LIRICĂ HISPANICĂ
Jorge Luis BORGES PRIVIGHETORII
În ce noapte secretã a Engliterei
Sau a statornicului Rhin, iremediabil
pierdutã între noptile mele,
la nestiutul tãu auz avea sã ajungã
vocea ta încãrcatã de mitologie,
privighetoare a lui Vergiliu si a persilor!
Poate niciodatã nu te-am auzit, dar viata mea
se uneste cu a ta, inseparabil.
Un spirit rãtãcitor a fost simbolul tãu
în cartea enigmelor. Marinarul te-a
poreclit sirena pãdurilor
si cînti în noaptea Julietei
si în amestecata paginã latinã,
si din pini, acea altã
privighetoare din Iudeea si Germania
Heine glumetul, aprinsul, tristul.
Keats te aude în toate mereu.
Nu va fi unul între numele
pe care popoarele ti le dau pe pãmînt
care sã nu vrea sã fie demn de cîntecul tãu
privighetoare a umbrei. Agareanul
te viseazã rãpitã de extaz
pieptul strãpuns de spinul
cîntatei roze ce se-nroseste
cu ultimul tãu sînge. Stãruitor
urzesti în seara tîrzie acest ritual,
privighetoare a nisipului si mãrilor,
care în memorie, exaltare, si poveste
arde de-amor si moare în cînt.
ROZA NESFÎRSITÃ
La cinci sute de ani de la Hegira
Persia privea din minarete
Invazia lãncilor desertului
si Attar de Nishapur a privit o rozã
si-a spus cu-n cernit cuvînt
cã unul ce gîndeste nu se roagã:
– Sfera ta vagã e în mîinile mele. Timpul
ne-ncovoaie pe-amîndoi si ne ignorã
în dupã-masa unei grãdini pierdute.
Povara ta e ridicatã în umedul aer.
Neîncetata maree a miresmei tale
urcã pe fata mea vestejitã ce cade
dar tu stii mai mult ca acel copil
ce te-a vãzut prin zãbrelele somnului
sau, aici în aceastã grãdinã, dimineata.
Albul soarelui poate fi al tãu
sau aurul lunii sau rosu-aprinsul
neclintitei spade în victorie.
Sînt orb si nu stiu nimic, dar prevãd
care sînt bunele cãrãri. Fiecare lucru
este infinite lucruri. Esti muzica,
firmamente, palate, rîuri, îngeri,
roza profundã, nesfîrsitã, intimã,
pe care Domnul o va arãta ochilor mei morti.
1972
M-am temut cã viitorul (care acum se îngusteazã)
va fi un adînc coridor de oglinzi
indistincte, lenese si-n asfintire,
o repetitie a vanitãtilor,
si în penumbra ce precede somnul
mã rog zeilor al cãror nume îl ignor,
au trimis ceva sau altceva zilelor mele.
Le-am fãcut. E patria. Strãbunii mei
au servit-o cu proscriptii,
cu privatiuni, cu foame, cu bãtãlii,
aici unde riscul e iar seducãtor.
Nu sînt dintre umbrele tutelare
care s-au onorat cu versuri neuitate de timp
Sînt orb. Am împlinit saptezeci de ani;
nu sînt orientalul Francisco Borges,
care a murit cu douã gloante în piept,
în agonia oamenilor,
în duhoarea unui spital de sînge,
dar Patria, azi profanatã doreste ca
obscura mea panã de grãmãtic,
doctã în proxilitãti academice,
strãina luptelor spadei,
sã reuneascã marele vuiet al epopeii
în jurul meu. Acestea le-am trãit.
MAHALAUA
Lui Guillermo de Torre
Mahalaua este reflexul urîtului.
Pasii mei schiopãteazã
cînd merg sã calce orizontul
si rãmîn printre case,
prinsi între pîlcuri de case
diferite si identice
cum au fost toate
monoton amintesc repetarea
unei singure pãtrãtele.
Pajistea sãracã,
disperatã sperînd
împrãstia pietre pe stradã
si privea în profunzimea cãrtilor
de joc culorile asfintitului
si simtea Buenos Aires-ul.
Acest oras în care mi-am înãltat trecutul
mi-e viitor si prezent;
anii pe care i-am trãit în Europa sînt iluzorii,
eu am trãit mereu (si voi trãi) în Buenos Aires.
Traduceri de Victor STIR
ÎNTREAGA MEA VIATÃ
Iatã-mã-s din nou, buzele-mi ard,
sînt unicul ce seamãnã cu voi.
Am persistat întru apropierea norocului
si intimitatea durerii.
Am traversat marea.
Am cunoscut multe pãmînturi,
am vãzut o femeie si cîtiva bãrbati.
Am iubit o copilã zveltã si albã
de un hispanic calm.
Am vãzut o suburbie infinitã,
unde soarele-ntruna asfinte.
Am pronuntat numeroase cuvinte.
Îmi pare cã aceasta e tot,
cã nu voi vedea, nici voi face
nimic mai mult sub soare.
Cred cã zilele si noptile mele
se egaleazã în sãrãcie si avere
cu cele ale Domnului,
cu cele ale tuturora.
ORBUL
De la nasterea mea, din secolul trecut,
din amfora concavã, din putul adînc,
timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,
mi-a tot rãpit formele clare ale acestei lumi.
Zilele si noptile au mãcinat profilurile
buchiilor si chipurile iubite de mine.
Ochii mei scursi interogau în van
bibliotecile pustii si pupitrele goale.
Albastru si rosu-închis nu-s decît o ceatã,
sînt douã voci inutile. Oglinda mea
e o lagunã de culoare cenusie.
În grãdinã, amicii mei, eu
vãd trandafirul trist cu petalele gri.
Acum îmi dãinuiesc doar formele galbene
si vãd suficient, pentru-a vedea cosmaruri.
Traduceri de Ion RENITĂ
