Florica Gh. CEAPOIU

 

Rondelul unui biet proscris

Doamne, dă-mi puterea să mă-nalt la astre,

Să devin iar cântec străbătut de vis!

Mugurii simtirii suspinând mi-au zis:

Ne-a-mpietrit răceala inimilor voastre.

 

Nu blestem tristetea zării nealbastre,

Drumul către strană vesnic e deschis;

Doamne, dă-mi puterea să mă-nalt la astre,

Să devin iar cântec străbătut de vis!

 

Crinii poeziei vor muri în glastre

Fără apa vie picurând în scris,

Răutatea seacă a zidirii noastre

Frânge îndrăzneala unui biet proscris.

Doamne, dă-mi puterea să mă-nalt la astre!

 

Am fi săraci

Am fi săraci pe lume de n-am avea poeti

Să caute sublimul în tot ce ne-nconjoară,

În frunza-ngălbenită ― eterna lor vioară

Si-n raze aurite de sfinte dimineti.

 

Netroienită-n doruri, prin vifore vedeti

Vremelnicia humii ce-n clipe se măsoară;

Am fi săraci pe lume de n-am avea poeti

Să caute sublimul în tot ce ne-nconjoară.

 

Ei sunt ai nemuririi copii proscrisi sau bieti

Scrijelitori de rime pe-a verbelor brătară;

Îndrăgostiti de-amarul acestei triste vieti

Mai strigă-n întuneric si-acum, a multa oară:

Am fi săraci pe lume de n-am avea poeti!

 

O izbucnire

E poezia mea o izbucnire

De magmă aruncată în zenit

Si, în esenta dorului topit

Ea oglindeste-a gândului menire.

 

Cu valul străveziu am poposit

Pe tărmul alb, la Marea de Uimire

Din poezia mea ― o izbucnire

De magmă aruncată în zenit.

 

Corabia-mi cu vise a-ndrăznit

Să lunece spre ’Nalta Potrivire

A sunetelor, într-un ritm vrăjit:

O…, mai presus de-nfiorata-mi fire,

Stă poezia, dulce izbucnire!

 

De mă-ntâlniti...

De mă-ntâlniti în cartea cu poeme

Voi credeti că mă stiti deja de mult,

Nemultumiti că, noaptea, iar ascult

Cadentele surpate mai devreme.

 

În tactul lor cuvântul pare cult,

Ecouri din adâncuri vrea să cheme;

De le-ntâlniti în cartea cu poeme

Voi credeti că le stiti deja de mult.

 

Gândeam la fel si eu, dar mai demult,

Nu bănuiam ce-nseamnă a mă teme,

Încununati cu albe diademe,

Veti traversa al clipelor tumult

De mă-ntâlniti în cartea cu poeme.

 

 

V-am dat tot sufletul

V-am dat în scris tot sufletul, prin lege

Si înapoi să-l iau e cam târziu,

Dar singur, rătăcitul în pustiu,

Eu strig aceluia ce mă-ntelege:

 

Trecută-i vremea pentru-a realege,

Doar amintire parcă-ncep să fiu;

V-am dat în scris tot sufletul, prin lege

Si înapoi să-l iau e cam târziu.

 

Un testament nu pot acum să scriu,

Ideile se sinucid betege ―

În noptile ce-am vrut să se închege

Pe foile de-un galben-auriu,

V-am dat în scris tot sufletul, prin lege.