Leons BRIEDIS

Slavă domnului

Ce inimă grea, ca o piatră mare de moară
si slavă domnului că-i asa,
altfel vîntul ar smulge-o ca pe un pin,
ar lua-o cu totul, dar n-o poate lua.
O, ce greu e să duci o asemenea inimă-n piept
si slavă domnului că-i asa,
nici un vînt n-o poate duce-n altă parte,
care-amăgitoare încearcă mereu a chema.
Nici s-o smulgă, nici s-o facă pietris
si slavă domnului că-i asa,
vor putea oamenii să se aseze pe ea,
seara cîntul lor să si-l poată cînta.


Dor

Tu, dorul cel vesnic ca hlamida de gheată,
ca si-o haină de zăpadă mereu discusută,
spune, de ce atît de aproape si scumpe
mi-s lumile depărtate ce nu există.

Mă scufund în chipuri, în coloane de marmoră
aflate în fata acestui stat al meu.
Spune-mi, Iona, din care chit ai iesit,
că mă-ntreb si nu-mi pot aduce aminte?

Toată viata, ca-ntr-o soartă străină,
mă stiu rătăcind printre trei pini.
Nici azi nu-mi dau seama de ce as fi plîns –
si-acum mă-ntrebati de ce-mi vine să rîd?

Home