Aurel M. BURICEA
starea de plutire
trec prin lume ca lebăda prin apă
nimic nu se hrăneste cu gîndul meu
vremea vorbeste limba unui ateu
în spirit taina sfîntă adînc sapă
mi-am făcut o credintă din natură
în orice fiintă-i fapta divină
pentru necugete n-am nici o vină
numai în mine nu găsesc măsură
să mai integrez spirite paralele
două lumi născute din acelasi gînd
în care doar timpul se-aude plîngînd
cînd moartea ne urcă peste nivele
unde natura poate pierde masa
asa cum părintii si-au lăsat casa
Timp si lege
se-adună vremea la mine în soartă
să-i vorbesc despre ale toamnei roade
dar aud cuvîntul cum din gînd roade
ulmul ce- a făcut azi ultima poartă
lăsată deschisă spre nefiintă
acum poate intra în inima mea
orice rază stinsă din apusă stea
si mă încarc cu divină credintă
atît de aprins de sfînta lumină
că ard pînă la suflet în sonete
ca mireasma merelor din grădină
orice înger poate acum culege
taina din versuri fără să regrete
că n-am mai tinut cont de timp si lege
rugă
vine vremea reducerii la absurd
toată viata n-a fost decît un vis
am dorit doar să ajung în Paradis
la minunile lumii am rămas surd
chiar am trudit de la o zi la alta
să-i fac fericiti pe cei din jurul meu
am trecut peste patimi atît de greu
de-aud si-acum cum bate-n cuget dalta
acestei soarte fără de prihană
ursită-n taină înainte de-a fi
ajută Doamne să trec de-această zi
vindecă-mă de năprasnica rană
unde curge noaptea fără limite
nu lăsa tăcerea să te imite
culegător de spirit
cine mai vine la mine-n grădine
să culeagă roade de sub zăpezi
atît de ascunse-n gînd că nu le vezi
roiesc spre noapte ca niste albine
ce primăvară le va-ncolti în cer
cînd forta naturii iar se va frînge
de-aud nimicul lumii cum mă plînge
cu glasul bisericii din cor de ger
din Cuvînt voi face mîine alt mormînt
si-n fiecare vers va fi gîndul meu
care mi-a ursit din viată legămînt
să vă iubesc de dincolo de moarte
asa cum m-a zămislit chiar Dumnezeu
să trăim în veci litera din carte
