1
Tu
cel care iubesti Argentina dar cãruia
nu i-ar plãcea sã fie argentinian
astfel întelegi tangoul – dansul învinsilor
vînzoleala resemnatilor care
scrîsnind din dinti încearcã
sã nu contrapunã suferinta – suferintei
dramatic-languros întretesute cu muzica aceasta ce
se pare
nu mai are altã valoare decît una
etern sentimentalã. Scoalã
Lazãre! Scoalã si mergi gratios ritmic adicã
danseazã Lazãre!

 2
Umiliti de a nu-si putea justifica visele
prin mãrturii aievea
terorizati de simtul datoriei neachitate
dînsii danseazã încrîncenat în uitare
abia în final de ritmicã teroare
deschizînd ochii pentru a-si
omorî trecutul.

 3
Brusc
izbucneste tangoul urmãtor. Un
tip botos ca Belmondo
începe sã danseze disperat ca si cum
ar fi evadat dintr-o cuscã sau
de sub ghilotinã. Dupã
miscãrile partenerei poti întelege
ce tandru disperate sînt de obicei
doamnele între 55 si 56 de ani exaltînd
iluzia trecutelor virtuti. (Usor-usor
rafinamentul trece limita spre
viciul de altãdatã zis
clasic.)

 4
Urmeazã
tango-asalt! – frumusetea barocã a taurului
în corida destinului! Ole! Dar si tristetea
unui Gaugain autoexilat printre
thaitience cu ovarele arse de mercur.
Dorinta de a comunica totusi
a vaselor necomunicante ale bãrbatului si femeii
ce nu cunosc – ai crede – putredul sentiment
al prudentei în
stare de asediu a singurãtãtilor
atît de importante în confruntarea lumii.
Tango-asalt! Ole!
Scoalã Lazãre!
 

(IM)POSIBILUL

Cînd zic
 toti înfrîntii lumii
îi am în vedere chiar pe
   toti
pentru cã în lume nu existã nici
un om învingãtor.

Asadar
ce fac toti înfrîntii lumii?
  Bineînteles
se gîndesc totusi la victorie acolo
în valea plîngerii ori pe culmile disperãrii (pe
vreun ruinãtor donjon sau contrafort
totdeauna se gãseste cineva care sã înalte un
minuscul steag al iluziei o
pãpãdie înfloritã o/un...)
   Adicã
c’est la mort cum zice urmasul lui Napoleon cînd
e de-adevãratelea neconvins de
c’est la vie dat fiind cã
viata si neantul nu sînt decît doi îndrãgostiti care
asteaptã unul de la celãlalt im-
posibilul.
 

MICA  JIVINA

în clipa în care simte cã
i-ai depistat tainita cã
luatu-i-ai urma
fiind cu intuitia pe el
poemul tre-
sare! perceptibil ca o jivinã micã sau
si mai subtil – precum o
aripã de libelulã ori
un picior de paing tre-
sare! poemul clãtinat în
propria-i plasã
nearãtoasã.