Adrian BOTEZ

 

AUGUST SPRE SEPTEMBRIE

 

se povîrneste carul vremii spre

tot mai multă umbră – si noaptea stăruieste – tot

mai sfruntată – să mă

hipnotizeze – dansînd cu pasi din ce în

ce mai apăsati – mai expresiv lascivi – prin

spatele retinei mele obosite

 

din flaute nu mai cîntă orbii lunii – se scurg

ca zărul – printre degetele Mosneagului

ursite părăsite

 

tot mai sărac sînt – tot mai

multe gînduri îmi cad – plesuv – din

ramuri – si simt că

zidurile fortăretei au renuntat la

flamuri

 

tot mai indiferente la moarte sînt

stelele din cer: încep să se ferească de

flacăra minunii – armate mari de

îngeri – se predau

sfios îndurerat – furis

genunii

 

 

OSTROV

 

ostrov de linisti greierinde

în nopti de vară se aprinde

si hori de zîne se rotesc

bătrîne graiuri se rostesc

 

pîraie elocvent aprinde

iar gratioasele luscinde

se scaldă-n vis de flori în jind

de vezi luceferii tînjind

 

lumină de-amintiri si dor

scoboară-te din zori în zor

trezesti colindele sticlinde

izvoarele agonizînde

 

ostrov cu măretii de sfinti

recheamă harul de părinti

străluminat de-ntelepciune

lunecă lin în rugăciune

 

e margine roind de rai

nu te clinti căci n-ai să dai:

aici îngenunchezi primind

nou trup de aur aburind…

 

NUMAI ÎN MUNTE-AM TRĂIT

 

numai în munte-am trăit

nou legămînt răsărit

înalte idei forfotesc

înalt si limpide fosnesc

 

pădure de gînd clocotit

si pasăre-n zborul oprit

trăind în nădejdea nocturnă

viata-mi încep taciturnă

 

numai în munte-am trăit

spre mine mereu au venit

strămosii cu grai de granit

eroi irizînd vechiul mit

 

zeul nu vrea să cunune

ci face din ceruri arvune:

privesc peste umăr – orfeu

pierzînd-cîstigînd ce nu-s eu