Tudor BELEA

 

PICTOR

 

M-am întins nemăsurat pe infinitul pânzei

Eu, cu mine, cu tot ceea ce însemn eu,

Cu tot ceea ce însemnez în mine.

Plictisit de imaculat am decis să păcătuiesc

Muscând lacom din mărul abstract al formei,

Trasând dreptele si curbele sufletului meu.

 

Rusinat, peste măsură, de faptele mele

Am rupt lacătele de la tainita culorilor

Si am vărsat, ca din cornul abundentei

Între linii – sentimentele mele :

Uzând mai mult de rosu aprins a iubire,

Tăvălit în verdele ierbii si al nemuririi,

Scăldat în albastrul apei si al fericirii,

Punctând cu negru si gri clipele neîmplinirii.

 

M-am ridicat sleit din pânză

Am privit curios înapoi

Si am văzut în lucrare o parte din mine

Si am văzut în lucrare o parte din voi.

 

BIBLIOTECARUL

 

Eminescu, ca si bibliotecar

Nu a fost un tip foarte ordonat:

Aseza cărtile în bibliotecă cam alandala,

Alăturând filozofia cu istoria,

Iubirea cu natura,

Lăsând spatii neocupate lângă Schopenhauer

Sau lângă altii.

 

După aceea, ca să ocupe spatiile rămase

A scris diferite lucruri:

Fie proză sau poezie

Iar spatiile nu se mai umpleau niciodată,

Ba, mai mult, după plecarea lui

S-a constatat o lipsă enormă.

 

S-a făcut un inventar

Cu tot ce a scris până atunci.

Unii si spuneau că nu mai are ce să se scrie,

Si când s-a ajuns la foile lui Eminescu

S-a considerat că sunt bunicele,

Că nu prea sunt de aruncat,

Si tot căutându-se un loc pentru ele

S-a conchis că cel mai bine

Se potrivesc pe raftul cu

Istoria literaturii universale.

 

 

SOCIETATE

 

M-am asezat anevoie la malul râului

Cu gând să mă îmbăt de tine lume

Privind către pietre.

Văd firicelul de nisip, piatră măcinată

Mărunt de multele griji cotidiene

Si în care-si îngroapă, greoi, bolovanii tulpina.

Văd pietre rotunde, alunecoase ce se rostogolesc

Uneori împinse de unde si nevoi

Si care pavează cu munca lor nesfârsită

Durabila albie

Lăsând pat si mormânt viitoarelor valuri

De generatii.

Văd bolovani nesimtiti si gretosi

Călcând cu povara trufiei

Pe umeri de pietre harnice si nisip temător

Sfidând cu burtile lor buhăite

Si curgerea apei si timpul si harul

Vrând parcă să schimbe si lumii hotarul.

Astept viitura ce stiu c-o să vie

Si vreau ca nisipul bazalt să învie.

 

 

MĂTURĂTORUL

 

Mă salută măturătorul

Mândru că îi răspund la salut,

Încântat că stie cine sunt,

 

Constient că e cine e,

Mă salută măturătorul.

 

Mă salută măturătorul străzii mele

Mă salută cel care

Curătă pasii mei asternuti pe caldarâm,

Mândru că umblu pe munca lui,

Încântat de tălpile mele,

Constient că e cine e,

Constient că sunt cine sunt,

Mă salută măturătorul.

 

Strada mea e mai proaspăt măturată

După fiecare salut,

Mătura mai vârtos se îndeamnă

La poarta mea

După fiecare salut

Încântată de mizeriile mele,

Constientă că e cine e,

Constientă că sunt cine sunt,

Mândru cu mine

Mă salută măturătorul,

Multumit că îi răspund la salut.