precum antal urcă Poetul de la Pămînt la
Cer (rădăcină si aripă e gîndul purificat în
hierofanicele regăsiri ale Paradisului pierdut)
el declamă mereu duioasele amintiri prin care
Geea adună toate sevele ratiunii în purificatele
flori ale visului (realitatea naste îngeri în
sublimele incantatii ale Adevărului Absolut)
între poezie si mit e posibilă această vesnică
întoarcere la Matcă într-o prometeică ardere în
smirna jertfelor, a fiecărei idei prin care
Frumosul îmbracă mirabila mireasmă în haină de
nuntă iar Soarele desenează pe Cerul mîntuirii
concluzia Legămîntului printr-un blajin
curcubeu
...„realitatea e inaccesibilă gîndirii”
G. Călinescu
caut în lumina slovei scormonind mituri si taine
nu mai vreau să fiu prizonierul realitătii cu
ochi de lup si piele de hienă
în miezul diafanei lumini
pînă acolo tentaculele ei au ajuns –
ce solutie ar mai fi gîndule?
agonia acestei lumi traumatizează pînă si
vidul (sub el încremenit si fără bocet sfîrsitul
istoriei ne îmbie cu paosul reculegerii?)
zile cîrpite se adună sirag în porunca mătăniilor
pe coridoarele orfelinatului spaima colindă
insomniile si plînsul
vîntul izbeste fereastra iluziei
aude alături sub paturi ecouri îngînîndu-l
îi e teamă să meargă pînă acolo (va descoperi
patul gol?)
perna jilavă si zorii îl găsesc si mai palid
apoi aduceau alti prizonieri să îmbrace pijamaua –
zeghe bizară si tragică (nave avariate si cu
aripi murdare, aproape frînte,
vor fi oare vreodată apte de zbor?)
