Adrian BOTEZ
Simfonie elegiacă
I-Allegro ma non troppo (tempo di Minuetto);
II-Scherzo. Adagio espressivo e molto spirituoso;
III-Allegretto molto moderato e grazioso
I – Elegie de început de toamnă
în fata simfoniei tăcute si verzi să
taci – să lasi copacii să se
pescuiască din oglinzi: atîta liniste nu merită sufletele nici
în Paradis
apele visează – concentrat si adînc – iar noi nici nu stim – dar
nici prin cap nu ne trece să stim
să-notăm
nu poti să te gîndesti – aici – decît la o singură mărire
smerită slăvire: El a făcut totul – tu nu ai altceva de
făcut – decît să te bucuri de toate – uitînd
că existi
nici păsări – nici îngeri nu se leagănă-n văzduh – doar
lumina – dansează lumina – atît de coplesitor
disperat pasionată printesă – se roteste-n delir
minunată si tristă – precum
uriasă crizantemă scrijelită pe cristalul văzduhului – părăsită de
vrăjitul – uitucul ei print – părăsită (într-un ritm delicios) – de
mistic – rostul petalelor
dacă cineva – nu stiu cine – încă mă tine minte
îl implor să mă uite – să mă lase liber: memoria oricui e-o temnită
cumplită-mbinare de lanturi si scripeti de barbară
tortură – iar eu vreau să văd
pînă la capăt – dansul delirantei lumini – pînă la plînsul din urmă al
unei lumi de lumină – în care amurgul este neputincios
atît de fericit e amurgul – încît nu se poate hotărî să
existe: nimeni nu-l cere – nici o rugăciune într-însa
nu-l cuprinde – nu-l îmbrătisează-n cuvinte dorinti – si atunci
ce rost are să brodeze – cu anasîna – pe cer – lucruri în care
nimeni nu crede – nimeni la sincope nu visează – febril
nu – eu nu pot iubi chiar pe nimeni – pe
nimeni – pentru că întreaga iubire-i la
El: numai El cumplit stie – atît de simplu – uluitor de firesc
desăvîrsit – să iubească – încît
oricui altuia nu-i rămîne decît să dea din umeri – si
onest epigon – să se umilească de atîta nesfîrsită
nestiintă – dar nu si să
se teamă de vină: ce vină poti avea – cînd întreaga-ti iubire – lui
Dumnezeu i-o dărui – pentru că tu nu te pricepi să faci din ea
Lumi – proaspete minuni înstelate
i-o delegi – Lui – singurului măret
coplesitor specialist în
Iubire
poate că ar trebui să ne-ntrebăm multe – dar
privirea si sufletul nu ne-ngăduie: plutim înecati în
lumină – ca-n gîndul din urmă al lui Dumnezeu – Dumnezeu
Cel Care – după ce
a sfîrsit de făcut Lumea – si-a răschirat larg
degete si pleoape – a amortit dincolo de orice scîncet de înger
scrîsnet de-arhanghel – si – cu ochiul scăldat în grozava Lui liniste
a privit cu o iubire si sete – de-a dreptul sinucigase – tot ce-n
urmă-a făcut – si
atît
II – Elegia luptei si sîngelui
e-o luptă surdă – între cristalini
îngeri – si rococo-ul – pedanteria demonică – prea abstractă
întinsă derutant (pretutindeni unde sînt
visări – fortărete strategice) – în lant de trăgători siruită
delir voluptuos si demonic
simt vibrînd cataclismic podelele lumii de dansul sălbatic
al mortii – de-o mistică crimă – dar
mă-nspăimînt de incertitudini – căci
nu stiu a cui – contra cui
nu va mai rezista inima la trepidatia terestrului
dans – se va crăpa ca un zid – dincolo de care nu-mi este
dat să văd urmarea turbării limitelor
strîngeti-vă-n jurul meu – irespirabili heruvi – si
alinati-mi căderea – arătati-mi că
viata mea a-nsemnat si peceti de
lumină – peste morminte de fapte – că
odată si-odată – din visuri – se vor trezi profètii tiranici si
mîndri – precum
fluturi din pupe
ajutati-mă să mă pricep – în tot ce-am
făcut – si – mai ales – slavă smerită s-aduc
celor pe care n-am îndrăznit să le chem spre
făptură
nu-ndrăznesc să hulesc nici măcar treptele
Răului – strivit sînt sub frica de a produce în ceruri
miscare: cine sînt eu să judec
consecinte si trepte de zare – cine sînt eu (da
oare cine?) – si cine se-ncumetă martor si chezas
faptelor mele să fie la
