Constantin BOBOC
Peisaj de iarnă
Vin sărbătorile să ne colinde...
Gerul are amiros de brad si de tămîie...
Copiii visează asezînd în barba lui Mos Crăciun,
un leagăn de iubire...
Sănii si zurgălăi, sună în depărtări, chemări de bucurie
Chiar si săracii au acum, în priviri, raze incandescente
(Si pentru ei Crăciunul împodobeste inima cu sperante
de mîntuire!)
La cumpănă de ani, chiar dacă nu s-au uscat toate
lacrimile durerii din inima noastră, noi nu vom
uita niciodată să asezăm în vîrful fiecărui brad
Steaua sfîntă a izbăvirii!
Moliftele mîntuirii
Privesc aceste grădini suspendate în snopii razelor
primăverii...
Stoluri de gînduri se întorc pe ogoarele
tineretii... (Zefirul unduieste zulufii iubirii
ca o aluzie străveche a sufletului care încă mai
caută prin poienile Edenului într-un cumplit
joc al vietii cu moartea, moliftele mîntuirii!)
Inscriptie pe o floare de trandafir
Încă mai cred că pot urca aceste trepte către
Altar (desi prea multe coroane de spini sînt
puse pe fruntea lui Rilke!)
Ce fragilă e soarta poeziei si a Poetului!-
am auzit un postulat patetic soptit de un înger
strivit între două lacrimi de regret scrise pe o
floare de trandafir asezată pe Crucea Poetului!
Fata Morgana
Ironice semne boicotează acest ritual (sub tiara
Marelui Preot sobolanii chitcăie necontenit!)
Chiar dacă au trecut anii, nimic nu s-a schimbat
ci doar numele urmasilor întru desertăciune care
scriu pe cocoasele dromaderilor că între dunele
desertului Fata Morgana încă mai pune întrebări
fără răspuns!...
Între două cuvinte
Dacă între două cuvinte (ură si iubire) am pune
o linie de echilibru, am reusi să urcăm dincolo de
apele tulburi, către un simplu si irevocabil
consens!)
Asa gîndeau cei doi războinici, înaintea Marelui
Sfîrsit!
Aluzie de primăvară
Surîdeau norii în inimile noastre pregătite de
însămîntare...
Ce roade ne va pregăti vremea, niciodată nu vom
sti, dacă gustul străvechilor fructe nu rămîne în inimile
noastre vesnic înscris!
