SCURTÃ PREZENTARE BIO-BIBLIOGRAFICÃ
Kurt Brown este fondatorul Conferintei Scriitoricesti
de la Aspen / Aspen Writers’ Conference, acum în al 26-lea an, si director
fondator al Conferintelor si Centrelor Scriitoricesti /Writers’ Conferences
and Centers (o asociatie nationalã de directori). Este editorul a
trei reviste anuale care publicã cele mai bune prezentãri fãcute
la diverse conferinte si festivaluri scriitoricesti: Adevãratul Subiect
/ The True Subject (Graywolf Press), Scriind pe întelesul lui James
/ Writing down for James (Beacon Press), si În Confruntare cu Leul/
Facing the Lion (1996). Kurt Brown a editat antologiile Conduce, mi-au Spus:
Poezii despre Americani si Masinile lor / Drive, They Said: Poems about Americans
and their cars (1994) si Versuri si Universuri: Poezii despre Stiinta si
Matematicã / Verse and universe: Poems about Science and Mathematics
(1998) si a co-editat împreuna cu sotia sa, poeta Laure-Anne Bosselaar,
Iesiri nocturne: Poezii despre Hoteluri, Moteluri, Restaurante si Baruri
/ Night Out: Poems about Hotels, Motels, Restaurants and Bars (1997); toate
aceste antologii au apãrut la editura Milkweed Editions. Mai recent,
el a editat Cuvînt Precis: Despre Poezie si Stiintã / The Measured
Word: On Poetry and Science (University of Georgia Press, 2001). Kurt Brown
predã poezie la Sarah Lawrence College în Bronxville, NY, si
este autorul a sapte colectii de poezii: Poezii despre Lance si Rita / The
Lance and Rita Poems (Sound Post Press, 1994), Reviziunea Paznicului Biblic
[tr.?] / Recension of the Biblical Watchdog (Anamnesis, 1997), Vocea din
Grãdinã: Poeziile lui Sandor Tadjeck / A Voice in the Garden:
Poems of Sandor Tadjeck (Beyond Baroque Literary/Arts Center, 1998), Vesti
din Lumea Mamiferelor / Mammal News (Pudding House Press, 2000), Fabule de
pe Arc / Fables from the Ark (Woodland Press, 2002), Întoarcerea Rãtãcitorilor
/ Return of the Prodigals (Four Way Books, 1999), Si încã Altele
din Cer si de pe Pãmînt [tr.?] / More Things in Heaven and Earth
(Four Way Books, 2002).
CUM V-ATI DESCRIE OPERA POETICÃ ÎN CEEA CE PRIVESTE
TEMATICA, STILUL SI CREZUL ARTISTIC?
Precum Pessoa, am cinci inimi. Si nu stiu niciodatã care din ele îsi
va spune mai întîi cuvîntul. Bineînteles, artistic
vorbind, situatia asta nu e deloc idealî. Nimeni nu respectã
un estetician vagabond. Stilul e un raion în care am purtat multe haine:
am încercat si una, si alta. Timpul este subiectul meu preferat – mai
ales trecutul – desi moartea îl secondeazã imediat, monopolizînd
viitorul (cu Prezentul ca spatiul din vîrtejul cãruia scriu).
Nu stiu niciodatã unde mã plasez cu exactitate. Alte subiecte
pe care le gãsesc ineluctabil legate de subiectul timpului: identitatea,
relatia umanã, cunoasterea de sine, memoria. Crezurile artistice conteazã
întotdeauna. Pînã cînd nu mai conteazã. Cred
cã imaginatia este singurul mod de a participa la cunoasterea realitãtii.
Realitatea e cea mai bunã imaginatie fiindcã pretinde sã
nu fie constientã de sine.
CE NE PUTETI SPUNE DESPRE EDUCATIA DUMNEAVOASTRÃ CA POET?
CE ALTI SCRIITORI SAU ARTISTI V-AU INFLUENTAT OPERA SI FORMATIA
LITERARÃ?
Am beneficiat de o educatie nemaipomenitã. Am „trecut” prin Shakespeare,
mitologia greacã, Dante, Victorienii, Romanticii, o parte din Modernisti,
care împreunã mi-au insuflat îndrãznealã
si încredere. Apoi, descoperind generatia Beat, am fost dezamãgit
sã descopãr cã nu erau atît de sexy, de voluptuosi,
de neinhibati senzual cum îmi închipuisem. Au urmat Minimalistii,
Profunzii Imagisti, Avangardistii. I-am emulat pe toti (vezi remarca despre
stil de mai sus). Bãnuiesc cã la asta ne referim cînd
vorbim de influente? Bineînteles, nu esti niciodatã influentat
în totalitate. Asta ar sugera lipsã de caracter. Pe de altã
parte, dacã îmi place ceea ce citesc sau ascult, mã trezesc
încercînd sã emulez stilul respectiv. Bãnuiesc
cã cel mai bine e sã te maturizezi, sã iesi de sub orice
influente, si sã-ti cauti vocea proprie cît mai devreme. Cel
putin asta e gîndirea care prevaleazã acum în America.
Oricum, asta nu schimbã un adevãr esential: în adîncul
sufletului sînt un mim, o pasãre cîntãtoare literarã
cãreia îi place sã ciripeascã.
