Boris MARIAN

*
Blană de lup îmbracă sufletul omului, blană de lup ce-l împiedică să se-mpace cu zorile, mieii ne par vrăjmasi, din străveche amărăciune, o, suflete, sfîsie blana, iesi din ea ca dintr-un basm al lui Muenchhausen. Blana de lup năpîrleste odată cu trecerea zorilor, lupul devine-ntelept, judecînd după mersul norilor, totul e vînt, zice, pleavă-s cuvintele, o, suflete, sfîsie blana si iesi înaintea-naintelui, iesi înaintea apelor, turme topite în lacrimi, iesi înaintea muntilor adunati ca să scapere, iesi  înaintea mea  în acest minut de tranzitie, între o odă uitată si-o nebunească ambitie.... O CLIPA AM CREZUT CA AI FOST   CASATORITA  CU SENIORUL, CARE ERA CU PESTE 20 DE ANI MAI MARE, ce chestie, am o colega specializată în căsnicii gerontologice, are chiar un fecior de   circa 20 de ani cu primul sot care are acum circa 85, iar ea ceva in jur de 50. Colega este simpatică, a mai avut un sot mai bătrîn, medic celebru si acum este cu fostul meu sef, ceva sub 80, te apucă ameteala. Ea povesteste că i-a cunoscu în  Israel pe Brunsteini, adică fostul meu amic Vladi, inginer ilustru în USA, New Jersey, ne jucam în Cismigiu cînd aveam 1o, respectiv 11 ani ,el, căsătorit cu vesnica N., care nu pare prea bună cu el, fiind si foarte prinsă cu chestii mari, adică de stat si de sezut. Iacătă ce pierzi că nu mă citesti acum cînd eu am chef de scris. Pa, numai spun nici pu., nici pus, nimic, spun ruric, russy. Apropo, idiot fiind, întreb de ce s-a zdruncinat titanicul vostru matrimonial? Am o veste proastă – titanicul se apropie de un ghetar, dar vestea bună este că va lua 9 Oscaruri, si totul din cauza evreului de Iceberg, care era francmason. Despre frecusurile  din Israel am auzit, mă doare să aud si acum, dar, vorba u nui bun idisist, Celaru, „evreii sunt un popor al dracului”, de aceea nu mi-au plăcut mie evreii cînd eram mai tînăr „si la trup curat” ( Mircea Dinescu), eu nu stiam că tu esti evreică sau nu mă interesa, nu semeni, poti fi mîndră, dar nu ai de ce. Ce-am mai rîs astă seară, asa să rîdă si dusmanii nostri, mimoză ce esti, mimoaz, spunea o colegă a mea despre o prietenă a ei, mi-moaaz, asa. Pa........

