Constantin BOJESCU



       
  

MAMA

Mamă
cum te-am lăsat noi pe deal
singură
să sprijini dealul
iară noi
bulgări de pămînt
am căzut din tine

tot mai grea asteptarea
tot mai lungă singurătatea
îsi taie prin noi cărarea

APROAPE O AMINTIRE

Bunicul meu nu a avut vise
i le-a născut bunica mea
el era atît de singur
încît
a vrut să ne înfieze
copilăria

bunicul nu a fost măcar o clipă
pe front
dar s-a întors din vis
fără un picior

durerea i-a fost mare cît cerul
dragostea i-a fost fîntînă
din cînd în cînd îi văd umbra
cu două mere în mînă

am văzut din cimitir cum au fugit
speriate crucile
de atunci stiu
că mi-am pierdut amintirile


EVIDENTĂ PRIMARĂ

Se apropie în robă învechită
vine tiptil în fiinta mea
de fapt o pot numi ispită
acum cînd locuiesc în ea?

mi-a strigat
să trag pe dreapta iernii
să-mi arate viteza sîngelui
cu care mi-am cheltuit
zilele:
să mi le numere rar –
cuvintele pe care le-am scris
sînt zilele bune
numai pe acestea le uită
si mi le scade
rămîn un însetat loc comun
martor la propria mea nastere

LECTIA DESPRE VIATĂ

Ca să pot spune întîmplare
atunci cînd oamenii merg
pe drumul lor de carne
eu rătăcesc precum
aerul
în temnita plămînilor

dar eu neavînd plămîni
neavînd respiratie
a trebuit despre altceva
să le vorbesc convingător
o generatie

CARTE POSTALĂ

Bine a fost cînd rău a fost
cald mi-a fost cînd era frig
viata spusă pe de rost
drumul către ea îl strig

mierea locuind în vine
o pun tainic la adăpost
roi de viespi si de albine
au intrat de ieri în post

la vedere las un vis
mărului cu gust de sîn
las iubitei ce-am promis:
sărut flămînd si păgîn
 


Home