LIRICĂ HISPANICĂ 

Francisco BRINES
1932 (Spania)



CU OCHII SENINI

La aceastã orã lividã de primãvarã, cãtre amurg,
dupã o proaspãtã ploaie, florile
ies la ivealã-n grãdinã
mai clar si mai misterios;
aud cãrute în stradã, mai apoi tãcere,
simt cum mã rãneste singurãtatea;
aud pasi si voci care se pierd.
Undeva cîntã un tînãr. În ochii lui bãnuiesc
iatacul luminii obosite,
plecarea acestei zile prea triste
si glasul lui rãtãcind în noapte.

Acum cã sînt bleg, as vrea
sã întîlnesc chipul ce emanã luminã,
sã privesc cum se lasã noaptea peste
cîmpia dormindã,
sã aud cum cîntã o pasãre cu
trilul ei inocent.
Acum cînd totul îmi scapã,
eu vreau sã vãd pasãrea rîvnitã,
sã-i admir existenta si s-o retin.
Cu ochii senini, eu mã itesc la fereastrã
ca sã-l vãd pe omul si cîinele lui;
sã vãd pustii conversînd
si balconul inundat de luminã.
Aud durerea surdã contra frigului gri
care se îmbulzeste dincolo de clipele vietii;
eu caut tipul ce emanã luminã,
desi poartã o moarte în sînge si el.

Dar iatã cã pustii se împrãstie, balconul se stinge,
si dispare în mrejele noptii
individul însotit de dulãu.


LUCIFER, ÎNGERUL

Eu nu m-am lãsat de lume.
Si dacã Satan e carne,
eu îl iubesc pe Satan.
E îngerul cel mai frumos,
stãpîn pe sine,
fiindcã a stiut sã renunte
la Dumnezeul sãu.
Rebeliunea lui,
el si-o exercitã în mine;
si eu mi-o încerc pe a mea.
E noapte. Rãsunã muzica
în largul ei.
Temelia casei se cutremurã,
si noi intrãm înlãuntru.
Trupul meu, învins
de vîrsta inoportunã,
se face pãsune riveranã,
o blîndã înserare. El paste.
Si eu, ca un suvoi de raze,
pãtrund în tineretea
lui eternã,
devin frumos si prihãnit
precum El.

Home