POEZIE GERMANĂ

 

Paul CELAN
AM  AUZIT  SPUNÂNDU-SE

Am auzit spunând: să fie
în apă o piatră si un cerc
si deasupra apei un cuvânt,
care asează cercul în jurul pietrei.

Am văzut plopul meu căzând în apă,
i-am văzut bratul prins în adâncuri,
i-am văzut rădăcinile rugându-se la cerul înnoptat.

Eu n-am căutat îndărătul lui,
doar am adunat de pe jos acea firimitură,
forma si nobletea ochiului tău,
de la gâtul tău am scos lantul formulelor
cu care am mărginit masa pe care se găsea acum firimitura.

Si n-am mai văzut plopul meu.
   (ICH HÖRTE SAGEN, 1952)

DEDUBLARE

Fă din ochiul tău o lumânare pentru camera mea,
din privire o festilă,
fă-mă să fiu destul de orb
pentru a o aprinde.

Nu.
Fă altceva.

Înaintează către casa ta,
înhamă visul tău pios,
fă să vorbească copita lui
prin zăpada răscolită
de coama sufletului meu.
  (ZWIEGESTALT)

DEPĂRTAREA

Ochi în ochi, în frig,
continuăm la fel:
respirăm
împreună sub voalul
care ne ascunde unul de celălalt,
atunci când seara este pregătită să limiteze
tot ce ne separă încă pe fiecare
de propria noastră mască,
fiecare mască
ce o purtăm oricare dintre noi.
  (FERNEN)

OASPETELE

Cândva pe înserate
la tine vine cel care a schimbi saluturi cu întunericul.
Cât de bine este în zori
când el se trezeste
si excitat, te părăseste mai înainte de a te părăsi somnul,
somnul care nu se aude:
doar tu îl auzi traversând cu pasi uriasi depărtările
si-acolo îti arunci sufletul.
     (DER GAST, 1952) 

GREFĂ  PE  OCHI

Pe ochiul tău este grefată
rămureaua care ne arată drumul prin păduri:
soră a semnelor frătiei
ea înmugureste
ca o verde-vânătă mlădită.

Departe pe cer pleoapa se arcuieste sub această primăvară.
Departe sub pleoapă se întinde cerul nesfârsit,
dedesubt, la adăpostul bobocului,
Vesnicia ară,
Doamne.

Ascultă plugul, ascultă-l.
Ascultă-l cu atentie: el scrâsneste
sub dura, curata lacrimă
imemorabilă.

(AUFS AUGE GEPEROPFT)

ASSISSI

Noapte umbriană.
Noapte umbriană cu argintul din clopot si din frunzele de măslin.
Noapte umbriană cu piatra adusă aici de tine.
Noapte umbriană de piatră.

                Mut, te poartă viata, mut.
                Dă crucea altcuiva.

Urcior de lut.
Urcior de lut în care mâinile olarului sunt încrustate.
Urcior de lut pe care mâna unei umbre si-a pus pecetea pentru totdeauna.
Urcior de lut cu sigiliul umbrei.

                Piatra, piatra la care privesti.
                Ai să încăruntesti.

Mers greoi de animal.
Mers greoi de animal prin zăpada pe care o împrăstie mâna ta goală.
Mers greoi de animal înaintea cuvântului, poarta închisă pentru totdeauna.
Mers greoi de animal ce-ti mănâncă somnul din mână.

                Strălucire, splendoare, tu nu consolezi niciodată.
                Mortii – mortii cersesc si-acum, Francesco.

                                                                                              (1954)

 

ÎNAINTEA  UNEI  LUMÂNĂRI

Am modelat aurul prin ciocănire asa
cum mi l-ai dat, mamă,
sfesnicul bine rânduit,
de-acolo de unde tu m-ai scufundat putin câte putin
în mijlocul întunecimii orelor făcute tăndări:
fiica ta
e moartă.

Zveltă si înaltă,
umbră subtire, ochi migdalati,
gura si sexul
prinse în dansul faunului din somn,
ea se eliberează usor din urletul aurului,
urcă spre pisc
cu curajul lui Acum.

Cu buzele mele atinse
de noapte
am dat binecuvântarea:

                În numele celor trei
care se luptă până la
cerul ce se prăvăleste în mormântul sentimentelor,
                în numele celor trei de la care inelele
                îmi strălucesc pe deget  de fiecare dată
                când în abis eu despletesc coamele copacilor,
                pentru că un flux foarte puternic salvează abisul –
                în numele primului din treime,
care a strigat
că vrea să trăiască acolo unde cuvântul lui, încă dinaintea lui, exista,
în numele celui de-al doilea care privea si plângea,
în numele celui de-al treilea care a ridicat pietrele
albe în mijlocul grămezii –
eu te eliberez
de aminul care ne-a anesteziat,
de lumina ghetii care mărgineste
aici unde el intră înalt pentru a păsi pe ape,
aici unde ametită porumbita
ciuguleste numele
de dincoace si de dincolo de moarte:
rămâi, rămâi, rămâi
                copilul unei morti
                închinate dorintei mele de Nu,
                căsătorit într-o falie a timpului
înaintea căreia m-a condus cuvântul-mamă,
                de unul singur plopul
desăvârsită mâna
care nu încetează să-mi cuprindă inima!
(VOR EINER KERZE, 1953)

În româneste de Nicolae Marian TOMI