Yves BROUSSARD

Privirea
Ajustata
     
                      lui Daniel Leuwers

În porozitatea diminetii
această voce care urcă si coboară
ritmează cursul
planetelor

si mersul apei

Tu o primesti
precum un fruct
copt pe celălalt versant

ca altii gratia

Si clipa
se evaporează

Secretul

esti tu cel ce-l detii
copil plural
cu gesturi majore

Si
pe înăltimile timpului
pasărea
liberă de orice domnie
      …
În aval
lumea smintită

Acest rid oblic
în coltul fălcii
tu-l accepti si-l duci
cu umilintă
sub un vertigiu
dulceag

În timpul vietii
tu adîncesti enigma
voind să crezi
pentru a visa mai bine

În deznădejde
si lipsă desăvîrsită
se regenerează sufletul

În piscul muntelui
dispare astrul zorit

Piatra în el rămîne
strivită
de iluzia de a trăi

Instalată în capul meu
greutatea unui zeu
ce va veni

A rătăci
în urcarea
vocilor
confuze
cu totdeauna
în inimă
acest piscat sec
Ciorchini
de fructe invizibile
stergeti toate
neîntelegerile

În adîncul tău
o jerbă de cuvinte noi

Iubeste
fără a poseda

Cărăbus contestatar
această frunză nu tremură
decît pentru tine

Cu atît mai rău
dacă totdeauna timpul
se-alungeste

Împreună
n-ar trebui să ne temem
de eruptiunile celeste
atît de evidentă e
transparenta momentului
Ninge în fata casei

Cîtiva fulgi disproportionati
ating usor brîul ferestrei

Surprinse/
Mirate/ păsări se refugiază
în unghere

În interior
răsuflarea noastră desenează
pe geam
semne în formă de ochi
      …
Tîrziu în noapte
cînd se va stinge focul
băsica plafonului
se va îmbrăca în stele
explodate

 

Pe întinsul posibil
al contrariilor
se inversează asteptările

La fiecare pas
iarba se abandonează
si se rearefiază cuvintele

Eu pătrund fără noimă
răcoarea de a fi în această privire
ca suspendat
în traversarea
zilei

Spatii mute

Fără priză
asupra lumii reale
zborul lăstunilor
se subtiază
în toropeala
serii
Nimic nu pîlpîie
în această casă rece
în căminul mort
jucîndu-se prin fisuri
păianjenul îsi tese pînza sa
Afară
stînjeneii înfloresc
la umbra teiului
      …
Pe plaja
goală
picurii ploii
se înscriu:
urme de nesters

pe cutele
dunelor

Această rază
ca agătată
de coama acoperisului
întinde
spatiul ce
o înconjoară
      …
Venită de unde
această amprentă
pe argilă
pe care statornicia vîntului însusi
n-ajunge să
o estompeze?
Drapat de brumă
muntele apare
în fereastra
mare deschisă
Un zgomot se instalează
pe înăltimile grădinii
amestecînd hohote de rîs
si apeluri ale mierlei
preexistente
(Din volumul, Juste ceci, poèmas, Paris, 2000).
Traducere de Al. HUSAR