LIRICA LATINA
Carmina BURANA
Estuans interius
O mînie crunta
sufletu-mi aprinde.
Cu amaraciune
îmi rostesc în minte:
plamadit mi-e trupul
numai din pamînt
sunt asemenea frunzei
aruncate-n vînt.
Daca înteleptul
îsi alege-o stînca
si dureaza-ntr-însa
temelie-adînca,
eu precum o apa
curg sovaitor,
pe aceeasi cale
vesnic umblator.
Sunt purtat ca nava
fara corabier,
pasare pierduta
ratacind pe cer.
Nu ma tin departe
lanturi de ai mei,
ma alatur însa
celor strîmbi si rai.
Linistea din suflet
mi-e ca un pacat,
dulce e ca mierea
jocul asteptat;
Venus daruieste
chin desfatator,
niciodata însa
celui temator.
Merg pe-un drum pe care
altii au pasit,
uitînd de virtute
am pacatuit;
cautînd placere,
nu sa ma salvez,
mort în al meu suflet
trupul mi-l veghez.
În acest capitol
crîsma amintesc,
n-as putea vreodata
sa o ocolesc,
pîna sfintii îngeri
vor veni cîntînd
„Liniste eterna”
celor ce-s pamînt.
Mi-am jurat în crîsma
Moartea sa-mi gasesc,
pîn-atunci cu vinuri
setea-mi potolesc.
Îngerii cînta-vor
într-un chip placut:
„Dumnezeu sa-i ierte
celui ce-a baut”.
Traducere din limba latina de Lavinia PRODAN