Copiii din Arbatul Primăverii
Precum copiii din romanul lui Rybakov, cei din Cartierul Primăverii au avut destine diferite fată de alti copii din Bucuresti.Era un cartier al burgheziei  comuniste. Emil Bodnăras, care nu stiu de avea copii, si-a tras un bazin de înot, o vilă, totul împrejmuit, să nu vadă norodul ce este înăuntru. Dar nici nu circula oricine pe acolo. De umblai mai nesigur, căutînd ceva, te oprea un   cetătean pe care nu-l văzusesi si te lua la întrebări, cu invitatia  răspicată să o întinzi mai repede spre Parcul Herăstrău sau mai departe. Mergînd odată pe lîngă un gard înalt, peste care se aplecau generos ramurile unui visin am cules cîteva. S-a apropiat un sofer, mi-a zîmbit si mi-a tras cu toată puterea un baston de cauciuc peste picior, exact pe piele ( purtam pantaloni scurti, avea cam 12 ani). Am urlat de durere si de necaz. Omul a zîmbit si, cînd l-am înjurat, s-a făcut că aleargă să mă prindă, dar nu mai avea ce să-mi facă, doar să mă ucidă. Acesta era frumosul cartier. Verii mei, care locuiau pe acolo, nu cunosteau Bucurestii, tramvaiele, autobuzele, troleibuzele nu existau. Erau Herăstrăul, Bordeiul, apoi un drum la Praga, mai tîrziu la Roma, Paris, iar acum îmi povestesc ce mult au suferit din cauza comunismului. Mai cunosc si alti anticomunisti, unii foarte dotati, teoreticieni, care explică si cauzele „răului”. Au fost unii locuitori de pe acolo, în diverse functii, directori, ofiteri sub acoperire, ministri,  unii au fost anchetati, apoi li s-a dat drumul, nimeni nu povestea nimic, tovarăsii nu aveau voie să vorbească de rău regimul, chiar dacă regimul le rupea , pe ascuns, oasele.  Apoi, după anii 6o-7o au dispărut, o parte, unii au murit, altii au plecat spre Israel, SUA, Germania, Franta. Au dus-o bine si acolo. In Primăverii s-a mutat garnitura „natională”, oamenii lui Cească, cei cu care s-a încheiat perioada „de aur”  a socialismului. Multi din copiii Primăverii sunt buni specialisti în Occident, totusi pregătirea era bună la Liceul „Petru Groza”, fost Școala Rusă. Prin anii 5o am intrat acolo si aveai impresia că te afli în URSS.  Aproape că nu se vorbea româneste. Eram uluit, nu stiu cît a tinut perioada aceasta de rusificare, stiu că învăta pe acolo nepotul lui Dej, fiul lui nu stiu care, etc.  Nici cartierul nu se numea asa. Era „La Șosea”, iar străzile se numeau Jdanov, Kalinin, numai Crîngului, Helesteului, Herăstrăului si-au păstrat numele, ca si Calea Floreasca, pe unde se scurgeau manifestantii obositi după o lungă defilare de unu mai sau 23 august. Nimeni nu avea voie să se oprească. Odată m-a apucat un deranjament stomacal si a trebuit să mă rog cu lacrimi în ochi să fiu lăsat de soldatii aflati pe marginea trotuarelor, să fug pînă la casa unui unchi care făcea parte din „nomenclatură”, ca să mă salvez de chinul care îmi sfîsia măruntaiele. Acesta era vestitul cartier. Acum stau diversi parveniti de altă factură, dar adevăratii bogătasi s-au retras spre Băneasa, Otopeni. Cartierul Primăverii, la fel de aerisit, curat, frumos adăposteste clădiri oficiale , NATO, Casa Americii Latine , etc. Cine se mai scaldă în bazinul lui Bodnăras? El, revolutionarul care a fugit special din armată ca să participe la arestarea lui Antonescu. Rău nu a făcut, stia si idis, dar luxul l-a atras, asta este slăbiciunea omului. Oare Lenin nu avea o vilă mare la Gorki, lîngă Moscova? Bolnav fiind, putea să stea la un santoriu. Dar el era simbolul Revolutiei. Care revolutie?

 

Sunetul 4

 

                Priveste-n oglindă/ oglinda te– alintă,
          
                       Materna oglindă,
                
                             Crimhilda din tindă,

                                   Prin fată-i se perindă/ chipul tău de ghindă,

                                    Chipuri, videoclipuri, povesti despre om,

                                          Într-un singur tom/ un orangutang,

                                               Cu zgomot de tanc, sopteste ding-dong,

                                                    Eu prefer un song/ despre o oglindă,

                                                         Crimhilda din tindă.

                                                                                  
O moarte prea ciudată

O moarte prea ciudată venea de nicăieri,
În linistea odăii scriai un vders sau două,
O oboseală dulce, o spaimă, adulter
Cu doamna fără nume, trup transparent de rouă.
Mai este timp, mai umbli, citesti si mai visezi,
E harnic timpulsingur, temeinic face treaba,
Tu n-ai să tipi, doar noapte de noapte-ai să visezi,
E harnic timpul, singur, temeinic face treaba,
si dacă scrii poeme, tu nu trăiesti degeaba.
Îi plîng pe împărati, pe faraoni, pe toti
Cuceritorii, setea i-a dominat si graba,
E harnic timpul, trage de arcuri si de roti,
Dacă ai scris poeme, tu n-ai trăit degeaba

Acele cuvinte

Cînd am rostit prima oară
Acele cuvinte,
Am simtit că nă-ntorc
Din părinte-n părinte,
Se făcea că urcam
Sfîntul Munte Sion
Pasii mei străbăteau
Valea Kidron,
Ascultam Psalmii,
Cîntarea Cîntărilor,
Eram la izvorul
Fluviilor, mărilor.

