Camil CAMIL
Cu lesul pe călcâiele lui Ahile
Copila frântă, o trecere de pietoni si îngerii-mbrăcați în haine
de curcani
trasează un contur sau două
-cine mai stie-
cu creta înmuiata-n alb,
de parcă ea, micuță blondă, ar fi fost stafie
(”ce început absurd de piesă”,
îsi zice John în gând
privind acel spectacol
”dar fără dric, la naiba,
I loved it: so black, so cool..”)
de pe trotuar se strâng
alți johni
cu pungile de la mc don în mână, molfăind si-n ochii rosii
o vezi pe moartă vie
acum câteva zile-si cumpăra si ea de la mc don
un ham un mc nug o portie de car
medie a lovit-o
si-ar mai fi luat un
”cheeeeese” zice îngerul către moartă, ”hai, arată-mi dințisorii
să-mi iau si eu un ban cinstit de la vreun ziar mai acătării”
(”ce impostori si îngerii,
halal câtă atenție lugubră, frate”, murmura John,
”câtă caricatură”)
i-au măturat organele, plictisul
s-au strâns la o țigară, să o facă postă
(”ah, dobitocii,
unde e camera, să-i mai filmez odată,
ca-ntotdeauna, nu rabdă să ajungă-n morgă
filmam acolo si-un 69 pe-ndelete”)
strada le-ascultă geamătul, copila-ndură
masinile tot claxonează, mulțimile-aplaudă
cum din cadavrul ei degetele se ridică-n aer.
Amenhotep în China
Paralele cu standardele mele eurocaramele se rosteau
prin clepsidre povesti de dragoste egiptene
în acest minunat environment fata cu un singur genunche si
cu apă la brâu (ca să-l ude)
naste.
În China hieroglifele sunt dulci,
din pagode prichindelul strigă
si asternuturile-ncinse rumenesc.
Amenhotep îsi cântă imnul degerându-si corzile vocale
care se-nnoadă-n stuf; sireturi din gât îi alunecă-n patul cu aburi,
cu căluți de fildes, zurgălăi în lemn
de când femeia, auzul, l-au ceruit
tot caută-n urechi, flirtează cu acul,
face plecăciuni ca un elefant bolnav de greutate
prin trompă
amestecă magnitudinea inimii cu volutele sângelui,
rabdă.
