Aurel M. BURICEA

 

s t a r e a de p l u t i r e

 

trec prin lume ca lebăda prin apă

nimic nu se hrăneste cu gândul meu

vremea vorbeste limba unui ateu

în spirit taina sfântă adânc sapă

 

mi-am făcut o credintă din natură

în orice fiintă-i fapta divină

pentru necugete n-am nicio vină

numai în mine nu găsesc măsură

 

să mai integrez spirite paralele

două lumi născute din acelasi gând

în care doar timpul se-aude plângând

 

când moartea ne urcă peste nivele

unde natura poate pierde masa

asa cum părintii si-au lăsat casa

 

Timp si lege

se-adună vremea la mine în soartă

să-i vorbesc despre ale toamnei roade

dar aud cuvântul cum din gând roade

ulmul cea făcut azi ultima poartă

 

lăsată deschisă spre nefiintă

acum poate intra în inima mea

orice rază stinsă din apusă stea

si mă încarc cu divină credintă

 

atât de aprins de sfânta lumină

că ard până la suflet în sonete

ca mireasma merelor din grădină

 

orice înger poate acum culege

taina din versuri fără să regrete

că n-am mai tinut cont de timp si lege

 

r u g ă

 

vine vremea reducerii la absurd

toată viata n-a fost decât un vis

am dorit doar să ajung în Paradis

la minunile lumii am rămas surd

 

chiar am trudit de la o zi la alta

să-i fac fericiti pe cei din jurul meu

am trecut peste patimi atât de greu

de-aud si-acum cum bate-n cuget dalta

 

acestei soarte fără de prihană

ursită-n taină înainte de-a fi

ajută Doamne să trec de-această zi

 

vindecă-mă de năpraznica rană

unde curge noaptea fără limite

nu lăsa tăcerea să te imite

 

c u l e g ă t o r d e s p i r i t

 

cine mai vine la mine-n grădine

să culeagă roade de sub zăpezi

atât de ascunse-n gând că nu le vezi

roiesc spre noapte ca niste albine

 

ce primăvară le v-a-ncolti în cer

când forta naturii iar seva frânge

de-aud nimicul lumii cum mă plânge

cu glasul bisericii din cor de ger

 

din Cuvânt voi face mâine alt mormânt

si-n fiecare vers va fi gândul meu

care mi-a ursit din viată legământ

 

să vă iubesc de dincolo de moarte

asa cum m-a zămislit chiar Dumnezeu

să trăim în veci litera din carte

 

b o l n a v d e n e m u r i r e

 

între două lumi m-ai zămislit Doamne

am trăit cu patimă doar o parte

nu pot cugeta dincolo de moarte

chiar de-as avea forta acestei toamne

 

azi lasă natura drept sfântă casă

bucuria rodirii să-mi cânte-n prag

să pot scrie viata lumii cu mult drag

chiar dacă gerul iernii greu m-apasă

 

să cobor visător spre celălalt mal

cu trupul curătat de orice vina

să pot urca spre ceruri val dupa val

 

c-am lăsat gândirii drept mostenire

acest sonet hrănit doar cu lumină

temă de cel bolnav de nemurire