POEZIE FRANCOFONĂ

Alain Le BEUZE
Alain Le Beuze s-a născut la Quimperlé / Finistère în 1958. Este profesor de literatură modernă la un liceu din Brest. A publicat: Les racines du vent – 1992, Impossibles lointains, 1995, Stase – 2003, L’effet mer – 2004, Graffures de nuit – 2006, Passé antérieur – 2006…. Este prezent în diverse antologii, reviste…"O mare sobrietate în a spune, o retinere în acelasi timp mai  mare decît o căutare meticuloasă a conciziei, ca si cum ar fi vorba de a-si cristaliza limba si de a o face să spună ceea ce zace-n ea”, remarca Charles Le Quintrec, laureatul Marelui Premiu al Academiei Franceze (1978) în antologia La poésie recommencée, în 1992…

 

Alfabet de nisip

nici o cale
în această ameteală de linii

nici o piatră, nici o iarbă
pentru a îndepărta frica

  albastrul amenintător
si hoarda continuă a dunelor

  în lumină
siluete timide
clatină imensitatea

  mîna ta, doar mîna ta
ca reper
sau iluzie

a merge acolo

  a trece peste aceste pîrloage de lumină
e un răspuns dat uitării

*
 loc imens
ostatec al unei mări absente

si totusi

 pe drumul pe care lumina-l delapidează
umbra sonoră a ierburilor trepidează
printre meleagurile uitării

 doar vîntu-si recită surghiunul
pe altarul nesatului

 linistea te acoperă
cu vertije

pămîntul se înaltă si coboară
în vacarmul culorilor

*
de la primele osteneli ale zilei
pămîntul se dezgoleste de freamătul umbrelor

  vîntul se îndrăgosteste de dune
le răscoleste pudoarea de nisip

  deja lumina agitată
le scaldă goliciunea

si departe

  drumurile repetă exilul

în iarbă
  vocile mortilor

(poate ei au tulburat
mareea absemtei)

  deja
frica îti seamănă

(ei cunosc pacea toridă
a somnului)
*
aici

drumul
îsi cerseste viitorul de nisip

chestionează uitarea
pămîntul absent

evitînd goana vînturilor
si ruliul curtenitor al dunelor

îsi sapă
propria lege a exilului

*
pe drumul îndepărtat
iarba recidivează cu greu
supusă cadentelor setei
în manufacturile vîntului

  printre pietre
iarba întelege
distrage frica ce culminează

*
în această lumină ninsă
copacul nu mai este

decît o umbră rebegită

cîmpurile inaccesibile
în aceste culise de lumină

a urma aceste pete rebele
înseamnă a apropia redanele

a-l atinge pe poate

cu un pămînt insolit

*
peisaj alb
  fără terenuri concesionate pe viitor

tărusii negri ai împrejmuirilor
îti fixează frica

drumul este acolo
  dar inutil
       mut (…)

pasii tăi rezonează în absenta sa

mărsăluiesti

în frica ta
peste statuile ninse ale linistii

înaintezi în adîncul tău
lăsînd în urmă

urmele vertijului tău
  străfulgerările noptii

*
  mereu acest gri
agasant

  această apă parcă înnebunită
în care iarba pălăvrăgeste pe îndelete

acolo
începutul unei pante

apoi nimic

poate
pămîntul sedus

si mereu acest gri
acest parfum ametitor care tîsneste

*
Acolo jos
pe povîrnis
o pînză protejează
tipătu-i de zăpadă

*
În spălătorie

frazele explodează
sub bătătorul cuvintelor

mîinile impun cu sigurantă
confesiunea pînzelor

Pe garduri
lenjeria
   ostatica vîntului
îsi desface enigmele

lumina îsi consumă
boarfele-i de umbră
 
albul înfloreste brusc
în parfumul florilor de primăvară.

                 (cf. La Poésie recommencée, p. 105/119)

Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU