Bruno GRÉGOIRE
Poet, traducător si fotograf, născut în 1960 în Lorena, B. Grégoire si-a petrecut copilăria si adolescenta între Africa si Franta. Astăzi locuieste la Romainville, practicînd diverse activităti, între altele ocupîndu-se cu cercurile de literatură din mediul scolar sau carceral. Membru al Comitetului de lectură din Mîche-Laurier / Obsidiane, si al Consiliului de redactie al revistei Po&sie / Belin.
A publicat: Niger – poèmes – 1990, Vies silencieuses –poeme, alătiri de Ph. Salus, 1990, Passage du paradis – 1992, Dans la bouche morte – 1993, L’état de secret – 1998, L’usure; L’Etoile – 1998, Loin de Cluj – 2004, Poésies d’aujourd’hui – (colectiv) – 1990 … A fost tradus în italiană, cehă, maghiară, engleză…
În luminis
Rădăcină, fără vreun tipăt la marginea pădurii,
reptile retrase pe care nici fulgerul
nici atîta ploaie n-au stiut să le disloce !
Dorinta, spaima înaltă-n îmbrătisare, seva
brusc legată de cer
sub scoarta umedă a ramurilor mame;
arcadă sau streang
amantilor atinsi de o dorintă prolifică,
balansoarul părăsit în luminis
se apleacă dinspre via sălbatică,
de dulapuri pe care ti-e frică să le deshizi larg,
unde se miscă o rochie –
Brusc pietricelele sfărîmate pe osuar,
regăsesc prospetimea din adîncul fluviului sau cea
a gesturilor pe care le au copiii pentru a distruge ?
Aruncă în vin nopti consumate, imploră
văduv acest vis parcă urzind anotimpurile
în luminile cretoase ale unui măslin, ale unei
tresăriri –
Dar saltul pe care-l retine, vocea gazdei
sub pragul încă netrecut !
A fost o dimineată, o casă-n depărtare traversată
de păsări chiar înaintea furtunii;
cînd tu ai venit putin îngrijorat de iarba proaspătă
al cărui dans tămăduia mortii, viii.
Indicii
Pe coloanele de gresie
pe care mâna ta trezeste o imagine în răcoare,
pe firul pe care-l contemplă un păianjen, în suspans,
e aceeasi strălucire gata de a se stinge ?
Apa albită din spălătorie am visa-o imobilă,
dacă siroirea ei n-ar insufla zilei
aceeasi dezinvoltură, acelasi farmec.
Iedera de-a lungul verii
opreste exilul, orgoliul fixate îndelung în peretii nostri;
o dată cu muschiul, când apa din nou seacă,
aflorează o lume pe care tu n-o vezi născând.
Ceea ce deshumează, oh, fiinta vie
rătăcită în labirintul grădinilor ?
(în coltul unei ulicioare unde se furisează, se desprinde
anticul părâu:
două sandale, o pălărie întoarsă
pe care vântul o va regăsi.)
(cf. Panorama…, p. 90/91)
*
Marea artă a prieteniei
este transparenta, o transparentă
aproape identică celei pe care ai cunoscut-o
sub talazurile cele mai înalte,
aproape –
*
Să întinezi, să întinezi
să nu lasi lumii nici cea mai mică sansă
de a râvni la inocentă,
să murdăresti, să întinezi
să nu ratezi nici cea mai mică sansă
de a cunoaste lumea –
*
Plouă, doar o aversă,
pisicile se aranjează-n ordinea masinilor
glicina scormone pământul,
eu îmi mângâi barba
în sensul firului de păr
pe care l-am ales.
*
Ce-ar face vântul pe un ecran urias
altceva decât să dispară,
să nu mai fie vânt,
doar o idee de vânt ?
*
O viată pentru a vedea un peisaj
dotă vieti adunate
pentru a-l întelege –
(câteva liniute de unire inedite…)
Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU
