Olga BERGGOLT

(1910-1979)


Olga Fedorovna Berggolt s-a născut la 3 mai 1910 la Sankt-Petersburg în familia unui medic (16 n.s.).
În 1925 a intrat în gruparea literară „Smena” („Schimbul”) – o uniune a tineretului muncitoresc –, unde l-a cunoscut pe viitorul sot, Boris Petrovici Kornilov (1907-1938), împreună cu care va studia la Cursurile superioare ale Institutului de Istoria Artelor. Aici predau maestri renumiti cum ar fi Iurii Fânianov, Eichenbaum, Victor Sklovski si evoluau în fata publicului Eduard Bagritki, Vladimir Maiakovski, Iosif Utkin.
Prima poezie i-a fost publicată în 1925, pentru ca în 1929 să-i apară prima carte de poezii pentru copii – Cum s-a certat Vania cu berbecii.
În anul 1930 a terminat Facultatea de Filologie a Universitătii din Leningrad si a început să lucreze în calitate de corespondent al ziarului „Sovetskaja step” („Stepa Sovietică”) perioadă despre care povesteste în cartea apărută în 1932.
Revenită la Moscova, a început să lucreze ca redactor al ziarului de uzină „Erлekmpocuлa” – Electrosila, timp în care a redactat istoria uzinei.
În anii 1933-1935 i-au fost tipărite cărtile: schitele Anii asediului, culegere de povestiri Noapte într-o lume nouă, culegerea Cmuxombopeнkuя poezii de la care începe să fie cunoscută ca poetesă.
Pe baza unui denunt fals, în anul 1937 a fost arestată si învinuită de „legături cu dusmanii”, iar în 1939 a fost eliberată si reabilitată integral (primul ei sot, B. Kornilov fusese arestat tot în 1937. El a decedat la 2 noiembrie 1938 si a fost reabilitat post-mortem).
Arhiva sa personală a fost de multe ori supusă confiscării – oficial, în 1938, pe cînd era arestată, si neoficial, după moarte!
În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în Leningradul asediat, a lucrat la radio, s-a deplasat la trupele aflate în luptă; versurile ei erau tipărite în diverse ziare sau pe pancartele din asa-numitele „Ferestre TASS” (Agentia Telegrafică a Uniunii Sovietice). În acele zile a creat ea cele mai bune opere poetice, închinate eroismului apărătorilor orasului de pe Neva: Jurnal de februarie (1942), Poem leningrădean, Jurnal leningrădean, Caiet leningrădean. Deplasarea cu o misiune la Sevastopol i-a oferit materialul pentru tragedia în versuri Fidelitatea (1954), care s-a si jucat la teatrele profesioniste, ca si piesele scrise anterior, Ei au locuit la Leningrad (1944) si La noi pe pămînt (1947).
O nouă treaptă a creatiei Olgăi Berggolt a constituit-o cartea de proză lirică Stele în plină zi (1957), construită pe materiale autobiografice si capabilă să permită a întelege si simti „biografia secolului” – soarta unei generatii. Planul părtii a II-a a Stelelor în plină zi s-a schimbat de cîteva ori, cartea trebuia să fie o scrisoare continuă către Kolea, cercetătorul literar Nicolai Molceanov, sotul si persoana cea mai importantă din viata  sa, mort în blocada (Leningradului), cu „înrămuriri” libere pe această canava si, astfel, partea a II-a a „Stelelor în plină zi” a rămas neterminată.
În anii ’60 mai iese de sub tipar cartea care concentrează lucrările Olgăi Berggolt, intitulată Versuri. Proză precum si o culegere de versuri noi – Nodul (1969), Încercarea, florilegiile Poezii în 1966 si 1967, Fidelitate (1970), Memorii (1972), o culegere în trei volume.
Fragmente din jurnalele sale cuprinzînd si versuri din perioada detentiei au fost publicate abia după moartea sa.
Manuscrisele, scrisorile, caietele de lucru care formează arhiva poetesei se află la UFALU – Arhiva Centrală de Stat a Institutului de Literatură.
Lirica Olgăi Berggolt se distinge printr-o sensibilitate deosebită pentru soarta tragică a omului, ale cărui drumuri sînt presărate „cu oasele celor care si-au depăsit secolul”.



