Daniela BREBEANU

Divinitate efemeră

Cersesc un zîmbet al lui Dumnezeu
Prin fiecare ruigăciune pe care
O zic plîngînd în fiecare dimineată,
O continuare a noptii...
Nu găsesc îngeri care să adopte
Acest suflet pierdut în nisipul timpului
Pielea aceasta închide ca o rană
Toate limitele impuse prin însusi
Faptul că sîntem îngeri.       
Am primit în sfîrsit de-o lumînare.

 

EU + TU

Rîzînd încet, feminin,
Buzele mele ating suprafata umedă
A fruntii.
Ajung dincolo de piele, spre zona netedă
Dintre peretii cutiei craniene.
Un singur sărut se metamorfozează
în senzatii transmise electronilor.
Acum eu, icoană halucinogenă
A viselor tale, trăiesc în mintea ta.
Îti cer să uiti.
Prin tine pot să mor, stergînd
Amintirea ce tocmai am creat-o
Pentru că nu am rezistat tentatiei.
Să ne lăsăm purtati de miscarea
Browniană a lumii încremenite
În secundă.