Victoria BORTĂ

trecere de/ cu pietoni

e doar o odaie obosită

si în colt un trup de-al tău mai vechi.

 

port o bucată de cer la piept cînd te văd

si- mi plac privirile tale lungi

atît de lungi cît cablurile de tramvai

ajungînd în rănile mele.

 

ai spart un geam înlăuntrul meu

si toate cioburile s- au împrăstiat

pînă în călcîie, coapse si umeri.

 

sîntem în aceeasi intersectie cu sens giratoriu

în care se-nvîrte dorul, lasă-mă să cobor,

să acopăr semaforul

ca să treacă pietonii

toti

să treacă prin aer/prin cer/prin mine/

 

e încă

într-un colt copilăria mea crăntăie în dinti chipsuri

răsfirînd aroma de cascaval,

ea visează timid si vorbeste putin

e departe de prezentul îmbrăcat casual, cu geacă turcoaz

care trece peste buticuri, ambasade si centre comerciale.

 

/ primăvara e cea mai tămăduitoare perfuzie

dintre toate terapiile tale/

 

îmi astept cuminte în fiecare zi stropii de primăvară

si stăm lipiti unii de altii ca ozonii în stratul lor

protejînd de raze UV iubirea,

viitorul îsi descheie un nasture la cămasă

e încă în pielea unui adolescent liber

care joacă fotbal si stă în poarta visurilor sale

e încă

pestisorul de aur ce saltă prin nisip

ce dansează

agătîndu-se de algele impertinente si obraznice

care-l ating peste tot

e încă

un acvariu cu iluzii ce dau rapid din înotătoare

să respire mai mult

 

ai vrea (gust de carpati)

as vrea să avem o cabană

construită din piele proaspătă

cu mirosul tău de lotiune nouă

să fie undeva în munti de tăcere

să tremurăm ca două pene în vînt

as vrea să adormim în hamacul tesut din cuvinte

as vrea ochii tăi ca două brichete verzi

să ardă continuu

dimineata să urcăm pe cărările mintii

si să le sucim

as vrea bătăile inimii tale asemeni unei busole

să- mi indice vestul fiintei

să serpuim ca două rîuri unindu-ne

sub plapuma cauciucată

as vrea să cînte sub pietre rîmele

asfixiate, tembele, copile

si ele ar sti „ trandafir de la Moldova”,

ba mai mult „..de la Bacău”, „..din Dorohoi”

si ele ar sti că sînt(em) acasă

 

as vrea(scuri) să strîngem pentru foc

 

(anti)yoga

cel mai dificil în exercitiile yoga

e să inspiri minciună

si să expiri răbdare_

 

cu gesturi meticuloase ne retragem trupurile în sertare

si oscilăm ca un pendul (d)efect

iar cuvintele noastre asemeni unor lame subtiri

cad în sufletele altora sau tot în noi

îmi construiesc o catedrală de metafore

în care voi asculta rugăciuni tăiate perfect

în formă de triunghiuri sau circumferinte

sînt lotus

donez din sîngele poemelor mele

si le tin de mînă pînă se revitalizează

ca mai apoi să mă tină ele

de inimă

 

_ nu mai fac yoga

dar în cei 7 mm de suflet

încă expir

 

 

 

Premiul revistei „Poezia” la Festivalul National de Poezia „Costache Conachi”, editia a XIX-a, Tecuci, 2011