TINERI AUTORI

Gheorghe CALAMANCIUC




POEZIE

Ar fi trebuit demult, poezie, suferinto, tu,
încãrcatã de mistere
ca un cer al visului,
ar fi trebuit demult sã mã frîngi,
sã mã trimiti într-o grotã pustie,
sã-mi mãnînc, în singurãtate,
disperarea.
De ce-mi suporti plînsul,
cînd jur-împrejur stãpîneste
betia albã-a zãpezilor?
Cînd tihna de marmorã domneste
peste toatã nemernicia pãmîntului?
Poezie,
neliniste, tu, despoticã
ce-mi zdruncini mereu pacea creierului,
nu mã reda neputintei banale si limpezi,
care m-a tinut atîtia ani departe
de nebunia ta devoratoare,
în care se strîng, într-un legãmînt sacru,
esentele si ciudãteniile lumii.


ALBUL FILELOR

Am strictul necesar sã mor
si sã fiu dus în mica ascunzãtoare publicã
a tãcerilor netulburate:
un costum negru cu pantaloni scurti,
o cãmasã albã, fosnitoare,
pantofi galbeni
si mai multe cravate.
Patru sertare cu regrete scrise
si neterminate,
unul, cu remuscãri mari,
douã, cu remuscãri mici, neînsemnate,
un album cu fete anonime,
altul – cu obraji ce te-ndeamnã
la bocet
si printre ele, printre ele,
cu plînsul în surîs împietrindu-se,
si cîteva poze-ale tale.
Te pricepi tu:
speli vesela de lacrimile lumînãrilor,
deschizi larg geamurile, usile -
aerul proaspãt sã scoatã din toate
ungherele
resturile respiratiei mele iodate,
le închizi apoi si lasi linistea
sã se cuibãreascã, usuratã,
pînã vei putea redeschide albumul.
Ia-ti pozele.
dar descleiazã-le, rogu-te, atent -
sã nu cari cu ele si albul filelor.

Atîta se pãstrase comun între noi
de la nasterea misterului crud,
ce ne-a tinut mereu înstrãinati
si singuri.


RĂZVRĂTIT

Risc sã fiu patetic, Doamne,
dar mãrturisesc Tie:
n-as plînge de mi s-ar fura lumina
si-as rãmîne mereu doar
cu întunericul cuvintelor;
n-as tipa, nu, dacã-n zori obositi
m-as scula cu viul din degete, pierit,
si-as începe a scrie cu pixul,
sîngerînd, între dinti;
n-as urla dacã, în crinul amiezii,
cu zarea în flãcãri,
mi-ar crãpa ochiul în clipa
cînd gura iubitei îmi cautã sãrutul;
as tãcea smerit si atunci
cînd pigmeii mi-ar zoili cãrtile
în zilele Sfintelui Pasti.
Dar m-as preface într-un rînjet de fiarã,
într-o labã-mpãrosatã de cãlãu,
dacã zîmbitoarea gurã-a
strãinului
s-ar încumeta a rosti predici sunãtoare
în micuta bisericã din lacrimi si tãceri
iertãtoare
a neamului meu!
INVOLUTIE

Alunec în zãpezile putrede
curgînd ca niste blesteme bãloase.
Plutesc risipindu-mã-n regrete,
cã descompun în fîsii tulburi
si lenese.
Si mã scurg, în sfîrsit, în lutul gras
al Basarabiei.
Sînt arat cu un plug
tras de-o iapã bãltatã si-un mînz.
Sînt semãnat cu porumb,
desertat din saci, în sudãlmi muscãlesti,
boronit în schimbul unei tuici puturoase
si lãsat sã-ncoltesc.
S-a fãcut: îmi scot coltele
si-ncep sã-mi fac drum prin tãrînã.
Muncesc, tîrîndu-mã-n sus, disperat,
spre muzica luminii.
Am iesit! Dar ah, ce mizerie! -
vine spre mine o caprã bãtrînã si slabã.
Opriti-o! Mã-nghi...!
M-a pãscut – gata.
Sînt în pîntecele ei cald si amar
ca pelinul.

Adorm. Si visez
asternîndu-se peste ochii mei scursi
zãpezi aprinse si înalte pînã-n cercuri.

Home