Tronul Divin? – văd îngeri zburătăciti
buimac rostogolindu-se-n vid
spăimîntati
dar poate – miselnicul de mine – nici cauza
nici rostul nu pot să le fiu – în dezlăntuita lor
cădere de spaimă: e rău că-ndrăznesc chiar
pe mine să mă gîndesc
dar – Doamne – ce-ar trebui cineva să facă – pentru
ca Tu să-l numeri ca om? – atîta spaimă si
lasă smerire – Tu n-ai dat Lupului mîndru – cînd
sîngeros – sfîsie prada: mîndria crimei
are în ea duh – dumnezeiască
si crîncenă zguduire – ochii Sfîsietorului cînd se-naltă – mîndri
fără nici o sfidare – spre Tine
stiind că asa este
bine – că porunca Ta l-a zvîrlit în dansul de sînge – hieratic
am ucis – am ucis – atîtea vise
am ucis – dar niciodată n-am avut demnitatea
să Te privesc – mîndru – firesc – în ochi
cînd nimiceam tot ceea ce-n sufletul meu Tu
Atotsurprinzătorule – cu-atîta
inspiratie ai clădit
sînt Lup – rătăcit de
mîndria de-a fi Lup: acesta
să-nsemne
Omul? – cît de precar
si de jalnic – cît de lipsit de – pururi alb – stindardul
sperantei
lui Cain – Lupului
pentru că au făptuit – ochi în ochi cu
Dumnezeu – Dumnezeu le-a uitat
lunatică – fapta: ei împing – prin sîngele lor
lotca sortii spre mal – spre arzătoarele raze
nimicitoare ale oricărui cosmar
ajută-mă – Doamne – să trec cu mine însumi cu tot – prin
apele tulburi: l-am întîlnit
(cu mult mai îngîndurat era decît
în noaptea aceea – si mult mai trist – mult
mai trist) – pe
fratele si semenul vietii – Satan
III – Elegia tineretii vesnice
nu mi-am trăit tineretea – si
totusi – cînd Moartea va veni – o voi privi
neclintit – cu candoare – chiar cu
devotată fervoare – în fată: poate e sora pe care
n-am avut-o aici – pe Pămînt – si – spre
a-mi face scump dar – de nuntă si de
casă nouă – în vizită vine
n-ai avut rude-ale cărnii si sîngelui – de-aceea
niciodată să n-alungi străinii din prag – abia ei
s-ar putea să-ti fie mistice rude – fetele inimii tale
ades bănuite – niciodată crezute: cît de triste-ar fi
ele – cînd ai refuza să-ti vezi tineretea cea vesnică – în
fîntîna ochilor lor larg deschisi – precum portile cerului în
Noaptea de Sînziene:
noaptea cînd
nu este noapte – graiul minunat înfrunzeste-nfloreste – acelasi pentru
toti – pretutindeni – si
frati vorbitori ajung ca să-ti fie – pe
treptele Copacului Lumii – pînă si
corbii – regali precum Focul
Tinerete si Moarte – nu v-am întîlnit – decît în
vagi vestiri-prevestiri – incredibile visuri – dar
cu seninătate – fără riduri de grijă pe suflet
v-astept – chiar dacă
anapoda si sărit vă este rîndul arătării – venirii – eu
unul – v-astept
de multe ori – seara – simteam că
de la pămînt mă ridic – precum
cîntecul din strunele lirei – care sacru-l orbeste
pe-Orfeu – si etern reclădeste piramidele lumii
sînt o vioară – fragilă precum
fluturii razei – pe care sper ca
măcar o singură dată în viată – cineva
c-un arcus fulgerat de cristal – s-o facă
înalt să vibreze – odată cu
toate stelele cerului
Pruncul Albastru – de multe ori
de-Acolo de Sus – mi-a zîmbit – si sufletul meu l-a-mbrătisat în
lacrimi de bucurie curată
nu-mi iesiti în fată – bezne
orbi lilieci – si-n odăjdii
pretios travestite – preotese
voi bufnite: nu de întelepciunea lugubră a
întunericului mi-e sete – ci de
vesel – Nebunul Luminii
cu lingură de argint gust
văzduhul si duhul – princiare coroane
ametitor se rotesc în apa Fîntînii
misticii magi îmi păstrează – în sipete
scumpe – neatinse de privire
îngerestile-arìpe
regină si soră – tu
Moarte – Cina de Taină
începe: nu lipsi – nici nu mă istovi
de-asteptări
îti voi împrumuta – după ce eu însumi voi bea
potolit – Plinul
Potirului – să nu te mai plîngi de
prigoane – de nerecunostinta
Mirilor tăi
Rege lîngă Regină – vom păsi în
taină si vis – împreună
strîns îmbrătisati – precum se cuvine
spre a vesti largi popoare-ale
Amurgului