CE ATI DORI SÃ STIE CITITORII DESPRE POEZIA PE CARE
ATI ALES-O SPRE A FI TRADUSÃ ÎN ROMÂNESTE?
Trimit „Autobiografia unei Bacterii Minore” pentru cã îmi place
sã cred cã ar putea fi pe placul cititorilor Europeni. Nu stiu
de ce: poate pentru cã e un poem-fabulã? Face parte dintr-un
volum de poezii care mi-a apãrut anul acesta, numit Fabule de pe Arc/
Fables from the Ark, si care contine o întreagã colectie (nu
tocmai imensã) de poezii care omagiazã versurile lui Charles
Simic (cirip cirip). Vreau sã cred cã poemul e reusit pentru
cã întîi sustine atentia cititorului cu o situatie imaginativã,
cu imagini inventive, si apoi îsi aratã dintii/cutitul în
ultimul vers. Asta e una din strategiile mele estetice: sã-l captez
pe cititor cu jovialitate imagisticã înainte de a-i oferi un
sfîrsit cît se poate de serios. Adevãratul motiv pentru
care am ales aceastã poezie nu e tocmai intelectual: M-am amuzat scriind
poemul, fãcîndu-mi mai ales plãcere sã inventez
nume ca „Lordul Fundebroascã / Frogbottom” si „Profesorul Muscã
/ Fly”.
CUM VEDETI STAREA POEZIEI AMERICANE LA ORA ACTUALÃ?
E un adevãrat conglomerat. Dar parcã a fost vreodatã
altfel? Chiar am avut vreodatã o perioadã de aur a poeziei?
Secolul XIX e un candidat bun: o voce unisonã, mai mult sau mai putin.
Whitman e o exceptie, bineînteles. Cu el începe adevãrata
poezie americanã, fãrã nici o îndoialã.
În momentul de fatã, nu se stie exact cine trage frîiele.
Poezia cu Formã (Shaped Poetry), Poezia Concretã (Concrete
Poetry), Poezia Beat (Beat Poetry) si Poezia Gãsitã (Found
Poetry) sînt curente moarte. Confesionalismul a fost domesticit. Influentele
(realist-)magice ale Spaniei si ale Americii de Sud încã se
mai fac simtite, iar modelul sec si fãrã înteles al poeziei
Franceze se strecoarã încã printre coridoarele si amfiteatrele
Scolii New Yorkeze. Postmodernismul încearcã sã se impunã,
dar e încã în umbra lungã a Modernismului. Poezia
cuvintelor (Language Poetry) manevreazã prefabricate de ciment. Noii
Formalisti (New Formalists) nu sînt la fel de buni ca Vechii Formalisti
(Old Formalists). Acum au apãrut Noii Poeti Narativi (New Narrative
Poets). Si Poetica Fractuatã [tr.?] (Fractal Poetics). Si Scoala de
Poezie Elipticã (Elliptical School). Poetii „de stradã” bat
drumurile cu fanfara de pe-o coastã pe alta, pretinzînd cã
nu au nici un crez artistic, nici un crez estetic. NICI UN MANIFEST! îsi
strigã în sinea lor. Poezia e încã cel mai sexy
joc din oras.
CÎT DE FAMILIARIZAT SÎNTETI CU POEZIA EST-EUROPEANÃ
CONTEMPORANÃ?
Ca multi altii, mã tin la curent cu poezia est-europeanã prin
intermediul traducerilor. Unul din poetii preferati si a cãrui disparitie
dintre noi o regret imens este Miroslav Holub (vezi „The Fly” sau „Man Cursing
the Sea”). Desi nu vorbesc un cuvînt în cehã, cred cã
traducerile britanice sînt superioare celor americane. Îndrãgesc
poeziile lui Czeslaw Milosz, dar nu sînt de acord cu ce are de spus
despre poezia americanã.Adam Zagajewski e superb. Si sînt si
OK cu opiniile lui despre poezia americanã. Zbigniew Herbert, bineînteles,
mai ales în traducerile lui Carpenter. Herbert e puternic si înfricosãtor.
Sã trãiascã Dl Cogito! Traducerile lui Charles Simic
din Vasko Popa sînt foarte bune, si aproape toate pe gustul meu. Wislawa
Szymborska e una din poetele mele preferate la ora actualã. E o poetã
„pe bune”. As vrea sã-l includ pe listã si pe Tomasz Salamun,
dar îi gãsesc versurile mult prea insipide.
Nota asupra notiunii de „traducere”
Încerc, de ceva vreme, sã conving publicul american de necesitatea
unui alt cuvînt pentru „traducere”, dat fiind cã majoritatea
„traducãtorilor” americani (poeti) nici mãcar nu cunosc limba
din care traduc. De cele mai multe ori, acestia folosesc intermediari (vorbitori
nativi care de cele mai multe ori nu sînt ei însisi poeti) sau
citesc opera respectivã în alte traduceri (mai renumite), dupã
care îsi „construiesc” propria lor versiune. Dar pe titlul cãrtii
apare, bineînteles, „Iliada, tradusã de cutare sau cutare”.
Sfatul meu e sã nu crezi ce vezi, pentru cã sansele ca traducerea
sã fie cu adevãrat o traducere sînt minime. Acestã
practicã suspectã a înflorit în America în
secolul XX.
Interviu realizat de Mihaela Moscaliuc si John Watters