 

Sonetul 115

La început n-a fost iubirea
La început a fost doar haos
Eu am crezut că-i un adaos
Cu timpul – îndumnezeirea
Si-a făcut loc, precum e floarea
Ce creste unde nu te-astepti
Să nu fim strîmbi, să fim doar drepti
Doar vorbe, eu cred în chemarea
Venită din adîncul firii
Nainte de-a da glas iubirii.

 

Au trecut calicii lumii

Au trecut calicii lumii
Au băut din ape verzi
Crucile se-apleacă-ndrumuri
N-avem filosofi prea treji
Poezia moare prin orase
Proza creste ca o junglă rea
Muzica bubuitor ne paste
Doar calicii stiu ce-nsemnă o stea
Mila se împarte doar pe conturi
Toti sunt inimosi la un pahar
Nici blondinele nu sunt si n-au fost blonde
Trec calicii lumii cu pas rar.

A căzut zăpada din ciresi

A căzut zăpada din ciresi
Din mălini si meri
Tantosi trec rătoi si ciori,
Oameni, nicăieri
Iarba tremură sub vînt
Se scurge răsina
Triluri fără de cuvînt
Însotesc lumina
Eu mă văd închipuind
Cum eram de-o schioapă
Obosit, apoi dormind,
Fermecat de-o nalbă.

*

Plin de venin, Arthur înveninatul se retrăgea  la curtile înalte, acolo devenea el altul, era copil, rîdea, uita regatul, uita de lupte si trădări, iubiri fugare, vorbea cu luna, stelele, cu îngeri, veneau dusmani, prieteni, slugi  si fiare, cerînd să ierte, să aline plîngeri,iar printre ei, iubita din vechi vremuri, alături de-un fecior, rigei asemeni, si a rămas Arthur  în munti, si pînă astăzi trăieste  fără ură si năpastă.
Numai copacilor morti le place focul, spunea profesorul îngrijorat, el privea cerul, norii, jocul de umbre din străvechiul parc, un gînd mărunt e grădinarul aceste lumi de buruiei, gîndea profesorul, artarul bătu din feunze ca Big-Ben, luă o afină, cu-ncetul el o strivi în dinti, simtea în chinga circulară, bietul bob mic de afină murea, sîngele negru,  de balaur, din afină trecînd în dinti, un fulgder cu sclipiri de aur, din cer lucind, ne-a scos din minti, ne-a luminat, pluteam în geamăt de vegetale, fără gînd, ca niste vase vechi de-arama ce se dezgroapă din pămînt.
La capătul călătoriei, unde-i si lacătul, nu-ti mai vezi nici pletele încăruntite si nici păcatul, apare Femeia Ideală si Personală, trupul ei în mantie regală, aveai cîndva o mare încredere, dar iluzia începe să cutreiere, pulbere de stele-ntre stele fixe, sinteza poemelor Beatrixe, nu te urmează nici Euridice, „ Mergi singur înainte, eu sunt vie”, îti zice.
La plecare am să-ti multumesc, ai fost prea  răbdător cu mine, omenesc, prea omenesc, voi nu stiati, oameni de bine, voi nu l-ati văzut pe Domnul plîngînd de necaz pwentru că eu sunt „un caz”? Pentru mine El a ales caolinul, nu hună negră, ci albul, finul material din care se făceau cesti pentru ceaiul băut în împărătii ceresti, iar eu mi-am umplut capul de vise, de care nici Domnul nu auzise