Inna BOGACINSKAIA

Generatia mea
„Volodea Slenski, poetul mort de tînăr, îmi făcuse cunostintă cu o rusalcă blondă – Inna Bogacinskaia, poetesă din Odessa. Acum ea lucrează la Universitatea Rockefeller. Ritmurile vietii moderne, zilele de muncă în fata computerului se îmbină în versurile sale cu maniera expansivistă de a trăi viata si de a o încadra în rime”  (Andrei Voznesenski).

Motto: „Moartea îi alege pe cei mai buni
    Si-i plesneste pe cîte unul”
        (Vladimir Vîsotki)


Noi

Noi sîntem generatia limbută,
Noi n-avem nume si nici loc,
Părintii nostri, generatia pierdută
Doar moartea ni i-a pus la loc.

Noi sîntem generatia acelei vîrste
Ce nu mai trece-n bătrînete.
Noi suportăm atomicele teste,
Un aer ce-a pierdut din tinerete.

Noi sîntem generatia tăcută,
Înnăbusită-n tone de hîrtie calpă
Si dacă vocea noastră-i tipărită
Ea va tipa asurzitor sub talpă.

Noi sîntem generatia serală
Sisif e pentru noi un fulg de nea.
Noi – generatia de stat la coadă
Avem si pîinea – adeverinte si o stea.

Noi sîntem generatia de schivnici
Închisi în sine ca niste moluste
Relatiile noastre-s de potrivnici
Complexe si conflicte stau să muste.

Noi sîntem generatia-nselată
mereu cu lozinci si cu falsuri
Istoria era odată cu noi dezbrăcată
Ca fata vîndută, plină de strasuri.

Iar noi, legati la     stîlpul rusinii,
Am amutit de glasul fals, al minciunii.
Cu vietile noastre stricate
Decît crinii oricum mai curate
Prin difuzoarele constiintei ca Trotki.
S-a înecat în vorbe Vîsotki.

Pentru aceia cu suflete goale
E totdeauna gata o secure,
Doar oamenii demni mai pot să îndure
Un cap retezat si călcat în picioare.


Destinul meu

Această izbucnire lăptoasă a materiei ceresti,
Această amară combustie pe tesătura terană
Această fiabilă nirvana,
Această beznă atee –
Îmi sînt date mie.

Pe tine
    am să te smulg din mine
    ca pe o infectie banală,
    ca pe un spasm, ca pe-o alergie,
    ca pe vărsatul din pruncie –
    voi folosi rezectie.

Mie
retetă falsă-mi vor prescrie
– E prea tîrziu – le voi răspunde prompt
Nici o retetă nu mă mai învie
Aici
unde-ades tragicul pur
se preface-n comic
aici
unde-ades anul carmic
ne tine în viată
ne dă o pedeapsă
aici
ne bîrfim si ne spirtuim
aici
ne suprahrănim cu orgolii mărunte
aici
în această clinică-mbîcsită de lupte
aici
        ne topim

Noi
    ne furăm unul altuia căciula
    si-i înjurăm amarnic pe hoti
    graba noastră si esenta – fudula
    au covălit complexe pentru toti

Noi
    ne-ntoarcem mereu sub cortină
    în aceleasi sălase tihnite

Noi
    azvîrlim scafandriere găurite
    si, obositi, vrem întruna hodină

Pentru noi
această combustie internă, externă
această milă, lăcomie, jertfire
această divină albastră orbire
înseamnă a fi:
singulari, asupriti, fără margini
înseamnă a fi –
    noi însine.

Prezentare si traduceri de Alexandru SERBAN

Home