Să-mi apari

Să-mi apari, doar să-mi apari în vis,
Rază de lumină, pasăre si vie
Nu palidă ca-ntr-un înscris
Fericită, tînără, zglobie

Prea departe soarta mi te-a dus
Trăsăturile ti se sterg din amintire
Straturi de cenusă pe inimă s-au pus
Cenusile nu ard, se mută în simtire

Numai eu sînt aspru vinovată
Că în zori eu te-am lăsat să pleci
Că trăiesc, că n-am înnebunit pe dată…
Blestem acestei forte reci!

Să-mi apari măcar în vis
Rază de lumină, pasăre si vie
Nu palidă ca-ntr-un înscris
Fericită, tînără, zglobie…



Cînd prietenul se-ntoarce

Ai să vii precum vin orbetii
Si-ai să bati în usă abia simtit
Praful ti-a-nnegrit pometii
Scobituri la tîmple-a dăltuit

Usa ti-oi deschide-n tremur
Si-am să tip ca la cutremur
„Te cred, dragă, si-am crezut întruna!
Stiam că vei veni cum noaptea vine luna!”



Versuri despre iubire

A luat-o
lipsită de blîndete, încruntată
cu tremur de ocnasă-ncarcerată
cu gînduri negre, cu dor de văduvă
uitată
cu dragostea cea veche nepătată
a luat-o
nu pentru bucurie si pentru-a sa dorintă
ci pentru că iubea


***

Geloasă sînt
Si gîndurile triste le ascund
de tine, desigur, o alta –
mai plină de plăcere
mai plină de lumină
decît mine o stinsă stea

Atîtea pierderi las în spate
Si cîte, cîte dragi morminte
De-ai sti durerea ce mă zbate
Că vina mea e pururea fierbinte

Rîsul meu e geamăt mut
Glumele-mi sînt prea amare
Pe oameni mi-e greu să-i ascult
Fericirea lor mă doare

Cînd stau de vorbă, ochi-mi fug
Pe căi de nimeni stiute
Eu tac si privirea mi-ascund
Sînt singură si depărtarea mă-nghite

Lumină si-ntuneric s-acolo totuna
Si tremurul umed din zori…
De unde mă strigi tu întruna
Cu glasul ce-aduce fiori?

Tu nu stii că vine-o clipă
Cînd strigătul tău e în zadar,
De mine eu nu fac risipă
Mă-ntorc în trecut tot mai rar

Geloasă sînt
în taine si amaruri, cuprinsă de frică
tu nu mă părăsi, asteaptă,
pustiul nu-l cunosteam de mică
si alta nu-i să stie
de vara mortii cînd ne-am întîlnit
de-amara glorie ce ne-a unit
de iarna ce îngheată inimi

Si stau si gîndesc în dureri
si aschii
de-amar
    se miscă-n pieptu-mi
Si simplă voi fi în simple plăceri
dar tu dovedeste-mi iubirea
(1942-1947)

Răspuns

Iar vă spun că prea arar
Trăit-am anii în zadar
Că drumurile inutile sînt putine
Că vestile pustii nu stau la mine.
Eu nu am lumi necunoscute
si nici un dar făcut pe nevăzute
eu n-am avut iubire fără rost
iubire înselată, iubire-nnebunită
lumina ei curată aprins-a fost
mereu cu mine, mereu în mine-adăpostită
Nu-i niciodată prea tîrziu să-ncepi
întreaga viată
    si întregul drum
Si vorba spusă si geamăt să pricepi
că nu pot fi făcute scrum
(1952)


Prezentare si traduceri de Alexandru G. SERBAN

 

Home