Shaul CARMEL
Mă-ntorc
Mă-ntorc la poalele muntelui Tău,
Poezie.
Nici o vale, nici o cîmpie
Nu mi-a primit pasii pribegi,
Rătăciti, o vreme,
Chemati, o vreme,
De mirosul ciudat al necunoscutului,
De alte culori
Decît cea a stîncii însingurate,
Cenusii,
A granitului îmbrătisat
De cerul pogorît spre ea
S-o ocrotească
De ploaia îngerilor de dimineată.
Poezie,
Urc din nou spre Cetatea Ta,
Ridicată, acolo, în vîrf,
De toti zidarii de pînă la mine.
În palmele însîngerate
De florile străine,
Smulse în drum,
Duc ultima mea piatră,
Piatra din prastia lui David
Si arfa cu opt strune.
Învesmîntat
În efodul de in
Al Psalmistului-Rege,
Mă-ntorc în cetatea Ta,
Poezie.
Mă-ntorc!
Vom pleca
Vom pleca, iubito!
Dezbracă-ti hainele împădurite
Si umede de ploile verii de-aici.
La noi e cald si n-ai nevoie de ele.
Stiu, ti-s dragi si le-ai purta tot timpul.
Copiii tăi sînt tesuti în ele.
Vom pleca, iubito!
Cînd dorul va aprinde
Pădurile iubitilor nostri,
Venim înapoi.
Ori noi, ori răsina scursă
De pe trunchiurile noastre.
Vom pleca, iubito!
Cei doi din mine
Cei doi din mine,
Eu si celălalt,
Se zbat.
Carnea lor se zbate.
Fiecare din ei
Îsi caută loc
În trupul pe care mi-l port ostenit,
În dureri,
Si nu înteleg
De ce nu-si găsesc împăcare,
Acolo,
În carnea mea încercată,
Care mă striga pînă ieri,
Prin tevile reci de plastic
Ale masinăriei binefăcătoare
A diavolului,
Ale cutiei de tablă vopsită
În culoarea cerului deschis.
Carnea condamnatilor
Mă striga s-o ajut
Să-l aduc pe celălalt.
Sîngerînd l-am adus!
Murind l-am adus!
Cei doi din mine,
Eu si celălalt,
Se zbat
Să-si facă loc
Într-un singur trup,
Trupul Poeziei.
