Simion BOGDĂNESCU

 

DOINĂ

Auzi-o-vei tu nuca

sus, în dealul de la Hupca,

adunîndu-se cum geme

licuricii în sisteme,

iar cum geme, cum adună

doar zădărnicii de lună,

nuca, nuca de la Hupca

singură precum năluca,

nuca altor sase frati

în părere-ngemănati,

îi păzeste pe părinti

de singurătate-n dinti

si-i gîndeste pe băieti

în mutenii de pereti,

si tot geme-ascunsă-n pod,

si nici soarecii n-o rod,

si tot tace, si tot tace,

că n-are cine-o desface,

si gîndeste, si gîndeste

că degeaba-mbătrîneste

si lucarnele, si gerul,

si nervurile, si cerul,

si lumina, si securea,

si un vîrf de nuc aiurea,

si miscarea, si vederea...

 

si-o mănîncă-ncet părerea...

 

DOINĂ

De-ar fi grîul arnăut

pe aproape de băut,

să mă duc si să mă scald

si să nu mai ies vreodat’!

Si de-ar fi să se năzare

bobu-n vîrfuri de cicoare

si-ar fi vrabia pe vis

pas peste cenusă-nchis

pe măsură să-si apese

ciocu-n vine de mirese,

si-ar fi vrabia-n descînt

o mireasmă dusă-n vînt,

si licoarea penelor

pe sub gerul genelor

si mireasma zborului

la crucea piciorului,

la mazărea stelelor

sub mireasma genelor,

si-ar fi grîul măsurat

linie de punct visat,

si-ar aluneca pustie

zarea mea de sihăstrie,

ar fi somn de orb în lan,

ar fi mazărea-n alean,

ar fi vrabia nimic

poposit pe-un vîrf de spic

lîng-o tufă de noroc

miercuri să rămînă-n loc...

 

SPRE ZIUĂ

Femeie, cocosii în creierul Domnului

de ce-or fi cîntînd si tu crezi că vîslesc?

de ce mă apasă si-mi fîsîie-n gînduri

un fel de frunză dumnezeiesc?

 

Pe inimă rana semintelor este

memorie-n pajistea celor de ieri –

de ce mă apasă pe gînduri spre ziuă

cocosii sălbatici de mîngîieri?

 

Întoarce-mă-n lanul fugit pe colină

ori du-mă de mînă prin ape mereu

să scap de cocosii ce cîntă-a ruină

tristetea că-i singur si Dumnezeu!...

 

PITAGORA

Un zero mare esti, un mare zero, -

Dar Dumnezeu de ce l-a dat pe Nero?

 

Un unu mare esti, un unu mare, -

Înger distrus de cancer sub altare.

 

Un doi de bob de mure, bob de mure, -

Sfinti pe pereti se spînzură aiure.

 

Si trei de zgură, chior, si trei de zgură, -

Un tren de îngeri, rece, mă înjură.

 

Si patru fete stinse, patru fete, -

Un soim se plînge singur în boschete.

 

Pe cinci ferestre: luni si marti si miercuri

Si joi si vineri face moartea cercuri.

 

A sasea oară, iar, a sasea oară

Ca perele curg sînii de fecioară

 

Si-a saptea zice liniei ce zice

Nu pot să tai c-un brici o pitulice.

 

Un opt mai mare esti, un opt mai mare,

O soră mi-i înmormîntată-n mare.

 

A noua umbră, schită de a noua, -

Mai păstoresc doar brusturii si roua.

 

Zece-i o ploaie, mînăstirea zece, -

Scazi ce n-a fost din ce se va petrece.

 

Un zero mare esti, un mare zero,-

Dar Dumnezeu de ce l-a dat pe Nero?