Constantin BOBOC
POEZIE SI HAOS
1 SFÎRSIT DE TOAMNĂ
S-a întins un pod de umbră
ca o oglindă-ntoarsă peste maluri
vara s-a călătorit
chiar si cuibul păsării
parcă sîngeră-n artar...
2 DESTIN
Norii au intrat în vacantă
Stelele coboară în palmă.
Destin.
3 LOGICA AMINTIRILOR
Încerc să caut o logică în amintiri...
Vîntul adună frunzele risipite ale copacilor
într-o simfonie a destinului...
E prea mult haos în alfabetul formelor
pentru a reusi să descifrez dacă acest chip
este aievea sau doar o impresie că viata există
(între realitate si vis haosul poate accidenta
traiectoria adevărului dar cine oare mai
reuseste să pună ordine (coerentă sensibilă)
în Cuvînt?).
4 teribilul
Foarte putine forme au mai rămas de descifrat
desi în dezordinea universală se miscă atîtea planete
si galaxii de cuvinte...
Poetul e ca un fluture orbit de lumină
(el pluteste prin haosul existential polenizînd
infinitul cu singurul sens care poate echilibra încă
teribilul deznodămînt?).
HIEROFANII SENTIMENTALE
Între două lacrimi ale uitării caut să regăsesc
aleile cu tei înfloriti...
Tineretea bunicilor e o altă poveste pe care
numai amintirile o cunosc dar ele însele sunt azi
o prea mare povară pentru crucile putrezite ale
cimitirului de lîngă drum!
Acum e mai mult haos decît disciplină pe
COORDONATELE EXISTENTIALE, ASTFEL ÎNCÎT ACESTE SENTIMENTALE HIEROFANII
ale destinului alunecă nevăzute pe margini de abis!...
JOC
Mă întrebi dacă mai are vreo semnificatie viata
într-o lume în care constiinta si morala au murit?
Privesc la cazinourile deschise „non-stop” la fiecare
colt de stradă si mă gîndesc la faptul că această
imensă ruletă depinde de o aruncare de zar (cine oare
coordonează JOCUL acestor infinite fiinte care
balansează între haos (hazard) si destin?).
SENS
Pe usile deschise intră razele soarelui...
Copacii plini de freamăt par obositi cînd zarea
căruntă închide pleoapele zilei întinse pe catafalc
(si azi au fost atît de multe întîmplări pe mapamond
dar din aceste haotice însiruiri de fapte dacă nu s-ar
extrage un SENS rational, viata si suferinta ar părea un ciclic
si absurd spectacol de carnaval!....
Astfel, am ascultat la vecernia acestei zile, liturghia
unei banale înhumări!….
recviem patetic
Periculoase sunt aceste pante ale muntelui plesuv!...
(vulturii sunt si ei pe cale de disparitie precum si
adevărata poezie a lumii!)
Cîndva inima mea era numai lumină si freamăt
dar astăzi doine de jale se împletesc în vechimea
destinului cu reminiscentele unui bocet absurd!...
Noaptea cheamă poporul la urnele funerare ale
sensibilitătii dar numai poetul scrie pe carul
alegoric un patetic recviem...
Pe dunele amortite ale timpului armonia are vreodată
sfîrsit?
VIERMII AMINTIRILOR
Oamenii aceia voiau să uite…
Pe stradă chipul lor era pamîntiu…
Privirile lor purtau cadavre atît de multe
încît îl cuprindea teama…
Si uitau deseori, într-adevăr...
Se întîmpla uneori să-1 oprească vreunul cu o
voce obosită, ca să-1 întrebe ce mai face? –
ATUNCI ÎNTELEGEA că azi cadavrele erau pline de viermi
iar acestia stiau să roadă lacrimile pînă la os!...
