foc.
Pe pat de muschi să fiu iubit as vrea.
„Cine-i Balzac? Nu vă sfiiti deloc”.
„Balzac sînt eu, v-o spun pe legea mea”.

Pe-un pat de muschi să fiu iubit as vrea.
De-o stea să-mi fie trupul luminat.
„Balzac sînt eu, v-o spun pe legea mea”.
Monselet rîde ca un cocosat.

De-o stea să-mi fie trupul luminat.
Un înfocat sărut să mă devore.
Monselet rîde ca un cocosat.
Rîzi, biografule, minute-n sir si ore.

Un înfocat surîs să mă devore.
Vai, fericirea nu persistă-n jur.
Rîzi, biografule, minute-n sir si ore.
Nu-l vom mai auzi pe Mirecourt.

Vai, fericirea nu persistă-n jur.
Deopotrivă vom fi temerari.
N-o să-l mai auzim pe Mirecourt.
Atît de blîndă-i toamna! Adio, dragi librari”!

                           Traduceri de Ion ROSIORU