MESAJ
mama
de fapt a vrut
sã-mi transmitã
un mesaj
prin sirul de vorbe
semne
priviri
toate
fiind nimic altceva decît
palide exteriorizãri
ale unei iubiri
iesite din comun
ale unei iubiri nevisate
negîndite
nemaivãzute
ale unei irepetabile
în felul sãu iubiri
ale unei iubiri pe care
asa si nu am reusit
sã o înteleg
sã o categorisesc
sã o apreciez
astfel încît sã-i deslusesc marginile
ca sã mã frãmînt
noapte de noapte
zi de zi
pe puntea fragilã
dintre viatã si moarte
mesajele se altereazã involuntar
nu mai ajung la destinatie
se pierd pe drum
nu mai sînt în stare
sã redea exact ceea ce s-a dorit
cuvintele se învinetesc
însã nu se învenineazã
imaginile se dizolvã
în cadrul propriului contur
sentimentele se decoloreazã
însã nu dispar
pe puntea fragilã
dintre viatã si moarte
acolo unde poti trece pe alãturi
fãrã a-ti recunoaste aproapele
acoloo unde poti trece pe alãturi
fãrã a sesiza cã cineva este în preajmã
unde culorile devin linii
iar liniile vid
unde cuvintele îsi scuturã
silabele în plus
iar gesturile teatralitatea
acolo m-am întîlnit cu mama
si ea de fapt
a vrut sã-mi transmitã un mesaj
ORA DE PLASTIC
ora la ceasul din plastic se pare cã
are aceeasi duratã ca si cea
de la ceasurile
din metal
însã este cumva mai retrasã
mai lipsitã de personalitate
mai minorã
de o orã de plastic
stãm
pe scaune de plastic
în jurul unei mese de plastic
bem din pahare de unicã folosintã
unde vom merge apoi
dupã ce sampania va fi consumatã
si bulele ei
vor fi
dezlocuite de tristete
unde vom merge noi
în case de unicã folosintã
pe strãzi provizorii
care duc spre alte strãzi
mai putin sau deloc cunoscute
în viata care vai
e doar una
poate cineva ne foloseste
în calitate de
momealã ordinarã pentru moarte
NUCILE LUMINII
mama a murit într-o toamnã
solemnã si luminoasã
nu mai stiu dacã toamna a fost anume asa
ori astfel o fãcea mama
moartea ei
mai bine-zis asteptarea mortii mamei
zile lungi fãrã boare de vînt
spatioase
nucile luminii ieseau din învelisul lor verde
cãdeau la pãmînt
izbucneau în focuri împrãstiate printre ierburi
ghemurile de luminã erau asemeni unor tipete
în linistea zilei
luminã multã mult aer
rãcoare
bolta cerului tristã
nimbul suferintei levitînd
un cerc luminos lãrgind peretii
ridicînd tavanul
scotîndu-ne afarã
sub nuc
sub bolta cerului nespus de tristã
nucile luminii cãdeau fãrã a fi strînse
ca într-o pãdure virginã
ca pe niste dealuri nemãrginite
Home