.
POEMUL DE DRAGOSTE
VIII
Si te-ai dus, întoarce-te-ai
în infernul meu de rai
în grãdina scrisã-n carte
si de viatã, si de moarte
si te-ai dus, venire-ai iar
în tãria de clestar
între da si între nu
între mine si-ntre tu
IX
Îngerul din Infern, îngerul umbros,
Divina Astralis, nedezmierdata,
Cu aripa-i de abanos
Coboarã noptile, frumos,
Din piscul crucii lui Hristos
În inima-mi înnouratã
Si-n moi potire-mi toarnã var
Si-otrãvuri primenite-n stele
Pe ruguri de ienibahar
Din trupu-i numai mir si har
De minciunici si cãpsunele
La ora de mãrgãritar,
La ora polului învins
Cînd arde’nalt Septembrie-n struguri
Si zmeura-i de-un rosu-ncins
Si peste trupuri parca-a nins
Cu noi isvorniti si cu muguri
Pentru-o iubire de ne-nvins
Sãditã parcã-n Paradis
De uragane de lumini –
Si-i universul, tot, un vis
Al îngerilor albi, de ghips,
Închisi cu Ea în manuscris
Pe pat de roze si de crini
X
Imaginea ta mi s-a lipit de inimã
ca un timbru postal; numele tãu
a invadat biblioteca si-mi rãscoleste
fluxul sîngelui, val dupã val;
aici sau aiure, printre aburii
cafelei turcesti, printre
vãlãtucii de fum, sau în munti
la capãt de vîrstã si de drum
te port pe cristalinul de flacãrã
ca pe-un înger etern rãzvrãtit;
esti tot ce-am iubit
în universul acesta de zgurã;
esti cuvîntul care-mi nãvãleste
mai întîi
dimineata pe gurã; si moartea-mi esti
care-mi spune
printre alcooluri si paradisuri pierdute
povesti; cum plutesti
în adîncul trupului meu
– eternitate si infinit –
esti însusi Dumnezeu, cel care
m-a ferecat cu lanturi de aer
pe crucea iubirii, între azi si ieri
poate de aceea te caut si
nu te gãsesc
nicãieri...
XI
Cînd te vãd mi se face mesteacãn
iar cînd nu te vãd mi se face noapte
te-as închide în buzunarul unui fluture zãpãcit
dacã nu mi-ar fi a amurg si a moarte
dacã nu mi-ar fi a tine
te-as troieni în miere
si-n fiere
pentru apocalipsa de dupã mine
cînd te vãd însã mi se face albastru
îmi citesc drepturile
îmi scriu testamentul cu stelele ochilor tãi
înserez în vis
ca un înger în rozariul florii de cais
si-apoi te pierd si mi se face iar noapte
ca-ntr-un frunzis de carte
ca-ntr-o inimã tãiatã felii
în palmele tale pãmîntii aurii
si strig
transpirat, respirat de vîrste si frig
„Vino, moarte, vin’!”...
.
