Simion BOGDĂNESCU
DOINĂ
Auzi-o-vei tu nuca
sus, în dealul de la Hupca,
adunîndu-se cum geme
licuricii în sisteme,
iar cum geme, cum adună
doar zădărnicii de lună,
nuca, nuca de la Hupca
singură precum năluca,
nuca altor sase frati
în părere-ngemănati,
îi păzeste pe părinti
de singurătate-n dinti
si-i gîndeste pe băieti
în mutenii de pereti,
si tot geme-ascunsă-n pod,
si nici soarecii n-o rod,
si tot tace, si tot tace,
că n-are cine-o desface,
si gîndeste, si gîndeste
că degeaba-mbătrîneste
si lucarnele, si gerul,
si nervurile, si cerul,
si lumina, si securea,
si un vîrf de nuc aiurea,
si miscarea, si vederea...
si-o mănîncă-ncet părerea...
DOINĂ
De-ar fi grîul arnăut
pe aproape de băut,
să mă duc si să mă scald
si să nu mai ies vreodat’!
Si de-ar fi să se năzare
bobu-n vîrfuri de cicoare
si-ar fi vrabia pe vis
pas peste cenusă-nchis
pe măsură să-si apese
ciocu-n vine de mirese,
si-ar fi vrabia-n descînt
o mireasmă dusă-n vînt,
si licoarea penelor
pe sub gerul genelor
si mireasma zborului
la crucea piciorului,
la mazărea stelelor
sub mireasma genelor,
si-ar fi grîul măsurat
linie de punct visat,
si-ar aluneca pustie
zarea mea de sihăstrie,
ar fi somn de orb în lan,
ar fi mazărea-n alean,
ar fi vrabia nimic
poposit pe-un vîrf de spic
lîng-o tufă de noroc
miercuri să rămînă-n loc...
SPRE ZIUĂ
Femeie, cocosii în creierul Domnului
de ce-or fi cîntînd si tu crezi că vîslesc?
de ce mă apasă si-mi fîsîie-n gînduri
un fel de frunză dumnezeiesc?
Pe inimă rana semintelor este
memorie-n pajistea celor de ieri –
de ce mă apasă pe gînduri spre ziuă
cocosii sălbatici de mîngîieri?
Întoarce-mă-n lanul fugit pe colină
ori du-mă de mînă prin ape mereu
să scap de cocosii ce cîntă-a ruină
tristetea că-i singur si Dumnezeu!...
PITAGORA
Un zero mare esti, un mare zero, -
Dar Dumnezeu de ce l-a dat pe Nero?
Un unu mare esti, un unu mare, -
Înger distrus de cancer sub altare.
Un doi de bob de mure, bob de mure, -
Sfinti pe pereti se spînzură aiure.
Si trei de zgură, chior, si trei de zgură, -
Un tren de îngeri, rece, mă înjură.
Si patru fete stinse, patru fete, -
Un soim se plînge singur în boschete.
Pe cinci ferestre: luni si marti si miercuri
Si joi si vineri face moartea cercuri.
A sasea oară, iar, a sasea oară
Ca perele curg sînii de fecioară
Si-a saptea zice liniei ce zice
Nu pot să tai c-un brici o pitulice.
Un opt mai mare esti, un opt mai mare,
O soră mi-i înmormîntată-n mare.
A noua umbră, schită de a noua, -
Mai păstoresc doar brusturii si roua.
Zece-i o ploaie, mînăstirea zece, -
Scazi ce n-a fost din ce se va petrece.
Un zero mare esti, un mare zero,-
Dar Dumnezeu de ce l-a dat pe Nero?
