Cătălin CHELARU
Prour
* * *
De cînd, prin ceată, Cuvîntul
si gîndul
Nu se-mpletiseră stihuri
Iar fructul vremii
si-al durerii
Atîrna prin în tîrsuri
De la-nceput,
prin ne-făcut,
Singură Calea era;
Pe ea, în rouă,
cu lună nouă,
Oile Erou-si păstea.
De-a lungul ei,
turma de miei,
L-a tot dus...
Cît ajungea ostean
din cioban
Calea adînc a pătruns.
Ajuns pîn' la mal,
din caval,
Luntre si vîslă făcut-a,
Din lînă, prin mlacă
să treacă,
Plasă cu ochiuri cusut-a...
Dar plasa în stufuri
si ierburi
Aruncată se prinde
Si Calea, printre trestii
si ape sălcii,
Privirea o pierde...
Aici, la Smîrcuri,
cuprinsă de friguri
Sălăsluieste seară de seară,
Între drumuri din plauri
si grinduri,
Fantomatica Fiară.
În cercuri de apă
se-adapă
Trăind fără nume
Prin dese tufisuri
si ascunzisuri
Uitate de lume
De nimeni văzută
nici luminată
Ca să rămînă
Cu negru spoieste,
cine priveste
Chipu-si răsfrîngă;
Aici care luntre
pătrunde
Drumu-napoi va să piardă
Si iarba lăptoasă,
gata de coasă,
Uitării e nadă...
Asa, lupta în fată,
căutată o viată,
Într-una amînă;
În loc, Arătarea,
dă căutarea
Si-n poteci o mie Calea sfărîmă!
* * *
Pregătit ca de nuntă
cu mîndră cucută
Peste inimă-mi plîng
Dintre oi c-am plecat
si mioar-am lăsat
Fiara în luptă să stîng.
În spate mi-e barca,
făcută ostraca
Tăiată cu numele meu,
Numai umbra în fată
mi se arată
Ca un palid si trist curcubeu
Iar chipul mi-e greu de descris,
ca prin vis
Mi-l văd răzimat de oglindă,
În care, prin sticlă goală,
fără negreală,
Zăresc Calea ce Eroii colindă.
Cu timleacul doar mă înfrunt
si c-un scut
Fiert în lapte de mumă.
Răzbat stuhărisul,
cu furisul,
S-ajung în a luptei Lagună.
Mi se pare deodată
că mi se-arată,
Lîngă trestii, aproape,
Si-arunc cu piatra adusă,
de doruri unsă,
Să-i dau lovitură de moarte!
Dar cu zgomot si-n zbateri,
pe umeri,
Simt agătată teama
La mîini si picioare,
atîrnătoare,
Mi-apar mînia si cearta
Iar minciuna, desartă,
mi-arată
Potecă frumoasă ne-bună
Si-oglinzi cu putrede margini,
fără imagini,
Mi-ascund Calea de-acuma Pierdută...
Singur sufletu-mi este,
fără de veste,
Cuprins cîteodată de ducă
Si inima singură mai poate
să caute
Lupta cu fiara ascunsă.
Pierdut, fără arme si scut,
prin stuh
Sărut fiece dimineată
Salvat să mă simt înc-o dată
de soartă
Cînd roua-mi cade pe fată...
La fluierul, din barcă făcut,
mai ascult
Doina cum plînge cîntată
Si-mi tin urma
să-mi găsesc turma
Tunsă, în drumuri, odată...
Îmi privesc umbra în fată,
semeată,
Ce-nceară în loc să mă tină
Cu mare trudă trupu'
îmi port...
Si-o urmez fără odihnă
