Constantin BOBOC
Ambiguitătile timpului
Moto: Nihil sine Deo
Clepsidra primăverii plînge
prin sevele gîndului mugurii
au încoltit
florile declamă poeme de iubire
într-o ambiguă lumină chipul
amintirii vibrează
Monarhul ascuns meditează la
nemurire (la tabla plină de
himere cine oare poate pune
sigiliu?)
II
Poem de adio
Erau clipele bolnave de dor
ochii tăi aveau o ambiguitate
plină de chemări necunoscute
(în ei, inima mea a răstignit
un poem de adio!)
III
Decalogul unei impresii
Visuri curate încă mai plutesc
pe cerul copilăriei chiar dacă
ambiguitatea voalează ratiunile
adormite (si astăzi bunicii
sprijină în Toiag, universul!)
Pe Calea Lactee navighează mereu
caleasca poeziei (vor reusi realistii
să dezlege Decalogul acestei impresii?)
IV
Cugetări postume
Priveam portretul lui Chopin
asezat pe marginea pianului
(glasul tăcerii vibra pe clapele
adormite)
în ochii lui anotimpurile erau
atît de ambigui precum istoria
devenirii
n-au mai rămas decît crîmpeie
din această magnifică partitură
pe care numai gîndul artistului
mai citeste postume cugetări în
Apostolatele timpului…
V
Stupul fără matcă
Realitatea se cuibăreste în inima mea
coltii ei muscă dramatic din sîngele
ratiunii
printre atîtea ambiguităti cotidiene
idealistul hoinăreste (doar el mai
culege polenul iubirii din stupul
fără matcă al amintirii?)
VI
Duhul cuvîntului
Noi nu mai avem timp pentru a asculta
poeziile diminetii
nu mai gustăm din roua florilor
miresmele Absolutului
lunecăm unii pe lîngă altii ca niste
umbre ambigui pe lucifericul ecran
al hazardului
cine oare ne poate schimba mintea
pentru ca născuti din nou să regăsim
adevăratul Duh al Cuvîntului?
